Știri 14 decembrie 2020

Biserica Sf. Haralambie din Constanța organizează un concert caritabil.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la orele 19.00 și va fi transmis live pe paginile de Facebook ale Arhiepiscopiei Tomisului și parohiei Sf. Haralambie.
Concertul va fi susținut de corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijata de Arhidiac. Ioan Bogdan Alexiuc, în prezența IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Soliști vor fi Alexandru Chiriac și Ionuț Boancheș.
Fondurile rezultate vor fi donate pentru cantina socială care funcționează în cadrul parohiei, unde pot veni persoanele nevoiașe ce vor să beneficieze de o masă caldă.

Arhiepiscopia Tomisului și ASCOR Constanța organizează o conferință duhovnicească online.
Tema o constituie ”Nașterea Soarelui Dreptății, Răsăritul Mântuirii noastre” și va fi susținută de Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și părintele Stelian Costea.
Conferința va fi transmisă live pe paginile de Facebook ale Arhiepiscopiei și ASCOR, miercuri, de la orele 17.00.
Spre final, invitații vor răspunde la întrebările adresate în comentarii din timpul transmisiei live.

Peste 50 de centre de vaccinare anti-COVID vor fi amenajate în Dobrogea.
Locațiile au fost deja stabilite, la fel și personalul care va fi implicat în imunizare.
Pe lângă punctele fixe de vaccinare, vor fi și caravane care vor ajunge în localitățile izolate sau în cele din Delta Dunării.
În judeţul Constanţa vor fi 36 de centre de imunizare anti-COVID şi un centru regional pentru depozitarea dozelor la Spitalul Militar de Urgenţă.

Ultima tranșă de vaccin antigripal din campania de imunizare gratuită a ajuns la Constanța.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică, Tudorel Ene, au fost primite încă 21.700 de doze, care vor fi distribuite medicilor de familie.
Pentru campania de imunizare desfășurată în acest sezon, Ministerul Sănătății a alocat județului Constanța aproape 164 de mii de doze de vaccin antigripal.
Potrivit evidențelor DSP, până în prezent, peste 87 de mii de constănțeni s-au imunizat gratuit.

Starea de alertă se prelungește de astăzi cu încă 30 de zile.
Măsura privind interzicerea circulației după ora 23:00 fără motiv întemeiat se va menține și pe perioada sărbătorilor.
De asemenea, piețele vor putea funcționa și afară, și în interior.

Guvernul a alocat sume suplimentare programului prin care se oferă lapte, corn şi mere preşcolarilor şi elevilor.
Deocamdată, spun reprezentanţii inspectoratului, nu se cunoaşte modul prin care vor fi distribuite aceste produse copiilor, având în vedere faptul că unităţile de învăţământ sunt, în acest moment, închise din cauza pandemiei de COVID-19.
Speranţa este ca unităţile de învăţământ să fie redeschise după vacanţa de sărbători, spun cadrele didactice.

Unul din trei elevi din România nu a putut participa la cursurile online, după închiderea şcolilor din cauza pandemiei de coronavirus.
Ţara noastră se află printre ultimele state din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte implementarea educaţiei digitale – arată un raport al Parlamentului European.
Există însă şi specialişti care atrag atenţia asupra neajunsurilor pe care le aduce educaţia online, însă concluzia generală este aceea că este nevoie de creşterea finanţării pentru digitalizarea învăţământului.
Aproximativ un milion de elevi nu au avut acces la educaţie după închiderea şcolilor din cauza pandemiei COVID-19, în timp ce în statele dezvoltate 90% dintre elevi au avut la dispoziţie instrumente de învăţare la distanţă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept