Stiri 18 martie 2020

Guvernul a decis interzicerea slujbelor religioase din biserici.
Eventualele slujbe pot fi făcute în afara acestora, cu o prezență de maxim 100 de persoane, distanțate la 1 metru.
Totodată se suspendă activitatea de servire și consum a alimentelor și băuturilor în restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice.
În schimb se permit activitățile de tip drive-in, room-service sau livrare la domiciliu.

Pe 25 martie Biserica ortodoxă prăznuiește sărbătoarea Bunei-Vestiri.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la biserica “Schimbarea la față” din Eforie Sud, mâine seară, de la ora 17.00.
La această biserică se află o copie a icoanei Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare.

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a treia din Postul Mare, dedicată Sfintei Cruci.
Rostul acesteia este de a ne întări duhovnicește în lupta cu răstignirea propriilor patimi, avându-l ca exemplu pe Iisus Hristos, care a pătimit pe Cruce.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie arhierească la catedrala arhiepiscopală din Constanța, de la ora 9.

Arhiepiscopia Tomisului este alături de persoanele aflate în situații speciale.
Departamentul Social-Misionar derulează trei proiecte sociale, alături de Primăria Constanța și Direcția generală de Asistență Socială.
Persoanele izolate, vulnerabile sau aflate în situații deosebite vor fi asistate pe teren de echipe de voluntari și vor primi o masă caldă.
Mai mult, specialiști din cadrul Arhiepiscopiei vor oferi consiliere socială la următoarele numere de telefon:
0722826177 – Preot Jean Ion, consilier social-misionar, pe latura spirituală;
0740789215 – asistent social și psihopedagog Geanina Chirugu, pe latura socială.

Grecia a suspendat toate slujbele religlioase.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a precizat insă că bisericile vor rămâne deschise pentru rugăciuni individuale.
Pentru a limita răspândirea coronavirus, Grecia a anulat deja adunările publice și a închis barurile, restaurantele, locurile de joacă și sălile de sport.
Au rămas deschise supermarketurile, farmaciile, băncile, benzinăriile și serviciile de livrare a alimentelor.
Totodată, cei care sosesc din străinătate sunt automat plasați în carantină pentru două săptămâni.

Uniunea Europeană își închide granițele pentru cetățenii din afara spațiului european cu scopul de a limita răspândirea coronavirusului.
Majoritatea țărilor europene își închid granițele și pentru străinii europeni, printre acestea aflanduse și Spania și Ungaria.
De asemenea, Federația Rusă a anunțat închiderea granițelor după creșterea numărului de infecții coronavirus.

Televiziunile și radiourile trebuie să informeze corect publicul.
Regulile deontologice prevăd ca informațiile privitoare la starea de urgență trebuie să provină din surse oficiale sau de încredere, să fie alcătuite cu rigoare și acuratețe și să evite senzaționalul sau nașterea unor confuzii.
Totodată, jurnaliștii au obligația de a nu stimula latura emoțională, panica sau nesiguranța în rândul cetățenilor.

S-a lansat platforma online “COVID-19 Ştiri Oficiale”.
“În această perioadă, în care populaţia este greu încercată, este esenţial ca oamenii să fie foarte bine informaţi, din surse oficiale şi verificate.
În acest sens, a fost lansată platforma online “COVID-19 Ştiri Oficiale”, al cărei obiectiv principal este combaterea dezinformării şi a fake news-urilor”, a declarat secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.

Telefonul mobil poate să vă infecteze cu coronavirus.
Alături de tablete, laptopuri și alte obiecte de uz personal, ele trebuiesc dezinfectate.
Specialiștii recomandă dezinfectarea de mai multe ori pe zi cu șervețele dezinfectante sau cu alcool izopropilic.
Evitați, însă, folosirea spirtului sau a altor substanțe care pot deteriora aparatele.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept