Știri 14 septembrie 2019

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Înălţarea Sfintei Cruci.
Această sărbătoare ne aduce aminte de două momente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Primul moment a fost înălţarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie a anului 335, de către patriarhul Macarie, după ce lemnul Crucii a fost descoperit de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena.
Al doilea moment este tot o înălţare solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în anul 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului.
Momentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius.
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a avut la început un caracter local, dar până în secolul 6 s-a generalizat în întreaga Biserică.
Ziua de astăzi este marcată ca zi de post în amintirea Patimilor, Răstignirii şi morţii de pe Cruce a Mântuitorului.

Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului.
Acesta s-a născut în anul 1568, în Dalmaţia, şi a ajuns Mitropolit al Banatului la vârsta de 80 de ani.
A intrat în monahism în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrid, sub numele de Iosif și a fost hirotonit ieromonah la vârsta de 20 de ani.
A vieţuit în mai multe mănăstiri din Muntele Athos şi a devenit egumen al Mănăstirii “Sfântul Ştefan” din Adrianopol.
A fost ales mitropolit al Timişoarei şi a păstorit până în 1653, când, din cauza vârstei înaintate, s-a retras la Mănăstirea Partoş, în Banat.
A trecut la cele veşnice în anul 1656, la data de 15 august.
Sfintele sale moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Canonizarea sfântului Iosif cel nou de la Partoş a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.

Mâine, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arheipiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 8:45.
După slujbă, Ierarhul nostru va susține un cuvânt de învățătură.

RATC anunță că autobuzele etajate- CiTy TOUR, vor circula până mâine.
Potrivit Regiei, acestea vor funționa în intervalul orar 10:00 – 18:00.
De asemenea, linia 100 Mamaia va circula pe traseul prelungit, până mâine, iar de luni se va reveni la vechiul traseu: Gară – Bd. Ferdinand – Bd. 1 Decembrie 1918 – Bd. Alexandru Lăpușneanu – Sat Vacanță și retur.

Mâine este Ziua Internațională a Democrației.
Aceasta a fost marcată pentru prima dată în 2008, iar decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și un grup de 8 state, printre care și România.
Potrivit Adunării Generale a ONU, democrația este o valoare universală bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și cu participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor.
Ziua reprezintă un prilej pentru noi angajamente de respectare a statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului.

Circulația rutieră va fi deviată luni în centrul orașului.
Potrivit RATC, măsura este luată din cauza lucrărilor de asfaltare efectuate pe Str. Mihai Viteazu, tronsonul cuprins între Bd. Ferdinand și Str. Cuza Vodă.
Astfel, luni, în intervalul orar 23:00 – 06:00, liniile 44, 51,101,48 și 42 vor circula pe relația Poarta 2 – Bd. Ferdinand – Str. I.G. Duca pe ambele sensuri.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept