Știri 26 iunie 2020

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji astăzi la Biserica Sf. Ștefan de la Gară.
Ierarhul nostru va oficia Taina Sf. Maslu, urmată de sfințirea apei, de la orele 18.00.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfinților Epictet și Astion și ale Sf. Nectarie, aduse de la Catedrala Arhiepiscopală.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la biserica Sf. Nectarie din cartierul constănțean Medeea, de la ora 8.30, iar de la ora 16, va oficia slujba Vecerniei și Taina Sf. Maslu la biserica Sf. Ap. Petru și Pavel din Medgidia.
Luni, Ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel, cu prilejul hramului, de la ora 8.45.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze, pot veni mâine la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga nr. 85, între orele 09.00 – 13.00.
În paralel, se va desfățura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.

Astăzi este Ziua Drapelului Naţional.
Această zi a fost proclamată la 20 mai 1998 pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben si albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.
Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea iar cifra trei este numărul perfect.

Tot astăzi este și Ziua Internațională împotriva Consumului şi Traficului de Droguri.
Iniţiativa a fost lansată în 1987 de Organizaţia Naţiunilor Unite, în speranţa că va reduce amploarea acestui fenomen, ajuns una dintre cele mai periculoase probleme sociale.
An de an, la 26 iunie, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate este promotorul unor campanii de informare şi sensibilizare.
În România, acest rol îi revine Agenţiei Naţionale Antidrog.

16 august a fost declarată ”Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor”.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege, în calitate de for decizional.
Cu prilejul acestei zile se pot organiza manifestări publice și pot avea loc slujbe religioase în locurile în care se desfășoară evenimente comemorative autorizate, conform legii.

Guvernul propune organizarea alegerilor locale la 27 septembrie.
Organizarea secţiilor de vot va ţine cont de respectarea măsurilor de protecţie COVID-19.
În opinia premierului, alegerile generale ar putea avea loc pe 6 decembrie.

Primăria Constanţa a început montarea panourilor informative din incinta Parcului arheologic.
Până în prezent, au fost montate 70 de plăcuţe descriptive cu informaţii despre exponatele antice amplasate în parcul arheologic.
Informaţiile documentare au fost puse la dispoziţie de cercetătorii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, iar mesajele sunt scrise în limbile română şi engleză.

Starea de alertă poate fi prelungită fără acordul Parlamentului.
Așa a decis ieri Curtea Constituțională.
Pe de altă parte, carantina și izolarea la domiciliu nu pot fi impuse prin ordin al ministrului sănătății, așa cum prevede Legea 55 din 2020 – au mai decis judecătorii Curții, după ce au examinat sesizările depuse de Avocatul Poporului.
Decizia nu are efect imediat.

Cardurile de sănătate eliberate până în 2014 vor avea o valabilitate de şapte ani.
Guvernul a aprobat ieri actul normativ.
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a menţionat că, potrivit acestei hotărâri, cardurile de sănătate care expirla la 31 iulie 2020 vor fi rescrise şi vor avea o valabilitate de şapte ani.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept