Știri 25 noiembrie 2020

Biserica Ortodoxă o cinsteşte astăzi pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina.
Aceasta s-a născut în anul 294 într-o familie nobilă unde a primit o educaţie aleasă.
S-a convertit la creştinism, motiv pentru care a fost arestată şi dusă la judecată înaintea autorităţilor romane, pe vremea împăraţilor prigonitori Diocleţian şi Maximian.
Datorită înţelepciunii de care a dat dovadă, a reuşit să demonstreze superioritatea credinţei creştine împotriva filosofiei păgâne greceşti și a reuşit să convertească la Hristos pe mulţi învăţaţi ai timpului.
Pentru aceasta, a fost chinuită cu cruzime şi, în cele din urmă, a fost condamnată la tăierea capului.
Sfintele sale moaşte se află în mânăstirea închinată ei, de pe Muntele Sinai, din Egipt.

Astăzi este Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor.
În anul 1999, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 25 noiembrie ca zi a luptei împotriva violenţei asupra femeilor.
Zilnic, în întreaga lume, femeia este victimă a violenţei atât fizice cât şi psihice sub diferite forme de la agresiune verbală şi violenţă domestică şi până la mutilare şi tortură.
Cu această ocazie, la nivel mondial sunt organizate manifestări pentru prevenirea şi stoparea acestui fenomen.

Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a doua ediție a campaniei umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se desfășoară până pe 10 decembrie și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, va fi organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și jucării în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Spitalul Militar din Constanța va fi centru regional pentru depozitarea vaccinului antiCovid.
Totodată, alte 5 centre au fost stabilite la nivel național și anume Timişoara, Craiova, Braşov, Cluj-Napoca și Iaşi.
Ministerul Apărării Naţionale va asigura transportul terestru şi aerian pentru toate dozele de vaccin de la sosirea în ţară a acestora, dar şi preluarea şi transportul la centrele de vaccinare de pe întreg teritoriul României.

Încă 930.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge la cabinetele medicilor de familie din țară pentru continuarea imunizării gratuite a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că până acum au fost repartizate 2.430.000 doze de vaccin, reprezentând peste 80% din numărul total achiziţionat pentru acest sezon.
Ultima tranşă de doze de vaccin antigripal va fi asigurată la începutul lunii decembrie.

Salariul minim brut garantat în plată pentru anul viitor va fi majorat în funcţie de evoluţia economiei.
Anunțul a fost făcut de premierul Ludovic Orban.
Prim-ministrul a spus că se doreşte un mecanism de creştere care să se bazeze pe realităţile economice, respectiv pe rata inflaţiei, creşterea productivităţii şi pe alţi factori economici.
Unul dintre obiectivele Guvernului este ca locurile de muncă să nu fie afectate, mai ales în această perioadă, în care companiile se confruntă cu dificultăţi, din cauza crizei sanitare, a precizat premierul, care a propus constituirea unui grup de lucru format din experţi ai patronatelor, sindicatelor şi Guvernului, pentru a analiza evoluţia salariului minim în alte state europene.

Nivelul de emisii de dioxid de carbon din atmosferă este în creștere, la nivel mondial.
Cu toate acestea, în prima jumătate a anului s-a semnalat o scădere semnificativă a emisiilor, datorită măsurilor de carantină instituite la nivel mondial.
Organizația Meteorologică Mondială (OMM) transmite că ritmul de creștere al nivelului de emisii a scăzut puțin.
Emisiile de CO2, care provoacă încălzirea globală, au scăzut brusc după ce guvernele din întreaga lume au suspendat activitățile economice din cauza pandemiei de coronavirus.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept