Știri 1 septembrie 2020

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit.
Supranumit şi Dionisie Exiguul, acesta este originar din Sciţia Minor, Dobrogea de astăzi.
S-a născut în jurul anilor 460-470 şi s-a mutat către Domnul în Italia, la Vivarium, pe la anii 545-550.
După ce s-a format în şcolile şi mânăstirile din Dobrogea, a intrat de tânăr în monahism.
A fost foarte bun prieten cu Sfântul Ioan Casian cu care a plecat la Constantinopol şi apoi la Roma, la invitaţia papei Ghelasie, care avea nevoie de traducători din greacă în latină.
Datorită alesei sale pregătiri intelectuale şi duhovniceşti rămâne la Roma unde a slujit Biserica Ortodoxă sub conducerea a zece papi.
Activitatea sa prodigioasă conţine traduceri din Sfinţii Părinţi, biografii de sfinţi, trei colecţii de traduceri ale canoanelor, precum şi întemeierea cronologiei în era creştină.
Prin aceasta, sfântul Dionisie a renunţat la numerotarea anilor de la întemeierea Romei, şi a început cronologia erei creştine de la Naşterea Domnului Iisus Hristos.
Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul a fost trecut în rândul sfinţilor în anul 2008 şi este ocrotitorul spiritual al Seminarului Teologic din Constanţa.

Astăzi începe un nou an bisericesc.
Conform hotărârii sinodului 1 ecumenic, la data de 1 septembrie creştinii încep un an nou bisericesc, în amintirea momentului în care Hristos îşi începe activitatea de propovăduire, prin citirea unui text din profetul Isaia în sinagogă.
Totodată, în decursul unui an bisericesc, se face aducere aminte de întreaga activitate pământească a Mântuitorului, ca şi cum fiecare credincios ar retrăi, an de an, momentele importante ale activităţii de răscumpărare a lui Iisus Hristos.
Un alt moment semnificativ legat de data de 1 septembrie este şi începutul indictionului, adică o perioadă de 15 ani conform vechiului calendar roman.
Indiction se traduce din limba latină prin termenii poruncă sau arătare.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din localitatea Năvodari, de la ora 8.00.
Duminică, Ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie la biserica Nașterea Maicii Domnului din Constanța, zona Far, de la ora 9.30.
După slujbă, vor fi rostite rugăciuni de binecuvântare pentru începutul noului an școlar.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sf. Ioan Botezătorul, ale Sf. Haralambie, Sf. Nectarie și unei părticele din Lemnul Sfintei Cruci.

Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizeaza o colecta de rechizite „Daruri mici din suflet mare!”
Aceasta se va desfășura până pe 30 septembrie.
Copiii defavorizați din satele constănțene: Amzacea, Credința, Darabani, Dulcești, G-ral. Scărișoreanu, Plopeni, Potârnichea, Vâlcele, Vârtop și Viroaga vor fi ajutați să nu abandoneze școala.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele consilier social Jean Ion, care îi îndeamnă pe enoriași să îi ajute pe copii să nu renunțe la școală și să le dăruiască cele necesare unei educații firești.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din str. Nicolae Iorga nr. 85, între orele 09.00 – 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.

Restaurantele, cafenelele, cinematografele și teatrele se deschid de astăzi.
Condiția este ca în acele localități unde se redeschid aceste localuri să nu se fi depășit, în ultimele 14 zile, pragul de 1,5 cazuri de coronavirus la mia de locuitori, a anunțat premierul Ludovic Orban.
Ministerele Sănătății, Culturii și Economiei vor elabora ordine comune cu normele sanitare ce trebuie respectate de patronii restaurantelor și organizatorii evenimentelor culturale.

5 milioane de lei au fost alocați către unitățile de învățământ din municipiul Constanța.
Consilierii locali au votat ieri, amendamentul propus de primarul Decebal Făgădău, pentru ca școala să înceapă în siguranță pentru copii și cadre didactice.
Potrivit primarului, în municipiu sunt 69 de școli plus 30 de unități arondate în sistemul public și 35 de unități de învățământ în sistemul privat.

Tarifele pentru linia autobuzelor etajate CITY TOUR, pe ruta Gară CFR – stațiunea Mamaia sunt reduse cu 50% de astăzi.
Astfel, un bilet costă 3 lei, iar un bilet Hop On/ Hop Off (valabil toată ziua) este 5 lei.
Principalul avantaj la sistemul Hop On / Hop Off este că există posibilitatea de a întrerupe turul oricând pentru vizitarea obiectivelor de interes, apoi se poate relua călătoria, cu un alt autobuz etajat, fără costuri suplimentare.
Linia CITY TOUR este deservită de 6 autobuze etajate, cu o frecvență de 25 de minute.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept