Știri 24 decembrie 2019

Mâine, în ziua de prăznuire a Naşterii Domnului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfintii Apostoli Petru şi Pavel”, cu începere de la ora 8:30.
La sfârșitul slujbei, Corala Armonia va interpreta colinde.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica după Nașterea Domnului .
Cu acest prilej, Ierarhul Tomisului, va oficia pentru a doua oară în acest an, Liturghia Sfântului Iacob, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 8:30.
Marti, 31 decembrie, Ierarhul nostru va săvârși, de la ora 21:00,
slujba Vecerniei cu Litie, la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța, zona Inel 2, așezământ de cult care își va cinsti ocrotitorul în prima zi a anului.
La cumpăna dintre ani, Ierarhul Tomisului va fi alături de credincioşii constănţeni în Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” unde, începând cu ora 23:30, va săvârşi o slujbă specială, rânduită de către Sfântul Sinod, de mulţumire şi de binecuvântare a începutului Noului An calendaristic.
Miercuri, 1 ianuarie, de la ora 8:30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie și slujba de Te-Deum la Catedrala Arhiepiscopală „Sfintii Apostoli Petru și Pavel”, din Constanta, iar de la ora 17:30 va fi prezent la concertul Coralei Armonia de la Casa de Cultură, din Constanța.

CRTS Constanța a anunțat programul donărilor de sânge în perioada sărbătorilor.
Astfel, pe 27, 30 și 31 decembrie, precum și 3 ianuarie, Centrul va avea program de donare în intervalul orar 7.30 – 12.30.
De asemenea, nu se va lucra în zilele de 25, 26 decembrie, precum și 1, 2 ianuarie.

Numărul supraviețuitorilor cancerului crește de la an la an, la nivel mondial.
În acest context, a fost lansat primul ghid în limba română pentru pacienții supraviețuitori ai cancerului, elaborat de Societatea Europeană de Oncologie Medicală.
Analizele post tratament ale acestora nu mai indică existența bolii, dar sunt tratați în continuare pentru a reduce riscul de recidivă.
Rata de supraviețuire în cancer a crescut semnificativ în ultimele decenii, datorită progresului medicinei, depistării precoce și îmbunătățirii managementului acestei afecțiuni.

Preşedintele Klaus Iohannis a convenit împreună cu Guvernul ca implementarea tehnologiei 5G sa fie amânată.
Motivul îl constituie faptul ca în prezent există un singur provider care are capacitatea de a o implementa, ceea ce nu reprezintă o piaţă concurenţială.
Şeful statului a mai spus că implementarea acestei tehnologii presupune schimbări profunde pentru întreaga societate și că nu este dispus să ia o decizie greşită în acest sens.

Guvernul modifică legislaţia pentru asigurările auto obligatorii.
Astfel, companiile de asigurare vor putea să majoreze tarifele fără să notifice Autoritatea de Supraveghere Financiară.
În plus, cheltuielile administrative vor putea fi mai mari de o pătrime din valoarea poliţelor RCA.
Noile reglementări vor duce la o scumpire a asigurărilor auto, reclamă transportatorii.
Proiectul guvernului va intra în procedură parlamentară, unde ar putea suferi modificări.

Numărul apelurilor la 112 care nu reprezentau urgenţe “a scăzut” semnificativ faţă de anul 2014.
Potrivit Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, pentru prima dată în istoria serviciului 112 au fost anunţate mai multe urgenţe reale.
În acest an, timpul mediu de transfer al unui apel de la operatorii STS la dispecerii agenţiilor de intervenţie, a fost de aproximativ 54 de secunde, iar timpul mediu de preluare a apelurilor a fost de aproape 4 secunde.
STS atrage atenţia că apelarea nejustificată a numărului unic de urgenţă 112, poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol.

Românii primesc de sărbători prime mai mult simbolice.
Trei din zece salariați vor primi anul acesta de Crăciun cel mult 150 de lei, conform unui studiu.
De asemenea, doar 20 la sută dintre companii își vor răsplăti angajații cu bonusuri cuprinse între 300 și 500 de lei, în timp ce alții vor primi doar produse de sezon, tichete cadou sau zile libere.
Specialiștii spun că unele companii au preferat să majoreze salariile lunare pentru a-și fideliza angajații, în loc să le ofere prime consistente la sfârșit de an.
Doar 5 la sută dintre angajatori mai oferă astăzi al 13-lea salariu.

Cercetătorii israelieni au descoperit un tratament revoluționar pentru boala Alzheimer.
Aceștia au dezvoltat o nouă tehnologie capabilă să transfere direct în creier, prin intermediul unor cipuri din silicon, cantităţi microscopice de medicamente împotriva bolii.
În tratamentele clasice, inserarea proteinei nu este o procedură simplă, deoarece medicamentul administrat trebuie să treacă de bariera care protejează sistemul nervos central de bacterii şi substanţe chimice dăunătoare.

Guvernul a aprobat ca zilele de 27 decembrie şi 3 ianuarie să fie libere pentru angajaţii din sistemul bugetar.
Anunțul a fost făcut de către Premierul Ludovic Orban.
Acesta a mai spus că Trezoreria va lucra pe 27 decembrie.
De asemenea, Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat, ca cele două zile libere acordate angajaţilor din sistemul bugetar se vor recupera.

ANM a emis o informare meteorologică de ploi în general moderate cantitativ, precipitații mixte și intensificări ale vântului.
Aceasta este valabilă până joi la ora 20:00.
Astfel, în intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării.
Ploile vor fi mai frecvente în vest, nord-vest și centru unde local, îndeosebi în zonele de deal, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 20…30 l/mp.
Din noaptea de luni spre marți, în Maramureș și Transilvania se vor semnala precipitații mixte, apoi vor predomina ninsorile.
Local și temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 50…60 km/h.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept