Știri 2 decembrie 2019

Moaștele Sfântului Partenie, episcopul Lampsacului se vor întoarce în Grecia.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia miercuri Sfânta Liturghie, la Catedrala Arhiepiscopală, de la ora 7:30.
Apoi, de la ora 17:00, Ierarhul nostru va săvârși taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Nicolae din Năvodari, iar de la ora 19:00, la biserica Bunavestire din Năvodari, vor fi aduse părticele din moaștele Sfântului Nectarie, din Grecia.
Joi, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de sfințire mare a Bisericii Sfântul Pantelimon, lângă azilul de bătrâni de pe strada Unirii, de la ora 7:45, iar de la ora 17:00, va săvârși slujba Vecerniei la Biserica Sfântul Nicolae, din cartierul Coiciu.
Vineri, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Nicolae din Câmpulung Moldovenesc, cu prilejul hramului.
Duminică, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Nicolae și Sfântul Bretanion din apropierea localității 23 August.

Biserica Ortodoxă o va cinsti sâmbătă pe Sfânta Muceniță Filofteea de la Curtea de Argeș.
Cu acest prilej, vineri, IPS Teodosie va oficia taina Sfântului Maslu la biserica Sfânta Filofteia din cartierul Km-4, de la ora 19:00.
Sâmbătă, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfinții Mihail și Gavriil din Topraisar, de la ora 8.30, care va primi și cel de-al doilea hram, Sfânta Muceniță Filofteia.
Credincioșii vor putea cinsti veșmântul Sfintei Filofteia, aflat spre închinare la acest lăcaș de cult.

Astăzi se împlinesc 21 ani de la mutarea către Domnul a părintelui arhimandrit Ilie Cleopa.
Acesta s-a născut în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, la 10 aprilie, în anul 1912 cu numele de mirean Constantin.
A intrat în viaţa monahală în anul 1929, la vârsta de 17 ani la schitul Sihăstria.
A fost tuns în monahism pe 2 august 1937, şi a primit numele Cleopa.
Din cauza regimului politic comunist se retrage de mai multe ori în munţi, urmărit de Securitate.
Pe 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, iar ulterior este numit egumen al Mănăstirii Sihăstria.
Părintele Cleopa a povăţuit ca duhovnic la mănăstirea Sihăstria, timp de 34 de ani până la mutarea sa către Domnul.

ANM a emis o informare meteorologică de intensificări ale vântului și vreme rece, pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 10:00.
Astfel, în intervalul menționat, în regiunile sudice, în cursul acestei nopții și în dimineața zilei de mâine, se vor semnala precipitații slabe sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare iar local vor fi depuneri de polei.
Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spații mai mici și în celelalte zone, cu viteze în general de 45…55 km/h.
În prima parte a săptămânii, vremea se va menține rece mai ales dimineața și noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.

Constănțenii sunt așteptați săptămâna aceasta să doneze sânge.
Campania se numește „Donează sânge! Fii erou!” și se desfășoară până vineri, la sediul CRTS Constanța, de pe strada Nicolae Iorga, numărul 85, între orele 8:30-13:30.
În prezent, procentajul donatorilor din Constanța este de 2%, iar nevoia în spitalele din județ depășește cu mult acest procent.
Proiectul este organizat de departamentul de sănătate publică din cadrul Asociației Studenţilor Medicinişti si Tinerilor Medici Constanța în parteneriat cu CRTS Constanța.

Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente personalizate.
De asemenea, în condiţiile în care incidenţa afecţiunilor oncologice este în creştere, sistemul de sănătate din România va pune accent pe depistarea şi tratarea bolilor grave, care au costuri mari de îngrijire.
În acest sens, conducerea CNAS ia în calcul introducerea testării genetice pentru stabilirea schemelor terapeutice personalizate, care cresc rata de răspuns a pacienţilor la tratamente.

CT BUS crește frecvența autobuzelor pe principalele trasee.
Măsura este luată pentru a veni în sprijinul locuitorilor municipiului Constanța, pentru sporirea gradului de confort și reducerea timpului de așteptare.
Astfel, numărul total de autobuze introduse pe aceste trasee creşte cu 17 unităţi şi implicit ritmicitatea cu 15%.
Totodată, se introduc trasee de noapte pe liniile 2-43, 5-40, 100 și 102.
Autobuzele de pe aceste linii vor circula la un interval de 30 de minute, între orele 23:30 şi 05:00.

Prima biserică românească de pe continentul african a fost sfințită sâmbătă.
Slujba de târnosire a bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Johannesburg, Africa de Sud, a fost oficiată de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.
Piatra de temelie a bisericii din suburbia Midrand a fost pusă în urmă cu 6 ani, iar lucrările au început în anul 2014.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept