Știri 20 februarie 2020

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji duminică la biserica ”Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Constanța, zona Brotăcei.
Ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie, de la ora 8.30, apoi va oficia Taina Sfântului Botez pentru cel de-al patrulea copil al părintelui paroh Petru – Ciprian Pricop.
De asemenea, marți, Ierarhul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la Mănăstirea Dervent, de la ora 8, urmată de
sinaxa stareţelor din Arhiepiscopia Tomisului.

Părticele din moaștele Sfinților Vasile cel Mare, Mina, Chiril al Alexandriei și Natalia au sosit la Constanța.
Acestea au fost aduse din Mitropolia Moldovei și depuse la biserica Sf. Dimitrie din Constanța, zona Delfinariu.
Racla cu sfintele moaște va rămâne spre închinare la această biserică până vinerea viitoare.

Preoții Arhiepiscopiei Tomisului vor dona sânge.
Acțiunea va avea loc astăzi, la ora 12:00, la sediul Centrului Regional de Transfuzii Constanța.
Preoții vor fi însoțiți de către Înalt Prea Sfințitul Teodosie.
Arhiepiscopia Tomisului se află în parteneriat cu CRTS Constanța, din martie anul trecut și până în prezent a organizat mai multe campanii de donare în cadrul parohiilor.

Locuitorii orașului Eforie Sud sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze pot veni duminică, la Biserica ’’Nașterea Sf. Ioan Botezătorul’’ din Eforie Sud, în intervalul orar 08.30 – 13.30.
Pentru donatorii din localitățile învecinate se decontează biletul de microbuz până în Eforie Sud.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța.

Constănţenii care au loc de parcare rezervat au obligaţia de a-şi plăti taxa până pe 31 martie.
Neachitarea taxei până la termenul scadent conduce la anularea rezervării şi redistribuirea locului de parcare în situaţia în care sunt depuse alte cereri în acest sens.
Pentru neplata la termen se datorează majorări de întârziere în cuantum de 1%, pentru fiecare lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent.

Analfabetismul funcțional la clasa a II-a este peste 40%.
La finalul clasei a II-a, mai puțin de jumătate dintre elevii din România știu să scrie un text pornind de la anumite întrebări, iar sub 60% scriu corect cuvintele și știu să folosească semnele de punctuație.
La Matematică, doar 75% dintre elevi reușesc să folosească corect numerele în calculele elementare, mai puțin de 69% reușesc să facă adunări-scăderi și doar 65% pot să efectueze înmulțiri și împărțiri, operații prevăzute de curriculum.
Centrul Național de Evaluare și Examinare precizează că “testele au fost elaborate în conformitate cu programele școlare în vigoare” și “au avut un nivel mediu de dificultate”.

Astăzi este Ziua Mondială a Dreptăţii Sociale.
În noiembrie 2007, la cea de a 62-a întrunire a Adunării Generale a ONU, s-a stabilit ca în fiecare an la 20 februarie să fie marcată această zi, iar celebrarea ei a început din anul 2009.
Statele membre ONU au fost invitate să respecte principiile ce reprezintă valorile fundamentale care asigură existenţa şi dezvoltarea armonioasă a societăţilor, enunţate în cadrul Summit-ului Internaţional pentru Dezvoltare Socială, dreptatea socială, solidaritatea și egalitatea de şanse.
Ţara noastră, ca stat membru al Uniunii Europene, a aderat la aceste strategii şi trebuie să le pună în aplicare pentru a recupera diferenţele ce ne separă de cele mai înaintate state europene.

Rezistența la antibiotice limitează opțiunile de tratament al infecțiilor.
Dacă nu se inventează medicamente noi, oamenii ar putea să moară din nou de la boli banale, exact ca în secolele trecute, a avertizat recent Organizația Mondială a Sănătății.
Creșterea nivelului de rezistență a bacteriilor la antibiotice se leagă de utilizarea excesivă sau incorectă a acestui tip de medicamente.
OMS consideră rezistența la antibiotice una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății în plan global, ea cauzând anual circa 700.000 de decese.

Românii ar putea primi compensaţii pentru întârzieri în transportul feroviar, în cel mult doi ani.
Țara noastră trebuie să implementeze prevederile regulamentului european care acordă despăgubiri pentru călătorii pe calea ferată, aşa cum există în transportul aerian. Românii sunt nemulțumiți nu numai de întârzierile trenurilor, dar și de condiţiile din gări, deficiențele fiind constatate și de ANPC, care a amendat CFR cu 578.000 de lei.
În replică, CFR a informat că va lua măsurile necesare pentru remedierea deficienţelor constatate de ANPC.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept