Nașterea cea după trup a Fiului lui Dumnezeu, pacea și bunăvoirea întregii creații (Pastorala IPS Teodosie)
Coborârea în trup a Fiului lui Dumnezeu pentru salvarea întreagii omeniri din întunericul robiei păcatului și din moarte, pentru a o întoarce la iubirea atotputernicului Creator, este evenimentul cel mai important din istoria omenirii, fiindcă fără de el, nu ar fi putut exista Învierea. Prin această coborâre, Iisus Hristos ne-a încredințat că este Prototipul nostru și că Îi aparținem lui Dumnezeu. În nașterea Mântuitorului, umanitatea se unește cu Dumnezeu, firea omenească este asumată de Hristos și făcută deplin ascultătoare față de Tatăl. Aceasta înseamnă iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu pentru om, pe de o parte, și posibilitatea omului de a răspunde acestei iubiri, prin credință dreaptă și fapte, pe de altă parte.
Se cuvine să ne bucurăm că s-a născut Fiul lui Dumnezeu cu trup, ca și noi să-L înnoim mereu în inimile noastre. Acest moment se înnoiește în fiecare an, încât devine prezent în inimile, bisericile și casele noastre, și ne aduce aduce pace, liniște și armonie.
Întregul univers material creat de Dumnezeu pentru om a fost sub semnul întunericului și al răului după neascultarea protopărinților Adam și Eva. Între cerul cel mai de sus, unde Dumnezeu cu îngerii trăiau bucuria dragostei și a comuniunii permanente și lumea materială creată de Dumnezeu, în centrul căreia se aflau oamenii, era prăpastie mare. Comunicarea între cele două lumi era doar ocazională și indirectă, dar Dumnezeu avea în planul Său o refacere a relației Sale cu omul și cu întreaga creație. Omul singur, cu puterile sale spirituale, slăbite din cauza lipsei harului dumnezeiesc, nu mai avea puterea să se întoarcă și să ajungă la Dumnezeu. A binevoit așadar Dumnezeu, din dragostea Sa nemărginită, să coboare la omul cel căzut, trimițând pe Fiul Său cel iubit, de o ființă și de o slavă cu Sine, la neamul omenesc precum făgăduise (Facere 3, 15), ca să-l răscumpere din robia răului și să-l ridice la dragostea Tatălui.
Toate fiind acum pregătite și timpul plinindu-se, având solia arhanghelului Gavriil și pregătirea Fecioarei Maria în templu timp de nouă ani, acum aflându-se în casa lui Iosif din Nazaret, ea este chemată la menirea de mamă a Fiului lui Dumnezeu, ca să devină apoi și mama neamului omenesc.
Astfel cerul și pământul se unesc, căci Fiul lui Dumnezeu se face și Fiu al Omului pentru a-l ridica pe om în iubirea Sfintei Treimi. Această iubire pe care Pruncul Iisus o aduce în lume, alungă răutatea și invidia vrăjmașului. Iubirea cea nesfârșită a lui Dumnezeu, în acest moment, cheamă întreaga omenire să se ridice din starea de nepăsare și indiferență, și să răspundă acestei iubiri, prin îndreptarea ei atât către Dumnezeu, cât și către aproapele. Aceasta este împărtășirea iubirii: pe verticală, către Dumnezeu și pe orizontală, către aproapele. Așa se tălmăcește, ceea ce ne scrie Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăşte pe fratele său este un mincinos, căci cel care nu-l iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede? (I Ioan 4, 20). Cu alte cuvinte, numai prin iubirea aproapelui, ajungem să-L iubim pe Dumnezeu care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).
Iubiți credincioși,
Sfânta Scriptură, prin Sfintele Evanghelii, ne prezintă atât de frumos nașterea Fiului lui Dumnezeu. Din ele înțelegem că, Mesia se naște de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria în Betleemul Iudeii, pe vremea împăratului Irod. Intrigat de faptul că în pământul pe care îl stăpânea s-a născut un alt Împărat, Irod cere astfel răspuns de la cărturarii iudei, de la care află că Mesia este profețit a se naște în pământul Iudeii.
Prezența magilor la nașterea Fiului lui Dumnezeu, are o însemnătate deosebită, din care reiese că Cel Născut este Împăratul tuturor neamurilor. Având cunoștințe bune de astronomie, magii cercetează cerul și descoperă steaua plină de lumină a Celui ce este Însăși Lumina. Căutând să urmeze această stea, înainte de a ajunge la Betleem, pierzând raza de lumină călăuzitoare, se adresează lui Irod întrebându-l unde s-a născut Împăratul.
Cuvântul Evangheliei evidențiază apoi planul lui Irod de a ucide Pruncul pentru ca nu cumva să se ridice un alt împărat în locul său. De aceea magii sunt rugați cu viclenie de Irod, să-l înștiințeze, atunci când află locul nașterii lui Iisus. Pentru a nu-și putea îndeplini acest gând, Dumnezeu trimite poruncă prin înger, iar magii, se întorc pe altă cale, lăsând pe Irod fără răspuns, după ce aduc închinarea cuvenită Pruncului și după ce-i oferă daruri de aur, smirnă și tămâie
Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu se descoperă lui Moise pe muntele Sinai oferind poporului legea cu tunete, cu fulgere, cu sunet de trâmbiţe, cu nor des (Ieşire 19, 16), acum, când vine să împlinească legea (Psalmii 18, 8), se apropie de noi în alt fel; atunci, Şi-a ales un munte pentru apropierea de poporul Său, iar acum o Fecioară Preasfântă şi Preacurată. Acolo, pe vârful muntelui, S-a pogorât (Ieşire 19, 20); aici, în pântecele cel preacurat al Fecioarei Se sălăşluieşte. În peştera cea curată Se naşte şi în ieslea dobitoacelor Se pune (Luca 2, 7), ca pe noi, oamenii, cu harul Său să ne mântuiască. Acolo Se coboară cu mare slavă şi spaimă, aici vine cu lumină şi neasemănată blândeţe şi Se apropie de neamul omenesc, născându-Se ca noi şi pentru noi. Acolo, de glasul tunetelor şi al trâmbiţelor care răsunau cu tărie şi de fumegarea muntelui, poporul lui Israel s-a cutremurat şi s-a înspăimântat foarte tare (Ieşire 19, 16), iar aici, în liniştea nopţii Se naşte, şi, o stea pe cer trecând, vesteşte magilor că Împăratul Slavei S-a pogorât la noi.
Dreptmăritori creștini,
La marele praznic de azi îl vedem pe Fiul lui Dumnezeu, Prunc, născut în iesle, la fel ca în vremea aceea, luând aminte la cuvântul adresat de înger, cu multă blândeţe păstorilor cei ce făceau străji de noapte împrejurul turmelor de oi şi le zice: „Nu vă temeţi, căci iată vestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot poporul! Că astăzi în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11). Şi odată cu vestirea îngerului celui blând, oastea Lui din cer cu mare bucurie slăvea pe Dumnezeu, zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Astăzi cerul și pământul se bucură și se veselesc, căci Mântuitorul tuturor stă în brațele Fecioarei şi dreptul Iosif în peştera cea săracă găseşte loc Celui pretutindeni neîncăput, Care are cerul scaun şi pământul reazem picioarelor Sale (Faptele Apostolilor 7, 49). Dobitoacele cele necuvântătoare stau aproape de Făcătorul a toate şi nici nu se ard, nici nu se mistuie de Dumnezeul nostru, Care este foc mistuitor (Ieşire 3, 2; Psalmii 96, 3).
Astăzi Cel necuprins Se smerește pe Sine întrupându-se ca Prunc şi în acest fel, toţi, oricâţi ar voi, pot să-L privească şi să-I vorbească fără de frică. Acum, pe pământ pogorându-Se Dumnezeu, semnele pogorârii Sale le vesteşte nouă prin cele de sus, prin îngeri păstorilor şi prin stea magilor, ca să înţelegem că, chiar şi jos pogorându-Se, cele de sus Îi slujesc ca lui Dumnezeu, Care pretutindeni este şi toate le stăpâneşte. Acestea cugetându-le noi, să ne pornim din inimă a lăuda şi a slăvi bunătatea, milostivirea şi blândeţea cea nemăsurată cu care Preabunul şi Preamilostivul nostru Mântuitor S-a pogorât la noi şi a venit să Se facă asemenea cu noi, robii Săi, ca pe toţi din robia cea amară să ne izbăvească.
Acum singuratatea omului este preschimbată în comuniune între cer și pământ prin venirea la ieslea din Betleem a îngerilor și a păstorilor. Nouă, celor care eram orbi duhovnicește, ne oferă vederea celor cerești, prin deschiderea cerurilor din care coborau îngeri cântând, „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”.
Iubiți fii duhovnicești,
Cu adevărat, mare este bucuria credincioşilor în aceste zile de sfântă sărbătoare, când Biserica ne împărtăşeşte vestea pe care îngerii au adus-o păstorilor, cu două mii de ani în urmă. Aşadar, temeiul bucuriei care ne stăpâneşte, la praznicul Nașterii Domnului, constă în faptul că, Dumnezeu, luând chip de om, ne-a dat posibilitatea de a ne ridica la cer şi a deveni moştenitori ai Împărăţiei Sale.
Omul zilelor noastre, ancorat în problemele societății, simte dorul de Dumnezeu și se luptă cu insistență să caute fericirea adevărată, fericire ce nu poate fi găsită în lucrurile materiale. Fericirea însă o dă numai Hristos, Care a venit să aducă mângâiere sufletului omenesc împovărat de griji, de boli, de suferinţe şi blocat de atâtea limite. Celor apăsaţi de greutăţile vieţii le-a spus: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi!” (Matei 11, 28).
De aceea S-a pogorât Fiul lui Dumnezeu la Betleem, ca deși aflați în durere să nădăjduim la fericire, între răutăţi să strângem în suflet răbdarea, între îndoieli să rămână nestrămutată încrederea. Dincolo de orice frumuseţe pământească, se cuvine să năzuim spre strălucirea frumuseţii lui Hristos de care se desfată în ceruri chiar și îngerii. Mântuitorul nostru este Frumuseţea divină coborâtă pe pământ pentru a salva lumea aceasta desfigurată şi urâţită de păcat, de blestem şi de moarte.
Venirea lui Hristos în lume este proclamarea deschisă a adevărului că El este cu noi pretutindeni şi în orice clipă. Din acea sfântă noapte, viaţa omului înseamnă o viaţă în prezenţa lui Dumnezeu, sub acoperământul Său, sorbind din puterea Sa, o viaţă susţinută de braţele Lui, povăţuită de mâinile Lui. Pruncul Dumnezeiesc aduce din ceruri o zestre mai mare decât toate vistieriile lumii, aduce bucuria mântuirii, desfacerea legăturilor păcatului şi libertatea sufletului.
Iubiți credincioși,
Luând aminte la măreția praznicului de astăzi, avem datoria să reflectăm la iubirea lui Dumnezeu pe care a arătat-o neamului omenesc prin întruparea Fiului Său. Această iubire trebuie să fie modelul suprem de urmat de fiecare dintre noi, prin fapte concrete față de aproapele. Iubirea față de Dumnezeu se dovedește prin credință și fapte, de aceea lucrarea fiecăruia dintre noi trebuie să fie mereu raportată la nevoile celui de lângă noi. Numai așa putem spune împreună cu Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”.
Având nădejde tare în Dumnezeu, ne rugăm ca îndemnurile acestea să devină lucrătoare, iar iubirea călăuzită de credința adevărată, să fie cea care guvernează sufletele tuturor. De aceea ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate și să vă ajute în urcușul duhovnicesc al lucrării faptelor bune în iubire, credință și nădejde.
Nașterea lui Hristos în peștera din Betleem reprezintă fundamentul nașterii noastre ca și creștini. Peștera Sfântului Apostol Andrei, de aici de la Tomis, pământul apostolic, reprezintă, prin analogie, un Betleem al neamului românesc, fiindcă lucrarea Sfântului Apostol Andrei a luminat cu Evanghelia lui Hristos sufletele strămoșilor noștrii daco-geți. Predica sa vie și lucrătoare este continuată neîntrerupt de atunci prin slujitorii bisericilor, care prin neobosită lucrare au mărturisit adevărul acestei Evanghelii, păstrând astfel candelele sufletelor credincioșilor mereu aprinse.
Ca urmaș smerit al Sfântului Apostol Andrei, vă îndemn pe toți să trăiți în iubirea lui Dumnezeu, cuprinsă în Evanghelia Fiului Său și vă rog să primiți pururea în inimi pe Pruncul Iisus Cel născut în Betleem.
Vă dorim, tuturor, să petreceţi cu pace şi cu bucurie sfântă aceste minunate zile de prăznuire, iar Anul Nou, care se apropie, să ne găsească mai bogaţi în credinţă, bunătate şi iertare, mai aproape de Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Sărbători fericite! An Nou binecuvântat! Întru mulţi şi fericiţi ani!
Al vostru Arhipăstor,
pentru tot binele doritor
şi către Hristos Cel Născut la Betleem rugător,
† TEODOSIE
ARHIEPISCOPUL TOMISULUI