Știri 16 aprilie 2021

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această seară, de la ora 17, Denia Acatistului Buneivestiri la Catedrala arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Mâine, de la ora 8.00, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Sfântul Teotim din orașul Murfatlar, iar seara de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a cincea din Post sau a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la biserica Sf. Maria Egipteanca sau Capela tinerilor din stațiunea Mamaia, de la ora 8.30.

Echipa ”Donează sânge, fii erou!” organizează o campanie de donare de sânge la Centrele de Transfuzie Sanguină din țară.
Aceasta se desfășoară până pe 23 aprilie.
Echipa dorește să convingă cât mai mulți donatori să se alăture, deoarece este foarte mare nevoie de sânge la nivel național.
Săptămâna aceasta, dar și săptămâna viitoare, la Centrul de Transfuzii de pe Strada Nicolae Iorga din Constanța, persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate de luni până vineri, in intervalul orar 7:30-13:30.

Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie se amână.
Un proiect pilot a fost demarat la Timișoara unde 50 de medici de familie ar urma să vaccineze 2.500 de persoane cu ambele doze.
Lucrurile merg într-un ritm lent și încă nu se știe dacă acest proiect va avea succes pentru a putea fi implementat și în restul țării.

Comisia Europeană a aprobat o schemă de 500 de milioane de euro pentru sectorul HoReCa din România, în contextul pandemiei de coronavirus.
Măsura va acoperi până la 20% din pierderile de venituri în perioada 1 ianuarie – 21 decembrie 2020, comparativ cu perioada similară din 2019.
Sprijinul nu va depăşi 1,8 milioane de euro pe beneficiar, iar ajutorul va fi acordat cel târziu până la 31 decembrie 2021.

132.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 din loturile achiziţionate de Ministerul Sănătăţii de la compania AstraZeneca vor fi oferite gratuit Republicii Moldova.
Guvernul României a aprobat, în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, o hotărâre în acest sens. Transportul va fi asigurat de Departamentul şi de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Uniunea Europeană va avea reguli de certificare pentru securitatea rețelelor 5G.
Această tehnologie, precum și locul din care provine sistemul, rămâne o chestiune controversată, în contextul în care mai multe state europene au renunțat să mai cumpere aparatură de la companii din China, pe fondul unor scandaluri de spionaj tehnologic.
Comisia Europeană argumentează că certificarea joacă un rol esențial în creșterea încrederii, dar și a securității produselor și serviciilor digitale.
În paralel, Statele Unite au emis avertizări privind riscul pe care îl poate reprezenta pentru țările europene achiziționarea de tehnologie chineză 5G pentru cele mai importante infrastructuri.

Persoanele care se vaccinează ar putea beneficia de două zile libere.
Măsura ar urma să fie valabilă pentru angajați, elevi, studenți sau militari, dar și pentru părinții care merg cu copiii la vaccin. Și se va aplica atât pentru primul vaccin, cât și pentru rapel.
Sunt prevederile unui proiect de lege depus în Parlament. Inițiatorii proiectului susțin că măsura ar ajuta în primul rând pe cei care sunt programați pentru vaccinare la centre care se află departe de domiciliu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept