Știri 27 octombrie 2020

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Născut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabi, din sudul Dunării, Sfântul Dimitrie s-a nevoit pentru a dobândi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune.
Şi-a găsit sălaş într-o peşteră pe malul Lomului şi a trăit o viață ascetică.
După moartea sa, intrarea peșterii s-a surpat și a blocat accesul.
Moaştele sfântului au fost descoperite atunci când apele Lomului au crescut şi au redeschis peștera.
În anul 1774, un creştin numit Hagi Dimitrie, din Bucureşti, a mijlocit pe lângă autorităţile militare ruseşti, aflate atunci la sud de Dunăre, pentru aducerea moaştelor în Muntenia.
Astfel, trupul Sfântului Dimitrie a fost adus la Bucureşti şi aşezat în catedrala patriarhală, unde se află şi astăzi.
Sfântul Dimitrie cel Nou este ocrotitorul oraşului Bucureşti, iar harul său se face simţit în numeroasele vindecări petrecute la racla sa.

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou are loc anul acesta în condiţii diferite, impuse de pandemia Covid 19.
Pelerinajul se desfășoară prin respectarea normelor sanitare și este permis accesul doar bucureștenilor.
Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face în aceasta seara, după închinarea ultimului credincios.

Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești.
Astfel, biserica mare a Mănăstirii Dervent își va cinsti ocrotitorul spiritual.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la acest lăcaș de cult, de la ora 8.00.

Guvernele trebuie să evite transmiterea de mesaje confuze pentru gestionarea pandemiei.
Declarația aparține reprezentantului special al OMS, David Nabarro.
Acesta a afirmat că ţările care au gestionat cel mai bine pandemia sunt cele care au reuşit să îşi convingă cetăţenii să ia măsuri adecvate de precauţie, corelat cu furnizarea unor servicii publice bine dezvoltate la nivel comunitar.
De asemenea, el a subliniat responsabilitatea fiecărui individ de a respecta regulile.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga nr. 85, între orele 9.00 și 13.00.
In paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.

Pacienţii confirmaţi cu noul coronavirus nu mai trebuie să meargă imediat la spital.
Așa prevede noua Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, care modifică Legea carantinei.
Medicii de familie sunt nemulţumiţi, pentru că nu au fost consultaţi cu privire la Ordonanţa de Urgenţă, aprobată de Guvern, care îi pune în situaţia de a monitoriza şi trata pacienţii cu forme uşoare de COVID-19.
De teama unor acuzaţii de malpraxis, medicii solicită protocoale de conduită medicală, dar şi instrumente de consultat pacienţii la distanţă.

Noi localități și zone din România au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național și local.
Comuna Ocna Șugatag din județul Maramureș a fost atestată ca stațiune turistică de interes național, iar alte 12 localități au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local.
Printre acestea se numără Dorna Arini din județul Suceava, Anina din județul Caraș Severin, Cavnic și Sighetu Marmației din județul Maramureș, Săcele din județul Brașov și Gura Siriului județul Buzău.
Acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea șanse mai mari în atragerea de finanțări nerambursabile.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept