Știri 15 aprilie 2021

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent astăzi, de la orele 18.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii ”Cuvântul ierarhului” de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin, la Catedrala arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Mâine, ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie, de la ora 7.40, iar seara, de la ora 17.00, va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala arhiepiscopală.

Echipa ”Donează sânge, fii erou!” organizează o campanie de donare de sânge la Centrele de Transfuzie Sanguină din țară.
Aceasta se desfășoară până pe 23 aprilie.
Echipa dorește să convingă cât mai mulți donatori să se alăture, deoarece este foarte mare nevoie de sânge la nivel național.
Săptămâna aceasta, dar și săptămâna viitoare, la Centrul de Transfuzii de pe Strada Nicolae Iorga din Constanța, persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate de luni până vineri, in intervalul orar 7:30-13:30.

Ordinul privind noile criterii de carantinare a fost anulat.
Decizia a fost luată de prim-ministrul Florin Cîțu, care l-a înlocuit pe ministrul sănătății, Vlad Voiculescu.
A fost demisă și Andreea Moldovan, secretar de stat la același minister, cea care a semnat ordinul care introduce noi criterii de carantinare a localităților, ordin publicat în Monitorul Oficial și de care premierul nu ar fi știut.

Ministerul de Interne a lansat în dezbatere publică un proiect pentru modificarea Codului Rutier.
Principalele propuneri sunt limitarea vitezei pentru bicicliști la 30 de km pe oră și interzicerea folosirii telefoanelor mobile pentru pietonii care traversează strada.
De asemenea, Ministerul de Interne vrea ca mașinile electrice să se distingă în trafic, literar și numerele de pe plăcuțele de înmatriculare urmând să fie de culoare verde.

Peste 73 de mii de companii din sectorul HoReCa, a căror activitate a fost afectată de pandemia de COVID-19, ar putea beneficia de o schemă de ajutor de stat.
Așa prevede un proiect de ordin pus în dezbatere de Ministerul Economiei.
Suma alocată este de aproximativ 500 de milioane de euro, echivalent în lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat. Totodată, schema se va derula până la 31 decembrie, plăţile urmând să fie realizate până la 30 iunie anul viitor, în limita creditului bugetar.
Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar este de 800 de mii de euro.

Comisia Europeană dorește să interzică utilizarea inteligenței artificiale pentru a urmări oamenii și a le clasifica comportamentul.
Potrivit agenției Rador, măsura prevede amenzi de până la 4% din cifra de afaceri a unei companii pentru nerespectarea acestei decizii.
Regulile propuse includ, de asemenea, garanții și autorizații prealabile pentru utilizarea Inteligenței Artificiale în aplicații considerate a fi de risc ridicat care ar putea afecta sănătatea, siguranța, drepturile fundamentale și libertatea oamenilor.
Propunerea Comisiei, care va trebui aprobată de țările UE și de parlamentarii blocului comunitar înainte să devină lege, avertizează împotriva practicilor de supraveghere manipulatoare și nediscriminatorii care contravin drepturilor omului și demnității, democrației și libertății.

Comisia Europeană nu va mai reînnoi, anul viitor, contractele cu AstraZeneca și Johnson & Johnson.
Autoritățile de la Bruxelles preferă să se axeze pe vaccinurile care folosesc tehnologia ARN mesager, cum sunt cele de la Pfizer și Moderna.
O prima tranșă, de 60.000 de vaccinuri Johnson&Johnson, a ajuns deja în România și vor fi deocamdată stocate în depozit.
Transportul a fost finalizat la o zi după ce compania farmaceutică a anunțat suspendarea distribuirii acestui ser în Uniunea Europeană.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept