Știri 3 octombrie 2019

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul.
Acesta s-a născut în Atena şi a fost unul dintre oamenii înţelepţi ai Areopagului.
Totodată, sfântul Dionisie este autorul uneia dintre cele mai importante lucrări despre ierarhiile cereşti ale îngerilor.
A studiat în Egipt, a fost căsătorit, iar la vârsta de 25 de ani a devenit conducător al oraşului Atena.
Când Sfântul Apostol Pavel a ajuns în Atena, în anul 51 d.Hr., Dionisie a auzit cuvintele sale şi a luat aminte la ele.
S-a botezat şi i-a urmat Sfântului Apostol Pavel timp de trei ani, după care Sfântul Pavel l-a aşezat episcop în Atena.
Sfântul Dionisie a dorit să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu şi în alte ţări, fapt pentru care a suferit multe chinuri.
În timpul celei de-a doua persecuţii împotriva creştinilor, începută de împăratul Domiţian, Dionisie a fost prins împreună cu episcopul Luchian, preotul Rustic şi cu diaconul Elefterie.
Ei şi-au mărturisit credinţa creştină cu mult curaj şi au primit moarte martirică.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji duminică în orașul Ovidiu.
Ierarhul nostru va oficia slujba de sfințire a bisericii cu hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfânta Cuvioasă Parascheva, din Ovidiu, de la ora 8:00
Apoi, va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 9:00.
Credincioșii vor putea intra prin Sfântul Altar și se vor putea închina moaștelor Sfinților Nectarie, Pantelimon, Epictet și Astion aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura duminică în localitatea Topraisar.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitate, între orele 8.30 și 13.30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța și parohia Topraisar ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate și răcire accentuată pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până sâmbătă dimineață, la ora 09:00.
Astfel, aria ploilor va fi în extindere dinspre vest și va cuprinde treptat toată țara.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 40 l/mp.
Vor fi perioade cu averse, vijelii și grindină în această după-amiază în special în Transilvania și Moldova, apoi și în regiunile sud-estice.
Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 40…50 km/h.
Vremea se va răci semnificativ astăzi în vest și nord-vest, iar mâine și în restul teritoriului.

Biletele de tren se vor scumpi de la 1 noiembrie.
Anunțul a fost făcut de către Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Acesta a supus dezbaterii publice un proiect de ordin prin care propune majorarea tarifului perceput pentru călătoria cu trenul, în funcţie de distanţa parcursă.
Scumpirea survine ca urmare a majorării tarifului pentru rezervarea locului, care va creşte, de la 4 la 5 lei.

Condițiile de acordare a gratuității la transportul în comun din orașul nostru au suferit modificări.
Odată cu majorarea punctului de pensie, Primăria Constanța a mărit de la 1.600 la 1.840 de lei, plafonul veniturilor pentru cei care beneficiază de transport public gratuit cu autobuzele RATC.
De asemenea, s-a mărit plafonul de venituri pentru beneficiarii programului ’’Respect’’ de la 1.400 la 1.610 lei.

Senatorii au votat ordonanța privind creșterea amenzii pentru apelurile false la 112.
Astfel, amenzile pentru apelurile false la 112 cresc de cinci ori, de la 1.000 la 5.000 de lei.
Amendamentul prin care cartelele prepay vor putea fi cumpărate doar cu buletinul, a fost exclus din proiect.
Senatul a fost prima Cameră sesizată, însă for decizional este Camera Deputaţilor.

Personalul medico-sanitar ar putea ieşi la pensie la cerere, fără penalităţi.
Proiectul a fost adoptat tacit de Senat.
În proiectul de act normativ se subliniază faptul că o serie de abilităţi absolut necesare în desfăşurarea actului medical se erodează odată cu înaintarea în vârstă.
În prezent, comparativ cu alte categorii profesionale, medicii desfăşoară, conform prevederilor legale, 41 de ani de activitate şi 47 de ani vechime în muncă.
Camera Deputaţilor va da votul final în cazul acestui proiect.

Legea care prevede majorarea indemnizaţiilor veteranilor de război a fost promulgată de către Președintele Klaus Iohannis.
Potrivit acesteia, soţul supravieţuitor beneficiază de sută la sută din indemnizaţie, faţă de jumătate cum era stipulat înainte.
De asemenea, soțul supraviețuitor primește şi jumătate din numărul călătoriilor gratuite la care avea ori trebuia să aibă dreptul soţul decedat, potrivit legii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept