Știri 14 ianuarie 2020

Poetul Mihai Eminescu va fi omagiat la Arhiepiscopia Tomisului.
Astfel, mâine, de la ora 9, în fața statuii poetului de pe faleza Cazinoului vor fi depuse coroane de flori, iar membrii Cercului teatral și ai Grupul Psaltic din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” vor susține un mic recital din lirica eminesciană.
Apoi, la ora 10.00, în Sala Magna va avea loc conferința „Eminescu – expresie integrală a sufletului românesc”.
În cadrul acesteia vor susține prelegeri: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, directorul Muzeului de Artă Constanţa, Doina Păuleanu, decanul Facultății de Litere din cadrul Universității „Ovidius”, prof. univ. dr. Cristina Tamaș, preot lector Mircea Cristian Pricop și lect. univ. dr. Carmen Ciornea.
Membrii Cercului teatral din cadrul Seminarului Teologic, vor realiza un recital de poezie eminesciană, în timp ce Grupul vocal „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul”, dirijat de pr. Adrian Clinciu, vor asigura momentele muzicale pe versurile poetului național.
De la ora 16.00, la Mânăstirea Dervent, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de pomenire a lui Mihai Eminescu și de sfințire a monumentului comemorativ dedicat poetului, monument realizat de către sculptorul Ioan Bălan.

Constănțenii sunt așteptați joi și sâmbătă să doneze sânge.
Acțiunea de joi se adresează angajaților, colaboratorilor și clienților Hypermarketului Cora din zona Pod Butelii și se va desfășura între orele 8.30 – 12.30.
De asemenea, persoanele sănătoase care vor să doneze și nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS Constanța, din strada Nicolae Iorga.
Acțiunea se va desfășura între orele 9.00 – 13.00.

Constănțenii care beneficiază de gratuitate la transportul în comun își pot ridica legitimațiile.
Este vorba despre cei care au depus în lunile octombrie – noiembrie 2019 cereri pentru abonamentele aferente anului 2020, dar care nu au fost găsiți acasă pentru a le fi distribuite legitimațiile.
Aceștia pot veni să le ridice de la sediul Direcției Generale de Asistență Socială, strada Unirii nr. 104, de luni până vineri între orele 08:00 – 16:30.

Ministrul Educației a demarat procesul de debirocratizare a învățământului.
Astfel, profesorii nu vor mai fi nevoiți să completeze anumite rapoarte ale inspectoratelor școlare și vor fi scutiți de testele inițiale.
Ministrul Educației, Monica Anisie plănuiește ca, de la începutul anului viitor, să simplifice și documentele de completat în cazul activităților extrașcolare sau a excursiilor și să elimine anumite comisii profesorale.

Podețul pietonal de la intrarea în Satul de Vacanță a fost reabilitat.
Astfel, au fost executate lucrări de schimbare a balustradei, de înlocuire a elementelor din lemn, de curățare și reparații a elementelor din beton.
Cu scurt timp în urmă a fost în proces de reabilitare și podețul suspendat aflat în apropierea Lacului Tăbăcărie.

Atenţie la preţurile afişate în perioada reducerilor de iarnă!
Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor recomandă cumpărătorilor să fie foarte atenţi la preţuri în perioada reducerilor de iarnă şi să se adreseze instituţiei pentru orice fel de nelămurire.
Totodată, consumatorii sunt sfătuiți ca în momentul cumpărării să verifice dacă oferta mai este valabilă şi dacă reducerea de preţuri anunţată este identică cu cea reală.

Mâine este sărbatorită Ziua Culturii Naționale și la Constanța.
Cu acest prilej, pe tot parcursul lunii ianuarie, la Biblioteca Judeţeană „I. N. Roman” din Constanţa se desfășoară expoziţia cu tema „Ziua Culturii Naţionale. Scriitori la ceas aniversar”.
Aceasta aduce în prim plan câţiva dintre scriitorii reprezentativi ai culturii române, născuţi în luna ianuarie.
Volumele expuse sunt ediţii prime, omagiale sau bibliofile, cu ilustraţii realizate de mari artişti sau cu autograful autorilor, dar şi ediţii mai noi care demonstrează valoarea operelor acestora. Eminescu, Caragiale, Slavici sau Iorga se numără printre sărbătoriţii lunii în curs.

Singurătatea în marile orașe a fost identificată ca o problemă de sănătate publică.
Anglia are de doi ani un program guvernamental împotriva singurătății, finanțat cu 20 milioane de lire și un secretar de stat special desemnat să se ocupe de această problemă.
Acesta lucrează cu ministerele sănătății, al protecției sociale, al afacerilor și al educației.
Un studiu arată că, în Anglia, 200.000 de vârstnici nu au vorbit nici măcar o singură dată cu familia sau cu prietenii timp de o lună.

Roma a interzis circulaţia mașinilor cu motoare diesel.
Măsura a fost luată în condițiile în care particulele periculoase au depăşit nivelul critic în mai multe zone ale Romei.
Interdicţia nu se aplică însă autobuzelor și taxiurilor.
Circulaţia mașinilor diesel era deja restricţionată la Roma lunea şi duminica, dar numai pentru autoturismele vechi, neconforme cu standardele actuale de poluare.

O treime dintre veniturile lunare ale românilor sunt consumate pe mâncare și băuturi.
Așa arată statistica despre venituri și cheltuieli din al treilea trimestru al anului trecut.
Banii se duc în special pe alimente și pe utilități, iar sănătatea, recreerea şi educaţia sunt domeniile unde se cheltuiesc cei mai puţini bani.
Față de vara anului trecut, spre sfârșitul lui 2019 veniturile totale au urcat cu 2,3%.
Cu toate acestea, România rămâne pe ultimele locuri în clasamentul european, în ceea ce privește veniturile pe cap de locuitor.

Singurătatea în marile orașe a fost identificată ca o problemă de sănătate publică.
Anglia are de doi ani un program guvernamental împotriva singurătății (finanțat cu 20 milioane de lire) și un secretar de stat special desemnat să se ocupe de această problemă.
Acesta lucrează cu ministerele sănătății, al protecției sociale, al afacerilor și al educației.
Un studiu arată că, în Anglia, 200.000 de vârstnici nu au vorbit nici măcar o singură dată cu familia sau cu prietenii timp de o lună.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept