Știri 30 aprilie 2020

Activitățile sociale au continuat în Arhiepiscopia Tomisului și în perioada 17 – 27 aprilie.
Astfel, un număr de 2.326 persoane au primit mâncare caldă la domiciliu, pachete cu alimente neperisabile, apă, cumpărături de primă necesitate, plata unor facturi, transport servicii medicale precum și produse de igienă, în valoare totală de 145.500 lei.
Este vorba despre persoane izolate la domiciliu, aflate în risc social, familii cu mulți copii, dar și persoane vârstnice.
Campania de ajutorare continuă, iar cei ce vor să se alăture pot aduce alimente neperisabile la sediul Arhiepiscopiei Tomisului, la Departamentul Social-Misionar.

Patriarhia Română a oferit un ajutor de peste 2 milioane de lei în perioada 20 – 27 aprilie.
Valoarea totală a măsurilor de sprijin oferite de eparhii de la începutul pandemiei de coronavirus și până la data de 27 aprilie se ridică la 3 milioane de euro.
Patriarhia Română continuă acțiunile caritabile dedicate celor afectați de pandemie.

Lucrările de modernizare a carosabilului se extind în cartierele Constanței.
Primăria continuă să reabiliteze infrastructura rutieră din zonele rezidențiale.
Echipele SC Confort Urban SRL intervin în aceste zile în centrul orașului.
Pe strada Olteniei, s-au realizat lucrări de frezare a carosabilului. Stratul de asfalt deteriorat a fost decopertat pentru a fi recondiționat.
Lucrări similare se vor desfășura și pe strada Anghel Saligny și pe strada I.G. Duca.
Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Mai multe licee și școli din Constanța vor fi reabilitate.
Așa au decis consilierii locali.
Proiectele vizează Școala 7 „Remus Opreanu” și liceele „Traian”, „Decebal” și „Telecomunicații”.
Școala „Remus Opreanu” va fi modernizată cu fonduri norvegiene cu o cofinanțare de la primărie de 15%.

Hotelierii de pe litoralul românesc pregătesc deschiderea sezonului.
Totodată, aceștia implementează măsuri pentru siguranţa turiştilor şi a angajaţilor.
Astfel, turiştii vor mânca în serii în hotelurile care nu dispun de spaţii suficient de largi, pentru a se evita aglomeraţiile din restaurante, iar şezlongurile vor fi depărtate şi igienizate după fiecare folosire.
De asemenea, camerele vor fi igienizate la schimbul de turişti, cameristele vor purta măşti şi mănuşi, iar cazarea se va face preponderent online.
Reprezentanţii patronatului recomandă tuturor turiştilor români ca, în primul rând, să rămână în ţară anul acesta, România fiind cea mai sigură destinaţie pentru ei.

12 state europene, inclusiv România, cer suspendarea dreptului pasagerilor companiilor aeriene de a le fi returnaţi banii integral.
Acestea apreciază că transportatorilor aerieni ar trebui să li se permită să ofere în schimb vouchere pentru zboruri ulterioare.
Pandemia de coronavirus a obligat companiile aeriene să blocheze la sol avioanele pentru mai mult de o lună astfel că mai multe companii încearcă să obţină sprijin de la stat.
Potrivit miniştrilor Transporturilor, această soluţie ar ajuta companiile aeriene, care se confruntă în prezent cu probleme de lichidităţi, şi de asemenea oferă un nivel adecvat de protecţie a consumatorilor.

Chiriașii pot fi scutiți de la plata chiriei pe perioada stării de urgență.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, propunerea legislativă.
Prevederea se aplică din luna martie pentru chirii de cel mult 10.000 de lei în cazul persoanelor juridice și de 2.000 de lei pentru persoanele fizice afectate de reducerea veniturilor din cauza pandemiei.
Potrivit documentului, sumele deja încasate trebuie restituite.

Banii din amenzile pentru nerespectarea ordonanţelor militare ar putea fi folosiţi în sistemul de sănătate publică.
Declarația a fost făcută de Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.
Potrivit acestuia, de la începutul stării de urgenţă au fost aplicate în România 290.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 570 de milioane de lei.
Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut din 3 aprilie, acestea fiind cuprinse între 2.000 şi 20.000 de lei.
Actul normativ permite contravenientului să achite, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, o jumătate din cuantumul amenzii.

România trimite 42 de cadre medicale în Republica Moldova.
Medicii vor pleca pentru 15 zile la Chișinău, Cahul și Bălți, iar la terminarea misiunii, 10 sisteme de izolare și transport ale personalului contaminat vor fi donate de Ministerul Apărării Naționale.
Echipa de medici cu specializări în anestezie și terapie intensivă, pneumologie, medicină de urgență și medicină internă va desfășura activități de acordare a asistenței medicale și îngrijire a pacienților infectați cu noul coronavirus.

ANM a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică pentru estul și sud-estul țării.
Aceasta este valabilă până la ora 21.00.
Astfel, în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și în estul și sudul Moldovei vor fi perioade cu intensificări ale vântului cu viteze la rafală, în general, de 60…70 km/h, vijelii, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină și averse ce vor avea și caracter torențial.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept