Știri 30 iulie 2020

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sf. Liturghie la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Gheorghițeni, Dorna Arini de la ora 8.00.
Apoi, de la ora 21.00, va oficia Taina Sf. Maslu, urmată de Sf. Liturghie la biserica Sf. Împărați Constantin și Elena din Medgidia.
Duminică, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie la Mănăstirea Crucea, cu prilejul hramului de vară, Sf. Teodora de la Sihla, cinstită în Biserica Ortodoxă Română pe 7 august.
Apoi, de la ora 20.00, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți locul și va binecuvânta începerea lucrărilor la noua Clopotniță a bisericii Sf. Ioan Botezătorul din Techirghiol.

Astăzi se împlinesc 13 ani de la trecerea la cele veşnice a fericitului întru adormire Patriarh Teoctist.
Cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a adormit întru Domnul în ziua de 30 iulie 2007 la Spitalul Fundeni din Capitală, la vârsta de 92 de ani.
Preafericitul Teoctist fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007.

Astăzi este “Ziua Internaţională a Prieteniei”.
Inițiativa a fost adoptată oficial de ONU în anul 2011 şi promovează prietenia între oameni indiferent de rasă, culoarea pielii sau religie.
Această zi este un bun prilej pentru recunoaşterea relevanţei şi importanţei prieteniei, ca un sentiment nobil şi valoros în viata fiinţei umane.

Județul Constanța se află sub cod galben de caniculă.
Avertizarea este valabilă până la ora 20.00.
Astfel, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală, depășind pragul critic de 80 de unități, iar noaptea, temperaturile vor fi peste 20 de grade Celsius.

Comerțul ambulant pe plajă trebuie interzis de operatorii economici.
De asemenea, operatorii de plajă trebuie să respecte măsurile de protecţie sanitară, să permită accesul pe plajă doar în limitele de capacitate adoptate.
Aceste obligații au fost prezentate operatorilor de către Poliția Locală, pentru a evita aplicarea sancțiunilor.

Preţul gigacaloriei rămâne neschimbat la Constanța.
Consiliul Local Municipal are pe ordinea de zi a sedintei de astăzi stabilirea preţului gigacaloriei valabil cu 1 iulie 2020.
Directorul RADET Constanta, Liviu Popa, a declarat ca populaţia va plăti acelaşi preţ şi că, din această lună, atât agenţii economici, cât şi populaţia, nu mai au preţuri diferenţiate.

Alocațiile copiilor vor crește cu 20% de la 1 septembrie.
Ministrul muncii, Violeta Alexandru a prezentat ieri, proiectul unei ordonanțe de urgență care prevede dublarea etapizată a alocațiilor pentru copii, astfel că prima majorare ar urma să aibă loc la 1 septembrie.
Actul normativ dublează alocațiile copiilor la 300 de lei pentru cei între 2 și 18 ani și la 600 de lei pentru cei între 0 și 2 ani și pentru copiii cu dizabilități.
Guvernul urmează să adopte proiectul în ședința de mâine.

Pensiile vor fi majorate, dar nu cu 40%, cât a fost stabilit inițial.
Declarația aparține preşedintelui Klaus Iohannis, care a mai spus că pensionarii nu pot fi lăsați să plătească integral costurile recesiunii.
El a precizat că Guvernul va decide în ce cuantum vor fi majorate pensiile.

Terasele nu se vor închide în toată țara după ora 23.00.
Este vorba doar despre cele din județele cu număr ridicat de infectări cu SARS-CoV-2 și doar la propunerea autorităților locale.
De asemenea, Comitetele județene pentru situații de urgență vor stabili care sunt zonele în care vor impune purtarea obligatorie a măștii.
5 județe au impus deja măsura de săptămâna aceasta: Argeș, Dâmbovița, Brașov, Vâlcea și Galați.

Școala online nu este indicată copiilor cu vârste între 3 și 11 ani.
Potrivit Academiei Române, educaţia se face în cadru social, prin interacţiunea directă dintre elevi, studenţi, cadre didactice, iar tehnologia este un suport remarcabil în procesul de educaţie şi instruire, dar utilizarea acesteia trebuie făcută cu precauţie şi responsabilitate.
Pentru ciclurile preşcolar şi primar, şcoala online poate avea efecte dăunătoare pentru elevi.
Forul academic consideră că „se impune, mai mult ca oricând, o regândire a întregului sistem naţional de educaţie, în noul context al revoluţiei digitale şi al provocărilor din societatea contemporană”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept