Știri 20 mai 2021

Biserica Ortodoxă îi va cinsti mâine pe Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena.
Cu acest prilej, în această seară, de la ora 17.00, IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la invitația IPS Teodosie, va conduce o procesiune ce va pleca de la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel la biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena I.
De la ora 22.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena, la Catedrala Arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 8.00, va săvârși Sf. Liturghie la biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena I, cu prilejul hramului.
Tot mâine, de la ora 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii ”Cuvântul ierarhului” de la Radio Dobrogea.
Sâmbătă, de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Gheorghe” din localitatea Oltina, județul Constanța, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Duminică, de la ora 8.30, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfânta Elena de la Mare” din apropierea localității Costinești.

Organizația ”Salvați Copiii” a lansat campania “Rămâi aproape de copilul tău!”, dedicată copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
În România, conform statisticilor, peste 75 mii de copii au părinţii plecaţi la muncă în străinătate.
În realitate numărul acestora este mult mai mare.
De asemenea, 64% dintre copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate s-au separat de aceştia de mai mult de 4 ani, iar vizitele au fost tot mai rare în ultimul an din cauza pandemiei.
Din 2015 Salvaţi Copiii a pus la dispoziţia părinţiilor care pleacă la muncă în străinătate un serviciu de consiliere telefonică la 0800.070.040 şi 031.405.30.72 şi online, prin platforma www.copiisinguriacasa.ro.

O stație CT BUS a fost mutată provizoriu.
Este vorba despre stația liniei 100 situată la intrarea principală în Gara CFR, care a fost mutată în stația liniilor 43C, 43M și 100C.
Devierea are loc din cauza lucrărilor efectuate de către S.C. RAJA S.A. în fața Gării.

Probele de competențe digitale și lingvistice la examenul de Bacalaureat nu se mai susțin, ci se echivalează.
Guvernul a adoptat ordonanța de urgență.
Ministerul Educației precizează că măsurile adoptate vizează interesul elevilor, având în vedere organizarea examenului de bacalaureat în condiții excepționale, conforme cu normele de protecție sanitară aplicabile în perioada de alertă, în anul şcolar 2020-2021.

Elevii cu simptome specifice, vulnerabilități sau orice alte motive întemeiate pot continua școala online.
Frica de boală este o vulnerabilitate și elevii nu sunt obligați să meargă la școală.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu spune că sunt aproape 100 de clase care au activitatea cu prezență fizică suspendată din cauza apariției cazurilor de infectare în rândul elevilor.
La apariția unui caz de infectare cu virusul SARS COV-2, respectiv două cazuri, în funcție de vârstă, se suspendă întreaga activitate a clasei respective, a precizat ministrul.

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European cer evitarea discriminării, în privința certificatului verde digital.
În scrisoarea transmisă preşedinţiei portugheze a Consiliului UE, eurodeputaţii îşi enumeră principalele solicitări privind certificatul sanitar european, şi anume, să fie convenită o soluţie comună pentru toţi cetăţenii europeni, care să evite ”discriminarea pentru cei nevaccinaţi prin oferirea de alternative precum testarea gratuită”, iar restricţiile naţionale să poată fi ”introduse doar în condiţii clar stabilite”, întrucât în caz contrar ”certificatul european îşi pierde relevanţa”.
Certificatul sanitar european se află pe agenda summitului european din 24-25 mai, iar un eventual acord va trebui apoi să fie aprobat în plenul Parlamentului European la sesiunea din 7-10 iunie.

În municipiul Constanța se lansează mâine campania „Schimbă PET-ul cu biletul”.
Inițiativa este unică în România, iar locuitorii și turiștii vor putea circula cu mijloacele de transport în comun, plătind la schimb cu PET-uri și doze de aluminiu.
Acțiunea pilot de mâine, se va desfășura în următoarele stații CTBUS: Far; Gară CFR; Poarta 2 Port – Tribunal; Cap de linie Tomis Nord și City Park Mall.
Cei dornici să participe trebuie doar să aibă la ei 3 PET-uri sau doze de aluminiu și să le predea la unul dintre punctele de colectare din cele mai circulate stații din Constanța, unde vor fi întâmpinați de voluntarii campaniei.
Aceștia le vor oferi în schimbul deșeurilor un bilet, valabil pe orice linie, pe durata întregii zile.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept