Știri 14 aprilie 2020

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului.
S-a născut în anul 1674, în satul Gledin din ţinutul Bistriţei.
A fost crescut de mic în frica lui Dumnezeu și a intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ.
Iubitor de viaţă pustnicească, Sfântul Pahomie s-a dus la Sfântul Dimitrie al Rostovului, iar după doi ani petrecuţi în Rusia, s-a retras împreună cu patru ucenici în pădurile din jurul Mănăstirii Neamţ.
Apoi a fost ales Episcop al Romanului și a păstorit şapte ani, după care s-a retras la sihăstria sa, unde a întemeiat Schitul Pocrov.
Sfântul Pahomie a unit rugăciunea cu munca, conform tradiţiei monahismului românesc isihast și a fost unul dintre cei mai mari cărturari ai Bisericii.
S-a mutat la Domnul în anul 1724 și a fost canonizat de Sfântul Sinod al BOR în anul 2006.

Acțiunile filantropice continuă în Arhiepiscopia Tomisului.
Astfel, săptămâna trecută au fost acordate unui număr de 1400 de beneficiari produse alimentare neperisabile, hrană caldă, produse igienico-sanitare și aparatură medicală, în valoare de 82.120 lei.
Beneficiarii sunt persoane aflate în izolare la domiciliu, carantinați, bătrâni și familii aflate în risc social.

Acțiunile Patriarhiei Române pentru ajutorarea celor afectați de pandemie continuă.
Ajutorul Patriarhiei Române este destinat în mod special persoanelor vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, celor aflați temporar în izolare sau în carantină, dar și unor instituții medicale, și a constat în donația și distribuția de produse alimentare, igienico-sanitare și aparatură medicală.
Prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protoieriilor, parohiilor și mănăstirilor, în perioada 6 – 10 aprilie 2020, a fost oferit un ajutor financiar și material în cuantum de 2.644.807 lei.
Până în prezent, contribuția totală a Patriarhiei Române la ajutorarea tuturor celor greu încercați de efectele acestei pandemii se ridică la aproximativ 10 milioane de lei.

ANM a emis o atenționare cod galben de intensificări ale vântului pentru aproape toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 6.00.
În Dobrogea, sudul Moldovei și în jumătatea estică a Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…75 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură, rafalele vor depăși 80…100 km/h.

Autobuzele liniei 48 circulă pe traseu deviat.
CT BUS anunță că, autobuzele circulă deviat până joi, în intervalul orar 08:00-17:00, pe ambele sensuri.
Ruta ocolitoare cuprinde:
– pe sensul de mers către Poarta 1: bd. I.C.Brătianu – bd. 1 Decembrie 1918 – bd. Ferdinand;
– pe sensul de mers de la Poarta 1: bd. Ferdinand – bd. 1 Decembrie 1918 – bd. I.C.Brătianu.
Devierea s-a dispus din cauza lucrărilor de toaletare a arborilor situați pe bd. I.C.Brătianu.

Faptele de violenţă în familie, s-au înmulțit cu 2,3% în luna martie, față de aceeași perioadă din 2019.
În același timp, potrivit Poliției Române, din totalul faptelor de violență în familie ce sunt sesizate, peste jumătate reprezintă fapte de loviri sau alte violențe.
Creșterea are loc în condițiile în care numărul altor fapte de natură penală a scăzut puternic.
În luna martie a acestui an, criminalitatea sesizată a scăzut în ceea ce privește cei mai importanți indicatori (furturi, tâlhării sau infracțiuni stradale).
De asemenea, numărul accidentelor rutiere grave a scăzut semnificativ.

„Teleşcoala” continuă la TVR 2 săptămâna aceasta.
Lecţiile sunt programate până joi, la orele deja stabilite, urmând ca elevii să intre într-o „minivacanţă“ până în 22 aprilie.
Orarul complet pe zile, pe clase și pe materii poate fi consultat pe www.tvr.ro/telescoala.
Emisiunea se va relua în 22 aprilie, cu o noutate, lecţiile urmând să fie traduse şi în limbaj mimico-gestual.

Italia și Spania relaxează treptat restricțiile împotriva coronavirusului.
Circa 300.000 de angajați revin la muncă, în construcții și în fabricile din Spania.
De asemenea, Danemarca și Norvegia sunt pregătite pentru redeschiderea școlilor.

Românii care doresc să plece în această perioadă pentru a lucra în străinătate vor putea merge cu trenul până la Viena.
CFR Călători pregătește garnituri care să poată circula, cu respectarea măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus.
Directorul CFR Călători, Dan Costescu, a precizat că doritorii se vor înscrie pe listă, iar în momentul ocupării locurilor trenul va pleca.

Grupul de Comunicare Strategică face noi precizări cu privire la declarația pe proprie răspundere necesară în contextul pandemiei.
Astfel, formularul declarației pe proprie răspundere trebuie printat (înainte sau după completare) sau scris de mână, iar apoi semnat de mână.
Îl pot semna electronic doar cei care au acest drept și nu este suficientă imitarea semnăturii pe ecranul telefonului sau al calculatorului.
Declarația pe proprie răspundere poate fi descărcată de pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, de pe site-ul Știri Oficiale sau de pe site-ul STS.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept