Știri 9 ianuarie 2020

Creştinii ortodocşi îl vor cinsti sâmbătă pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare începătorul vieţii de Obşte.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului îşi va cinsti ocrotitorul spiritual.
Astfel, Ierarhul Tomisului va săvârşi de la ora 8.15, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, urmată de o slujbă de Te Deum.
Duminică, Ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie la biserica Sf. Parascheva din Medgidia, de la ora 8.30.

Preotul Moise Bogdan, decanul Facultății de Teologie din Constanța, a fost achitat definitiv de acuzele aduse de către DNA Constanța.
Curtea de Apel Constanța a decis ieri respingerea apelului formulat de DNA, contra deciziei Tribunalului Constanța care prevedea achitarea preotului Moise de acuzele de infracțiuni de corupție.
Prin urmare, Părintele Moise Bogdan nu a săvârșit nici o faptă de corupție, așa cum era acuzat de DNA.

Salariile profesorilor vor creşte, de la 1 septembrie, aşa cum este prevăzut în lege.
Anunțul a fost făcut de vicepremierul Raluca Turcan.
Ea a precizat, însă, că sporurile din educaţie nu vor fi majorate şi că vor rămâne la nivelul de la sfârşitul anului trecut.
În ceea ce priveşte creşterea vârstei de pensionare, vicepremierul Raluca Turcan este de părere că România nu este pregătită, încă, pentru pensionarea obligatorie la 70 de ani și că oamenii trebuie să aibă la dispoziţie posibilitatea de a opta să iasă la pensie mai târziu.

Anul 2020 vine cu amenzi usturătoare pentru cei care tulbură ordinea publică.
Astfel, cei care vor organiza nunți, botezuri sau alte petreceri în mijlocul străzii vor fi sancționați cu amenzii de mii de lei.
Sancțiunile se dublează dacă polițiștii sunt chemați, pentru a doua oară, de vecini și pot ajunge până la 6.000 de lei.
Amenzi mari primesc, din 26 ianuarie, și locatarii de la bloc care dau petreceri între orele 22.00 – 8.00 și 13.00 – 14.00 și nu se conformează avertismentului dat de polițiști, la prima sesizare; în cazul acestora, sancțiunile vor fi între 2.000 și 3.000 de lei.

Plata pensiilor începe astăzi.
Ministrul muncii a explicat că întârzierea de distribuire a pensiilor în această lună a fost cauzată de procedurile specifice încheierii anului 2019 şi a precizat că a solicitat poştaşilor să scurteze termenul de două săptămâni în care în mod normal se finalizează distribuirea pensiilor la nivel naţional.
Oficialul a recomandat pensionarilor care pot primi pensia pe card să aleagă această metodă de distribuire a banilor pentru a evita întârzierile.

Părinții cer Guvernului Orban să nu blocheze dublarea alocațiilor pentru copii.
Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi argumentează că dublarea alocațiilor pentru copii se va reflecta în timp în scăderea migrării către ţările dezvoltate.
Părinții spun că este inacceptabil ca statul să găsească resurse pentru banii pentru pensii speciale, pentru mărirea salariilor parlamentarilor, dar să nu găsească bani pentru copii.

Bolile provocate de poluare omoară anual 23.000 de români.
Așa estimează o organizație non-guvernamentală.
De asemenea, un raport al Curții de Conturi preciza, anul trecut, că media de viață în București este mai scăzută cu 22 de luni față de restul țării, tot din cauza poluării.
Medicii atrag atenția că praful și substanțele toxice din aer sunt responsabile pentru foarte multe boli, iar cei mai vulnerabili sunt copiii.
Un studiu realizat anul trecut în Italia corelează nivelul de poluare cu infertilitatea la femei.
1.300 de paciente împărțite în 4 grupuri expuse la niveluri de poluare diferite arată că un grad mare de poluare duce la infertilitate.

Aplicația WhatsApp va înceta în curând să mai funcționeze pe telefoanele a milioane de utilizatori.
Aceasta a încetat să mai accepte dispozitivele cu sistem Windows Mobile pe 31 decembrie, iar din luna februarie nu va mai funcționa pe o listă vastă de dispozitive învechite.
Potrivit experților, multe modele de telefoane mai vechi vor avea dificultăți în a folosi sisteme de operare mai noi, sau pur și simplu nu le vor permite instalarea lor.

Ieri s-a lansat site-ul stop5Gbucurești.ro.
Acesta este dedicat popularizării efectelor secundare negative ale utilizării tehnologiei 5G.
Siteul face parte din Mișcarea Națională „Stop5G România” și cuprinde informații despre această tehnologie și implementarea ei în țară și în lume.
Pe 25 ianuarie 2020 este Ziua Mondială a Protestelor față de tehnologia 5G și se anunță manifestații în mai multe orașe din România.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept