Știri 30 noiembrie 2019

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Acesta era originar din Betsaida şi era fratele sfântului Apostol Petru.
Face parte dintre cei doisprezece apostoli şi a fost primul care l-a urmat pe Hristos, după ce l-a auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul mărturisind despre Iisus că este Mielul lui Dumnezeu.
Sfântul Andrei l-a adus la apostolie şi pe fratele său, Petru.
Amândoi au renunţat la ocupaţia de pescari şi au devenit ucenici ai Domnului Iisus Hristos.
După Învierea Domnului, Sfântul Andrei a propovăduit Evanghelia în ţinuturile Bitiniei, Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria.
Acest fapt i-a conferit şi supranumele de „apostolul românilor”.
Conform datelor istorice, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită de atunci „crucea Sfântului Andrei”.
Cel mai important loc al creştinismului românesc ce are legătură cu Sfântul Andrei este Peştera Sfântului Apostol Andrei, de la mânăstirea cu acelaşi nume de lângă localitatea Ion Corvin.
Conform statisticilor, peste 700 de mii de români îşi serbează astăzi onomastica.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte și pe Sfântul Ierarh Andrei Şaguna.
Acesta a păstorit biserica românească din Transilvania, în timpul secolului 19.
S-a născut în anul 1808, în Ungaria, din părinţi aromâni, a purtat de la botez, numele Anastasie şi a studiat Dreptul, Filozofia şi Teologia.
La vârsta de 25 de ani, a intrat în monahism la mitropolia din Karlowitz şi a primit numele Andrei, după care, în scurt timp a fost hirotonit ieromonah.
A devenit apoi profesor de teologie şi stareţ la mai multe mănăstiri sârbeşti, iar în anul 1846, a fost hirotonit arhiereu vicar al episcopiei din Sibiu.
În această postură s-a implicat în mişcarea revoluţionară a românilor transilvăneni şi a fost co-preşedinte al Adunării Naţionale de la Blaj din 1848 şi delegat al acesteia la Curtea de la Viena.
Datorită activităţii sale, în anul 1864, Episcopia de Sibiu a fost ridicată la rangul de Mitropolie iar el a fost ales mitropolit.
În această calitate, a ctitorit actuala reşedinţă mitropolitană, a organizat învăţământul ortodox românesc de toate gradele din Transilvania, a înfiinţat aproape 800 de şcoli şi a tipărit mai multe manuale şcolare şi publicaţii teologice, la tipografia întemeiată tot de el.
În anul 1868, a întocmit un renumit Statut Organic de Funcţionare a bisericii ortodoxe din Transilvania.
Pentru vrednicia sa, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea Ierarhului Andrei Şaguna, în anul 2012, în luna iulie.

Biserica Ortodoxă Română se va afla mâine în duminica a 16-a după Rusalii.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, de la ora 8:30.
Apoi va oficia o slujbă de Te Deum, cu prilejul zilei naționale.

Constănțenii sunt invitați la un concert de muzică patriotică.
Acesta se intitulează ’’Sus Inima Români!’’ și va fi susținut de Corala bărbătească ortodoxă Armonia, dirijată de Arhid. Ion Iulian Dumitru împreună cu Muzica Militară a Forțelor Navale Române, dirijată de Colonel Cornel Ignat.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la orele 18:00, la Casa de Cultură din Constanța.

Mâine este Ziua Naţională a României.
Potrivit Constituţiei la articolul 12, ziua de 1 decembrie este declarată Ziua Naţională a României.
Această sărbătoare legală a fost instituită în amintirea şi cinstirea zilei de 1 decembrie 1918 când Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi, a adoptat o Rezoluţie care proclama unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească cu România.
Rezoluţia mai proclama şi libertatea minorităţilor, libertatea şi egalitatea confesiunilor religioase, întemeierea unui regim democratic precum şi libertatea presei, a opiniilor, a asocierilor şi a întrunirilor.
Mai târziu, Legea Unirii a fost ratificată de către regele Ferdinand I prin Decretul-Lege din 11 decembrie 1918 şi apoi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor din 29 decembrie 1919.
Astfel, Ziua naţională marchează bilanţul luptei românilor pentru întregire statală şi totodată Marea Unire de la Alba Iulia, care, potrivit istoricilor, nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid, ci este fapta istorică a întregii naţiuni române.
Potrivit tradiţiei bisericeşti, de Ziua Naţională a României, în toate catedralele eparhiale, bisericile parohiale, în mânăstiri şi şcolile de teologie ortodoxă se oficiază slujba de Te Deum şi se pomenesc eroii neamului românesc care au înfăptuit unitatea naţională a românilor.

Arhiepiscopia Tomisului și Primăria Constanța organizează o acțiune umanitară.
Aceasta se numește ”De Crăciun, fii bun!” și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, până pe 15 decembrie se organizează o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și haine în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Traseele unor linii de autobuze CT Bus se modifică temporar.
Astfel, astăzi și mâine, cu ocazia manifestărilor de 1 Decembrie, liniile 100 și 100C vor circula după următorul program: între orele 09:00 – 11:00 acestea vor circula fără oprire pe tronsonul cuprins între I.C. Bratianu-zona ICIL și Bulevardul Tomis -zona Dacia; între orele 11:00 și 12:00 linia 100 se va suspenda pe perioada manifestărilor, iar linia 100C va circula pe ruta: Carrefour – Bd. Lăpușneanu – Bd. Tomis – str. Răscoalei 1907 – Bulevardul Ferdinand și Gara C.F.R.
De asemenea, între orele 12:00 și 14:00 autobuzele vor circula fără oprire pe tronsonul cuprins între I.C. Brătianu și Bd. Tomis. Linia 44 se segmentează pe traseul: – Poarta 1 – Str. Mihai Viteazu – Str I.G.Duca – Str. Țepes Vodă și retur; – Str. Ștefăniță Vodă – Bvd. Aurel Vlaicu – Str.Baba Novac – Casa de Cultură și retur, iar linia 51 se segmentează pe traseul: – Poarta 1 – Str. Mihai Viteazu – Str. I.G.Duca – Str. Țepeș Vodă și retur; – Halta Traian – Str. Eliberării – Casa de Cultură și retur.
După ora 14:00, autobuzele vor reveni la programul normal.

Circulația rutieră va fi restricționată mâine în Constanța, în contextul desfășurării manifestărilor de 1 Decembrie.
Astfel, mâine, de la ora 09:00, traficul rutier va fi restricționat total, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu respectiv bulevardul 1 Decembrie 1918, între bulevardul. I.C. Brătianu și bulevardul Tomis.
Excepție vor face mijloacele de transport în comun- CT BUS care vor circula, în interval orar 09:00 – 14:00.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept