Știri 8 noiembrie 2019

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri.
Conform tradiţiei biblice, sfinţii arhangheli sunt căpeteniile tuturor îngerilor şi sunt în număr de 7, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Sfinţii arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail.
Sfântul Mihail este îngerul dreptăţii care l-a pedepsit pe Satana atunci când acesta s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, iar numele lui înseamnă în ebraică „Cine este ca Dumnezeu”.
Sfântul Gavriil este călăuzitorul spre adevăr si vestitorul ceresc cel mai de seamă deoarece el este cel care a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Mântuitorul Hristos.
Numele lui se traduce tot în ebraică prin expresia „omul lui Dumnezeu”.
Biserica cinsteşte în această zi adunarea tuturor îngerilor, deoarece aceştia sunt slujitori ai lui Dumnezeu şi apărători ai oamenilor în lupta împotriva păcatului.
De aceea, sfinţii îngeri sunt şi ocrotitorii Jandarmeriei Române.
Aceasta este ultima mare sărbătoare înaintea postului Crăciunului.
Conform datelor statistice, peste 1.300.000 de români poartă numele Sfinţilor Arhangheli.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina.
Cu acest prilej, parohia Sf. Cuv. Antonie cel Mare și Iosif Mărturisitorul din Constanța, zona Galeriile Soveja, va primi în dar o racla cu părticele din moaştele Sf. Nectarie din Eghina prin mijlocirea unor credincioşi și ctitori ai aceste biserici.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 23, se va săvârși Sf. Liturghie în prezența IPS Teodosie care va sfinţi racla cu moaştele Sf. Nectarie.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși duminică Sf. Liturghie la biserica Sf. Nectarie din zona Medeea, de la ora 8.30, cu prilejul hramului.
După slujbă, va avea loc dezvelirea monumentului celor 30 de eroi căzuți în teatrele de operații de după 1990 și a eroilor constănțeni din Primul și din al Doilea Război Mondial. Monumentul este ridicat și cu implicarea Asociației „Dobrogea Unită”, la biserica „Sf. Nectarie” (numită și biserica militarilor veterani și a veteranilor cu dizabilități).
Luni, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sf. Mare Mucenic Mina.
Astfel, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la biserica Sf. Mina din Parcul Tăbăcărie, de la ora 8.30.

Constănțenii sunt invitați la un concert de muzică populară dedicat Dobrogei.
Acesta se intitulează ”Dobroge, vatră străbună” și se va desfășura duminică, la Casa de Cultură, de la orele 17.
Printre invitați se numără Mioara Velicu, Elisabeta Turcu, Aurel Sava, Marius Cristel Marin, dar și ansamblul de dansuri ”Brâulețul”, condus de Sorin Marcu.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent, Casa de Cultură a Sindicatelor, Uniunea Județeană a Pensionarilor și Liceul Tehnologic C.A. Rosetti.
Intrarea va fi liberă.

Astăzi este Ziua Internaţională a Zonelor Urbane.
Din anul 1949, în 30 de ţări de pe patru continente, pe 8 noiembrie este celebrată Ziua Internaţională a Zonelor Urbane, eveniment cunoscut şi sub numele de Ziua Mondială de Planificare a Oraşelor.
Acest eveniment a fost iniţiat de profesorul Carlos Maria della Paolera, de la Universitatea din Buenos Aires, cu scopul de a veni în sprijinul publicului interesat de soluţii pentru planificarea oraşelor, dar fără afectarea mediului înconjurător.
Acum 30 de ani existau doar două metropole cu peste 10 milioane de locuitori, New York şi Tokyo, iar în prezent, sunt peste 20 de astfel de aglomerări umane.

O masă rotundă dedicată Zilei Dobrogei va avea loc mâine.
Evenimentul se intitulează ”Despre Dobrogea, la ceas aniversar” și se va desfășura la Biblioteca Arhiepiscopiei Tomisului, de la ora 11.
Masa rotundă este organizată de Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent, Biblioteca Jud. I.N Roman, Asociația Casa Mării Negre, Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța și Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria.

Locuitorii orașului Eforie Sud sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze pot veni duminică, la Biserica ’’Nașterea Sf. Ioan Botezătorul’’ din Eforie Sud, în intervalul orar 08.30- 13.30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța.

Cartierul Compozitorilor se modernizează.
Potrivit Primăriei Constanța, ieri s-au desfășurat ample lucrări de asfaltare pe strada Zeno Vancea.
Intervențiile în cartierul Compozitorilor continuă astăzi pe strada Sfântul Ioan Damaschin, iar luni va fi asfaltată aleea Constantin Bobescu.
Primăria face apel către locuitori să manifeste atenție și înțelegere în zonele în care se efectuează lucrări.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept