Știri 27 septembrie 2019

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Originar din Georgia, a fost luat în tinereţe rob la turci şi adus la Constantinopol.
Aici a fost răscumpărat de Patriarhia Ecumenică şi a învăţat pictura, sculptura şi broderia în lemn, precum şi limbile greacă, turcă şi arabă.
În jurul anilor 1690 a fost adus în Ţara Românească de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, unde a fost tuns în monahism şi hirotonit ieromonah.
A condus o perioadă tipografia din Bucureşti şi a înfiinţat o altă tipografie la mânăstirea Snagov, timp în care a tipărit 63 de cărţi, printre care un important volum de Didahii şi Predici.
Datorită aleselor sale calităţi morale şi intelectuale, va fi ales episcop la Râmnic şi apoi mitropolit al Munteniei.
În această demnitate, s-a îngrijit de zidirea şi înnoirea lăcaşurilor de cult, printre care şi mânăstirea Antim din Bucureşti.
În anul 1716, datorită împotrivirii sale faţă de stăpânirea otomană, este caterisit pe nedrept, arestat şi trimis în surghiun la Mânăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.
Pe drum însă, ostaşii turci l-au omorât, iar trupul i-a fost aruncat în râul Tungisa, lângă Adrianopol.
În anul 1996, după 250 de ani de la martiriul sfântului ierarh, Patriarhia de Constantinopol a anulat caterisirea nedreaptă.
Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor în luna iunie a anului 1992.

Biserica Ortodoxă va prăznui marți Acoperământul Maicii Domnului.
Cu acest prilej, mâine, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvărși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Călugăreni, din apropierea comunei Pantelimon, de la ora 07:45.
Duminică, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voroneț, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Marți, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, jud. Suceava.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
CRTS Constanța roagă persoanele care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte mâine, între orele 9:00 – 13:00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem, cu înscriere în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.

Astăzi este Ziua Mondială a Turismului.
Aceasta se marchează în fiecare an potrivit hotărârii adoptate de cea de-a treia sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului, de la Torremolinos, Spania, în septembrie 1979.
La stabilirea datei s-a ţinut seama de faptul că 27 septembrie este o dată-reper pentru turismul mondial – ziua când, în anul 1970 a fost adoptat Statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului.

Mai puţin de 10% dintre copiii cu malformaţii la inimă din România pot fi operaţi anual, din cauza lipsei fondurilor.
Potrivit Preşedintelui Comisiei de Chirurgie Cardiovasculară, Adrian Molnar, sunt doar două centre în ţară unde pot fi făcute constant astfel de intervenţii, iar acestea au puţini specialişti.
Acesta a mai spus că banii existenţi asigură operaţii de chirurgie cardiovasculară doar pentru aproximativ 100 de copii pe an.

România își pierde pădurile zi de zi.
O analiză pe teren a activiștilor de mediu ce s-a întins pe 3 ani arata că în România mai exista aproape 500.000 de hectare de păduri bătrâne, mai mult decât în orice stat european.
Acestea nu sunt protejate așa cum trebuie prin legislația românească.
ONG-urile propun despăgubirea proprietarilor de păduri cu bani europeni, astfel încât aceștia să renunțe la exploatările forestiere.

Senatorii au dat undă verde pentru vânătoarea de urși.
Motivul îl reprezintă faptul că animalele pun în pericol tot mai des viața oamenilor.
Apărătorii animalelor spun că este o măsură luată fără consultarea specialiștilor, iar reprezentanţii Ministerului Mediului susţin că instituţiei nu i s-a solicitat un punct de vedere.
Potrivit unor statistici, România are cei mai mulți urși din Europa, aproximativ 7.000.
Votul final îl vor da deputații.

Peste 100 de școli intră într-un program de reformă personalizată.
Profesorii vor fi instruiți cum să predea în funcție de nevoile copiilor din generalția actuală și, la rândul lor, vor merge la cursuri.
Elevii și părinții lor, deopotrivă, vor fi incluși în program.
Proiectul finanțat de câteva companii private cu sprijinul ONG-urilor din educație va asigura un plan personalizat pentru fiecare școală, în funcție de problemele cu care se confruntă.
În următorii ani numărul școlilor incluse în proiect va crește la 500 din fiecare județ.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept