Știri 17 martie 2021

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia în această seară și mâine, slujba Canonului de la ora 17, la catedrala arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Vineri, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, de la ora 8, la Catedrala arhiepiscopală.
Slujba Canonului cel Mare se transmite în direct la postul nostru de radio și video pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.

Traficul rutier pe A2 Bucureşti – Constanţa este restricţionat din cauza lucrărilor de reparații la Podul de la Cernavodă.
Astfel, este restricționată circulația rutieră pe calea de rulare spre București, iar traficul este deviat pe calea de rulare spre Constanța, unde circulația se va desfășura în ambele sensuri.
În perioada sezonului estival se vor executa doar lucrări la infrastructură, fără a se institui restricții de circulație.

ANM a prelungit avertizarea cod galben de ploi și vânt până mâine dimineață la ora 6.00.
Sunt vizate majoritatea județelor țării printre care Constanța și Tulcea.
Vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor, iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţării, precum și zonele montane se vor cumula cantități de apă local de 25…35 l/mp.

Noi sensuri unice în Constanța au primit avizul favorabil de la Comisia locală de circulație rutieră.
Viceprimarul Ionuț Rusu a declarat că a fost avizată reabilitarea bulevardului Mamaia, din zona Capitol și până la Pescărie, un perimetru important din oraș urmând a fi resistematizat.
Ionuț Rusu a precizat că după ce va fi primit avizul Poliției Rutiere vor fi instituite două noi sensuri unice: pe str. Nicolae Iorga (zona cuprinsă între bulevardele Lăpușneanu și Mamaia) și pe strada Ion Rațiu și Poporului (zona cuprinsă între bulevardele Mamaia și Lăpușneanu).

Agenția Europeană a Medicamentului examinează efectele secundare ale tuturor vaccinurilor împotriva COVID-19.
În prezent se investighează cazurile de formare a unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu serul produs de AstraZeneca.
Circa 15 state europene, printre care Germania, Franţa şi Italia, au suspendat ca măsură de precauţie administrarea vaccinului AstraZeneca, în urma semnalării acestor probleme, dar fără o legătură dovedită în acest stadiu.

Angajații ar putea avea dreptul de a nu fi deranjați de șefi și de colegi în afara programului.
Vor putea refuza astfel ca în timpul liber să răspundă la telefoane și la emailuri în interes de serviciu.
Autoritățile europene pregătesc reguli noi, după ce au constatat că în timpul crizei sanitare tot mai mulți salariați sunt nevoiți să muncească peste program pentru a face față solicitărilor companiilor.
Dacă va fi adoptată, regula va fi obligatorie inclusiv în România.
În prezent, Codul Muncii prevede că norma de lucru e de 40 de ore pe săptămână.

Românii au în casă cel puțin un telefon mobil care nu mai este folosit.
O statistică recentă arată că doar puțin peste 10 la sută din totalul dispozitivelor electronice nefolosite ajung să fie reciclate, iar la ora actuală, românii au în sertare aproximativ 22 de milioane de telefoane mobile vechi.
În plus, spun specialiștii, resursele care ar putea fi refolosite din aceste dispozitive ar ajuta industriile să funcționeze mai bine și să polueze mai puțin.
La ora actuală, potrivit registrului oficial al Agenției pentru Protecția Mediului, în România sunt peste 900 de centre de colectare a dispozitivelor electronice, iar numărul acestora este în creștere.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept