Știri 21 mai 2020

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Împăraţi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena.
Aceştia sunt primii împăraţi creştini şi protectori ai creştinismului, care se sărbătoresc în ziua mutării la Domnul a Sfântului Împărat Constantin, pe 21 mai, anul 337.
Ei sunt socotiţi întocmai cu apostolii deoarece s-au făcut remarcaţi prin mari fapte care au susţinut activ creştinismul. Printre acestea avem Edictul de la Milan cu privire la legalizarea creştinismului, dat de Sfântul Constantin în anul 313.
Tot împăratul Constantin a convocat la Niceea, în anul 325, primul Sinod Ecumenic, unde s-a combătut erezia lui Arie cu privire la Fiul lui Dumnezeu, şi unde s-a elaborat prima parte a Simbolului de credinţă.
La rândul ei, mama împăratului Constantin, împărăteasa Elena este cea care s-a ostenit pentru aflarea lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Totodată, ea a iniţiat construirea unor biserici în locurile cele mai importante ale creştinismului, printre care Biserica Învierii din Ierusalim, Biserica Naşterii Domnului din Betleem şi Biserica Tatăl nostru de pe Muntele Măslinilor.
După cei 31 de ani de glorioasă domnie ai împăratului Constantin, istoria consemnează şi alte merite importante, printre care întemeierea Imperiului Roman creştin de răsărit, devenit ulterior Bizanţul, şi întemeierea capitalei acestuia, cetatea Constantinopol, actualul oraş Istanbul.
În ţara noastră numeroase locaşuri de cult îşi sărbătoresc hramul.
Printre acestea se numără Catedrala Patriarhală din Bucureşti, biserica sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Constanţa şi Mânăstirea Sfânta Elena de la mare, de lângă localitatea Costineşti.
Totodată, peste 1,8 milioane de romani îşi serbează ziua numelui, iar dintre aceştia 1 milion două sute de mii sunt bărbaţi, iar 7 sute de mii sunt femei.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti miercuri pe Sf. Mărturisitor Ioan Rusul.
Astfel, sâmbătă, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Rusul” din Ovidiu (Cartier Ovidiu Sud – Pod Calea Ferată), de la ora 8.30.
Duminică, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Sfânta Elena de la Mare, din apropierea localității Costinești, de la ora 9.00.

Activitățile sociale au continuat în Arhiepiscopia Tomisului și în perioada 12 – 18 mai.
Concret, un număr de 1.024 persoane (persoane izolate la domiciliu, aflate în risc social, familii cu mulți copii, dar și persoane vârstnice) au primit mâncare caldă la domiciliu, pachete cu alimente neperisabile, apă, cumpărături de primă necesitate, plata unor facturi, transport servicii medicale, precum și produse de igienă, în valoare totală de 53.210 lei.
Totodată, pe lângă cele 10 tablete digitale dăruite săptămâna trecută copiilor școlari din mediul rural, săptămâna aceasta au fost oferite alte 4 tablete, un laptop și un PC, valoarea acestora ridicându-se la peste 10.000 lei.
Campania de ajutorare continuă, iar cei ce vor să ajute pot aduce alimente neperisabile la sediul Arhiepiscopiei Tomisului, la Departamentul Social-Misionar.

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până la ora 23.00.
Astfel, în sudul, centrul și sud-estul țării, precum și în zonele montane vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

Numărul autobuzelor CT BUS este suplimentat zilnic.
Potrivit conducerii companiei, în fiecare zi se află cu 10% mai multe autobuze în timpul orelor de vârf.
Este vorba în special de liniile 42, 44, 2 – 43 şi 101 pentru care s-au alocat autobuze suplimentare faţă de programul de transport.
Măsura a fost luată pentru reducerea aglomerației.
În plus, mai mulți angajați ai CT Bus acționează preventiv în această perioadă.

Starea de alertă a fost votată în Parlament.
Amendamentele votate de parlamentari obligă Guvernul să asigure gratuit măștile de protecție pentru pesoanele defavorizate.
Numirile și demiterile șefilor de spitale trec înapoi la autoritățile locale, iar carantina poate fi instituită numai prin hotărâre de guvern.
În plus, deputații și senatorii au permis spectacolele și concertele în aer liber, dacă se respectă anumite condiții.
Starea de alertă este valabilă 30 de zile și implică restricții de deplasare în afara localității, obligații pentru persoanele fizice și companii, dar și amenzi.

Alte 40 de lavoare cu apă și săpun au fost amenajate în zonele aglomerate din Constanța.
Acestea sunt montate în parcurile Tăbăcărie, Tomis II, Gară, Casa de Cultură, Poarta 6, Teatrul „Oleg Danovski”, Primărie, Viitorului, Dorally, Far, în piațetele Perla, Cazino, Badea Cârțan, în intersecțiile și piețele aglomerate din oraș, precum și pe faleza Cazinoului.
La începutul lunii trecute, Primăria a amplasat în 10 zone din oraș lavoare mobile cu apă, săpun și șervețele.

CRTS Constanța face din nou apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Potrivit Centrului, luna trecută au fost recoltate 572 de pungi de sânge, cea mai scăzută colectă lunară din ultimii 20 de ani.
CRTS este deschis publicului de luni până vineri, între orele 7.30 – 13.30 și sâmbăta aceasta, între orele 9.00 – 13.00.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept