Știri 7 iulie 2020

Biserica Ortodoxă îi va cinsti mâine pe Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Halmyris, din jud. Tulcea.
Apoi, de la ora 23:00, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din satul Gheorghițeni, comuna Dorna-Arini.

Patriarhul României îndeamnă să ne rugăm pentru cei bolnavi.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a abordat această temă în contextul pericopei evanghelice citită Duminica aceasta, care face referire la vindecarea pe care Hristos Domnul a înfăptuit-o asupra servitorului bolnav al unui sutaş.
El a reamintit că această grijă pentru bolnavi este practicată de Biserică încă de la începuturile ei în istorie.
Un alt îndemn adresat de patriarh a fost legat de vizitarea celor aflaţi în suferinţă, deoarece mulţi dintre cei bolnavi suferă şi de lipsa comuniunii.

Autoritățile doresc să modifice legislația muncii.
Angajatorii ar putea scurta mai ușor programul de lucru – însă pe durată determinată.
Este vorba despre un sistem implementat, inițiat, în Germania.
Motivul îl constituie adaptarea eficientă la situații de criză economică, precum cea provocată de pandemie și, totodată, protejarea locurilor de muncă.
Noul concept face parte dintr-un pachet de măsuri care să stimuleze economia în aceste condiții dificile.

Guvernul a adoptat un proiect de lege care se referă la carantinarea, izolarea și internarea persoanelor în cazul unei epidemii.
Acesta nu este valabil doar pentru pandemia de COVID-19, ci stabilește cadrul legal pentru măsurile luate în orice situație de risc biologic și epidemiologic.
Proiectul prevede și carantina bunurilor.
Documentul a fost trimis la Parlament, unde poate fi modificat.

Respectarea normelor statului de drept şi combaterea corupţiei vor fi condiţii pentru alocarea fondurilor europene.
Avertismentul este adresat mai multor ţări europene, inclusiv României.
Liderii ţărilor şi instituţiilor Uniunii Europene depun eforturi pentru aprobarea noului buget comunitar destinat perioadei 2021-2027 şi a fondului de relansare economică post-pandemie, fondurile apropiindu-se de nivelul de 2.000 de miliarde de euro.
Condiţiile acordării acestor fonduri, referitoare la reformele economice şi respectarea standardelor democratice, reprezintă principalele elemente de disensiuni înaintea aprobării.

Președintele Poloniei vrea să interzică prin Constituție adopțiile de către cuplurile homosexuale.
Andrzej Duda a anunțat că va semna un proiect prezidențial de modificare a Constituției și pe care îl va prezenta Parlamentului.
Președintele polonez, Andrzej Duda, candidează pentru un nou mandat la alegerile din 12 iulie.

ANM a emis o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru centrul și sud-estul țării.
Aceasta este valabilă astăzi de la ora 14, până la ora 22.
Astfel, în sudul și estul Transilvaniei, în zona Carpaților de Curbură, local în Muntenia, precum și în cea mai mare parte a Dobrogei, vor fi intervale cu vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 35…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Sistemul de Sănătate din România riscă să intre în colaps.
Între statele europene, țara noastră are cele mai multe categorii de persoane exceptate de la plata contribuțiilor, și anume 19.
În Germania, doar două categorii de cetățeni nu plătesc.
Potrivit statisticilor, în România sunt aproximativ 17 milioane de persoane asigurate.
Peste 10 milioane au asigurări de sănătate, dar nu plătesc, după cum au decis guvernele de a lungul anilor, iar ceilalți sunt angajații care plătesc.
De asemenea, România cheltuiește 700 de euro pe an pentru sănătatea unui român, în timp ce Germania alocă 4300 de euro.

Proba scrisă din cadrul concursului de titularizare în învăţământul preuniversitar va avea loc pe 29 iulie.
În cadrul acestuia, vor fi respectate măsurile igienico-sanitare în vigoare, iar primele rezultate vor fi afişate pe 4 august.
Contestaţiile vor putea fi depuse pe 4 şi 5 august, iar în data de 11 august vor fi anunţate rezultatele finale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept