Știri 28 octombrie 2020

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti.
A trăit în prima jumătate a secolului al 14-lea şi fost mai întâi episcop al cetăţii Vicina, situată undeva în Dobrogea, posibil lângă localitatea Isaccea de astăzi, sau la cetatea Păcuiul lui Soare de lângă mânăstirea Dervent, după ipoteze istorice mai noi.
Din cauza ocupaţiei tătarilor şi genovezilor, ierarhul a fost nevoit să se retragă la curtea domnească de la Argeş, iar documentele istorice de la Constantinopol spun că în anul 1359 era deja mitropolitul Ungrovlahiei.
Totodată, Sfântul Ierarh Iachint a fost prieten şi ucenic al sfântului Grigorie Palama, motiv pentru care a reorganizat monahismul românesc, cu ajutorul Sfântului Nicodim de la Tismana.
În anul 1372, Sfântul Iachint s-a mutat la Domnul şi a fost înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeş.
Sfântul Sinod al BOR a decis canonizarea Sfântului Ierarh Iachint în luna iulie a anului 2008.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga nr. 85, între orele 9.00 și 13.00.
In paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.

Statul român va oferi stimulente financiare de 150 de lei pe lună pentru copii şi juniori care practică sport de performanţă.
Măsura a fost stabilită de Camera Deputaţilor.
Tichetul de sportiv va putea fi folosit doar în România pentru acoperirea unor cheltuieli în domeniul de activitate şi va avea valabilitate de un an de la data emiterii.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, iar actul normativ urmează să fie transmis preşedintelui pentru promulgare.

Doar un român din zece a evitat să furnizeze date cu caracter personal serviciilor de reţea sociale sau profesionale anul trecut.
În acest context, Asociația InfoCons atrage atenţia asupra faptului că în România sunt cei mai mulţi consumatori care furnizează date cu caracter personal.
Ei sunt urmaţi de Lituania, Bulgaria şi Ungaria.
Cea mai mare parte a persoanelor care au evitat să furnizeze informaţii personale s-a înregistrat în Franţa, Olanda, Finlanda, Slovacia şi Suedia.

Românii din nordul Italiei vor avea o nouă biserică, în apropiere de orașul Padova.
Preasfințitul Atanasie de Bogdania, Episcop Vicar al Episcopiei Italiei a oficiat sâmbătă slujba de punere a pietrei de temelie.
Biserica este construită în localitatea Limena și va fi închinată Sfântului Apostol și Evanghelist Luca.

Prima tranșă de vaccin anti COVID ar trebui să ajungă în România la sfârșitul lunii decembrie.
Potrivit ministrului Sănătății, în luna ianuarie ar putea începe vaccinarea, iar primii beneficiari vor fi medicii.
El a subliniat că regulile impuse trebuie să fie respectate într-o asemenea situaţie de criză.
De asemenea, au fost pregătite şi unităţi sanitare în care să poată fi tratați separat pacienţi cu gripă şi pacienţi cu infecţie SARS-CoV-2, a explicat ministrul Sănătăţii.

Consumatorii datornici vor putea să își vândă singuri bunurile luate în leasing.
Așa prevede un proiect care a primit votul final în Camera Deputaților.
Astfel, contractele de leasing nu vor mai fi titluri executorii.
Perioada în care un operator de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii creşte la trei luni, potrivit votului deputaților.
Proiectul mai cuprinde și un drept prioritar la cumpărarea bunului, valabil 30 de zile de la data predării pentru utilizator sau o altă persoană propusă de acesta.

4 din 5 pacienţi COVID-19 au deficienţă de vitamina D.
Un studiu efectuat pe 216 pacienţi arată că peste 80% dintre pacienţii care suferă de COVID-19 au lipsă de vitamina D.
Deficienţa de vitamina D este asociată unei varietăţi de probleme de sănătate, iar comunitatea ştiinţifică cercetează încă motivul.
De asemenea, tot mai multe studii semnalează efectul benefic al vitaminei D asupra sistemului imunitar, mai ales în ceea ce priveşte protecţia împotriva infecţiilor.

Reprezentanții școlilor particulare vor să conteste în instanță decizia prin care au fost închise școlile.
Aceștia spun că instituțiile de învățământ nu sunt focare de infectare și dau exemplul altor țări din Europa, unde școlile nu au fost închise.
Ministrul Sănătății atrage atenția însă că școlile mai rămân închise 2 săptămâni și după ce se iese din scenariul roșu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept