Știri 25 februarie 2020

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji vineri la biserica Sf. Gherman din Constanța.
Ierarhul nostru va săvârși de la ora 16, slujba Vecerniei, apoi Taina Sf. Maslu, la biserica Sf. Gherman din cartierul km 4-5.
Sâmbătă, de la ora 8.30, Ierarhul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la Mănăstirea Sf. Gherman din apropierea localității Băneasa.

Arhiepiscopia Tomisului şi Mănăstirea Sfântul Ioan Casian organizează în perioada 27 februarie – 1 martie, Zilele Sfântului Ioan Casian.
Astfel, joi, părintele Protosinghel Iustin Petre, starețul mănăstirii va susține o conferință ”Despre invidie, în opera Sf. Ioan Casian”, la Casa de Cultură, de la orele 18:30.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, de la orele 23, se va oficia Sfânta Liturghie la peștera Casienilor, din apropierea mănăstirii.
Duminică, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 8.00 la Mănăstirea Sf. Ioan Casian, din localitatea Târgușor.

Locuitorii orașului Mangalia sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze pot veni joi, la Clubul Nautic Callatis din localitate, între orele 8.30-13.30.
De asemenea, sâmbătă, constănțenii sunt invitați să doneze la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, în intervalul orar 9 -13.

La Constanța se iau primele măsuri de prevenire a infecțiilor cu noul coronavirus.
De astăzi, în autobuzele CT Bus care circulă pe traseele școlare va exista personal medical pentru informare și prevenție.
Acesta le va explica elevilor măsurile igienico-sanitare ce trebuie respectate.
Totodată, directorii unităților de învățământ trebuie să depună la Primăria Constanța, hârtiile necesare pentru suplimentarea stocurilor de materiale igienice și sanitare.

Ministerul Educației recomandă inspectoratelor să anuleze deplasările elevilor în străinătate.
De asemenea, se recomandă limitarea la maxim și chiar suspendarea organizării oricăror manifestări școlare sau extrașcolare.
Ministerul recomandă și ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în incinta unităților de învățământ, evitând, astfel, riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri.

Țigările mentolate vor dispărea în câteva luni din România.
Aceasta este una dintre măsurile prevăzute de Directiva Europeană a Tutunului, transpusă şi în legislaţia din România.
Astfel, producătorii și comercianții nu mai au voie să distribuie astfel de produse din data de 20 mai.
Produsele din tutun încălzit şi ţigările electronice sunt reglementate prin aceeaşi Directivă Europeană a Tutunului ca şi ţigaretele, însă nu se supun aceluiași tip de restricții.

România are cele mai mici prețuri din Europa la carburanți.
Preţul benzinei din România, de 1,07 euro/litru și cel al motorinei, de 1,09 euro sunt cele mai redus din Uniune, sub cele din Bulgaria, Ungaria sau Polonia.
Cea mai scumpă motorină se găseşte în Suedia – 1,51 euro/litru şi în Italia – 1,44 euro/litru.
De asemenea, Grecia şi Italia au cea mai scumpă benzină din Europa.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept