Știri 25 februarie 2021

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această noapte, de la ora 22.00, Acatistul Sf. Ioan Botezătorul și Acatistul Maicii Domnului, la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 16.30, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei la biserica Sf. Gherman din cartierul KM 4-5, iar sâmbătă, de la ora 8.00 va săvârși Sf. Liturghie la Mănăstirea Sf. Gherman din apropierea localității Băneasa.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la Mănăstirea Sf. Ioan Casian din localitatea Târgușor.

O părticică din moaștele Sfântului Ap. Petru va sosi la Constanța.
Aceasta va fi adusă din Sf. Munte Athos la biserica Sf. Haralambie din Constanța, zona Boema, mâine, la orele 17.00.
Apoi se va oficia Acatistul Sf. Ap. Petru și Pavel, urmat de Taina Sf. Maslu.
Moaștele vor rămâne spre închinare la biserica Sf. Haralambie până marți, 2 martie, când vor fi duse la Mănăstirea cu hramurile Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Ioan Casian și Sf. Gherman, din comuna Grădina, jud. Constanța.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia la acest lăcaș de cult Sf. Liturghie, cu prilejul hramului, marți, de la ora 8.00.
Credincioșii care vor să ajungă la mănăstire, vor avea la dispoziție microbuze ce vor pleca de la biserica Sf. Haralambie.

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei organizează un colocviu dedicat Sfântului Ioan Casian.
Acesta se intitulează ”Sf. Ioan Casian – îndrumător duhovnicesc, chip al smereniei monahale și model al dialogului creștin dintre culturi.”
Invitați vor fi IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Protosinghel Iustin Petre, starețul Mănăstirii Sf. Ioan Casian din jud. Constanța și părintele George Bâzgan, vicar administrativ al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei.
Evenimentul se va desfășura online duminică, de la orele 16.00 și va fi transmis live prin aplicația Zoom și pe pagina de Facebook a episcopiei.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze, dar nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 – 13.00.
În paralel, se va desfăşura și o acţiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.

Arhiepiscopia Tomisului și ASCOR Constanța organizează o seară filocalică.
Tema o constituie ”Despre Sfânta Împărtășanie în scrierile Sf. Ioan Casian” și va fi susținută de Protosinghel Iustin Petre, starețul Mănăstirii Sf. Ioan Casian.
Evenimentul se va desfășura online, duminică, de la orele 18.00 și va fi transmis live pe paginile de Facebook ale Arhiepiscopiei Tomisului, Radio Dobrogea, ASCOR Constanța și Lumina Cuvântului.

Constănțenii sunt invitați la conferința cu tema ”Tulburări ale modernității: tehnologie, masculinitate și feminitate”.
Aceasta va fi susținută de actorul și publicistul Silviu Man și de prof. univ. Radu Baltașiu.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00, la Curtea Brâncovenească și va fi transmis și live pe pagina de Facebook a Curții Brâncovenești și pe Youtube, pe canalul Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni.
Intrarea este gratuită, însă locurile sunt limitate, în contextul pandemiei.
Confirmările se fac la numărul de telefon 0241.511.055.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea prin care sunt eliminate pensiile speciale pentru parlamentari.
Proiectul iniţiat de PSD a fost adoptat, săptămâna trecută, de Parlament cu amendamente, după ce legislativul a respins proiectele USR-PLUS şi PNL pe aceeaşi temă.
Statutul deputaţilor şi senatorilor prevedea că aleşii care împlinesc vârsta de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

Mărțișoarele și florile de 1 și 8 martie vor fi permise la școală.
Ministerul Educației nu a transmis și nu va transmite către unitățile și instituțiile de învățământ nici o interdicție expresă cu privire la oferirea de flori și mărțișoare.
Comunicatul vine în contextul în care ordinul comun privind regulile ce trebuie respectate în școli pe timp de pandemie, de la deschiderea acestora, prevede că este interzis schimbul de obiecte personale.
Ministerul Educației nu poate însă, include unele valori de simbol precum “florile și mărțișoarele” în categoria “obiecte personale”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept