Știri 23 noiembrie 2020

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcii.
A trăit în timpul domniei voievodului Matei Basarab şi a domnitorului Constantin Brâncoveanu.
De tânăr a fost tuns călugăr la Schitul Iezerul-Vâlcea, un schit retras, unde a primit numele Antonie.
Apoi, cu binecuvântarea egumenului, s-a retras la viaţă pustnicească în Muntele Iezerul din apropiere, prin anul 1690.
Pentru viaţa sa curată, sfântul a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii şi al vindecării.
Cuviosul Antonie s-a mutat la Domnul, înainte de anul 1714 şi a fost înmormântat de egumenul Schitului Iezerul.
Pentru viaţa şi nevoinţele sale, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât în anul 1992, ca el să fie trecut în rândul sfinţilor.
Sfintele Moaşte ale Cuviosului Antonie au fost aşezate în Biserica Schitului Iezer, iar o părticică din Sfintele sale Moaşte se află şi la Schitul Darvari din Bucureşti.

Biserica Ortodoxă o va cinsti miercuri pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Cu acest prilej, mâine, Înalt Prea Sfințitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei și Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Ecaterina” din localitatea Tuzla, de la ora 16:30.
Miercuri, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din cartierul constănțean Tomis Plus-Boreal, de la ora 8.00.

Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a doua ediție a campaniei umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se desfășoară în perioada 22 noiembrie-10 decembrie și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, va fi organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și jucării în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Zece localităţi din judeţul Constanţa sunt în prezent în carantină.
Rata de infectare în judeţul Constanţa a ajuns la 6,42 la mie, iar în municipiu este de 9,72.
De sâmbătă, şi localităţile Lumina, Costineşti, Agigea, Mihail Kogălniceanu, Medgidia, Valu lui Traian şi Techirghiol au intrat în carantină zonală.
Totodată, în Ovidiu a fost prelungită măsura, iar oraşul Năvodari a intrat în izolare.
Restricţiile sunt aceleaşi ca în municipiul Constanţa, iar forţele de ordine au început verificarea măsurilor instituite de autorităţi.

CT Bus a modificat accesul în autobuze, pentru prevenirea infectării cu SARS-Cov2.
Astfel, coborârea din autobuz se va face doar pe la ușa 3, iar accesul în mijlocul de transport în comun, doar pe la ușa 1.
Totodată, se menține obligativitatea purtării măștii de protecție dar și a mănușilor de unică folosință pe întreaga durată a călătoriei cu autobuzul.
În situația în care pasagerii nu se conformează prezentelor măsuri, autobuzul nu va părăsi stația până la debarcarea acestora sau până la intervenția organelor abilitate să sancționeze abaterile.

Aplicațiile care generează declarații pe propria răspundere nu sunt recunoscute de autorități.
Precizarea vine din partea Prefecturii Constanța.
Potrivit instituției, aceste aplicații nu respectă prevederile ordinului de carantinare și nu există garanția faptului că dezvoltatorii aplicațiilor au dreptul să fie operatori de date cu caracter personal.
Astfel, poate fi folosită declarația pe proprie răspundere tipizată sau poate fi scrisă de mână, cu respectarea tuturor câmpurilor obligatorii.

Stagiile de practică, pentru elevii din învățământul profesional și profesional dual, sunt amânate în această perioadă, probabil până la primăvară.
Așa a anunțat conducerea Inspectoratului Școlar Județean.
În situațiile în care activitățile necesită ore de practică, maistrul face instruirea elevilor în sistem online, din atelierul școlii.
În funcție de anul de studiu, un elev trebuie să desfășoare ore de practică de la 5 până la 10 săptămâni.
În județul Constanța, există 162 de clase de învățământ profesional și 12 clase de învățământ profesional dual.

Testele rapide antigen pentru diagnosticarea Covid-19 nu pot fi vândute în farmaciile din România.
Anunțul a fost făcut de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
Instituția subliniază că este vorba despre teste pentru uz profesional, iar atâta timp cât nu sunt utilizate de către profesioniști, așa cum menționează producătorul în instrucțiunile de utilizare, rezultatele pot fi compromise.
În schimb, testele rapide vor putea fi comercializate în continuare online, deoarece nu există prevederi legale care să interzică această practică.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept