Știri 18 martie 2021

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia în această seară, slujba Canonului cel Mare de la ora 16.40, la Catedrala arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Mâine, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, de la ora 8, la Catedrala arhiepiscopală.
De la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii ”Cuvântul Ierarhului” de la Radio Dobrogea.

Tezele rămân suspendate şi pentru semestrul al II-lea de școală.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a precizat că, la finalul semestrului al doilea, mediile pentru toate disciplinele se vor obține prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor primite în timpul orelor.
În acest moment, aproape un milion de elevi participă la toate activitățile didactice în sistem online.

Comisia Europeană a propus crearea unei adeverințe electronice verzi, pentru a facilita libera circulație, în condiții de siguranță, în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19.
Adeverința va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19.
Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, și vor include un cod QR care să le garanteze securitatea și autenticitatea.
Comisia va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverințele pot fi controlate în întreaga UE și va sprijini statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverințelor.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a aprobat utilizarea în toate ţările a vaccinului anti-COVID produs de Johnson & Johnson, chiar şi în ţările afectate de variante ale coronavirusului.
Este prima dată când OMS listează un vaccin în doză unică, ceea ce ar trebui să uşureze campaniile de vaccinare din ţările mai puţin dezvoltate ale lumii.
Directorul general al OMS a declarat că speranţa achiziţionării unui vaccin nu se poate materializa decât dacă vaccinul este disponibil pentru toate persoanele din toate ţările.

Peste 40% din populaţia României a avut, în timpul pandemiei de COVID-19, simptome anxioase sau depresive.
Așa relevă rezultatele unui studiu, potrivit căruia izolarea şi distanţarea socială au fost factor perturbator masiv pentru starea psihică a populaţiei.
Principalele probleme apărute sunt simptomele anxioase, depresive, insomnia, sindromul de stres post traumatic, sindrom de epuizare şi suicidul.
De asemenea, persoanele cele mai afectate sunt femeile, în special mamele cu copii mici (49%), persoanele tinere sub 24 de ani (56%) şi persoanele cu tulburări fizice sau psihice anterioare.

Persoanele care cumulează pensia cu salariul, vor fi obligate în 30 de zile după adoptarea legii, să opteze pentru unul dintre drepturi.
Așa prevede proiectul de act normativ privind posibilitatea continuării activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan a menţionat că proiectul, în ansamblul său, se referă la persoanele care au îndeplinit vârsta de pensionare şi care vor putea opta, la cerere, să lucreze până la vârsta de 70 de ani.
Raluca Turcan a subliniat că o continuare a activităţii reprezintă ‘o opţiune, un drept şi în nici un caz o obligaţie’.

O iniţiativă legislativă care prevede introducerea educaţiei pentru mediu în învăţământul primar şi gimnazial a fost depusă la Parlament.
Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, elaborează o strategie privind educaţia pentru mediu până la 31 decembrie 2021.
Iniţiatorii acestuia susţin că elevii trebuie să înveţe despre efectele acţiunilor lor asupra mediului, să fie implicaţi în activităţi ecologice, nu doar în cadrul unor opţionale sau la Şcoala altfel, ci pe tot parcursul anului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept