Știri 21 august 2019

Biserica Ortodoxă Română îi cinstește astăzi pe Sfinții Mucenici: Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust.
Aceștia erau dacoromani, care au suferit moarte martirică, în timpul împăratului prigonitor Diocleţian, în anul 304.
Sfinţii Donat şi Romul erau din Sirmium şi slujeau lui Dumnezeu, iar pentru credinţa lor au fost chinuiţi, apoi li s-au tăiat capetele.
Sfântul Silvan a slujit împreună cu Romul preotul şi a fost prins în Cibales împreună cu alţi creştini.
Pentru că nu s-a lepădat de Hristos, i s-a tăiat capul cu sabia.
Sfântul Venust era fratele geamăn al Sfântului Donat şi, fiind prins tot la Cibales din porunca întâistătătorului cetăţii, Victorian, i s-a tăiat capul cu sabia.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Constanța, zona Inel 2, de la ora 8.30.
Apoi, îi va binecuvânta și îi va împărtăși pe copiii care participă la Școala de Vară – Acasă la Sf. Vasile, organizată în cadrul parohiei.
După slujbă, va avea loc sfințirea Așezământului „Vasiliada”, al parohiei.
Așezământul a fost ridicat în perioada 2011-2018, pentru sprijinirea elevilor de la sate care vor să studieze în Constanța și nu au posibilități materiale.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti marți pe Sfântul Mucenic Fanurie.
Cu acest prilej, Biserica Schimbarea la Faţă cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă îşi va sărbători ocrotitorul spiritual.
Luni seara, de la orele 17:00, va fi oficiată slujba Vecerniei și Acatistul Sfântului Fanurie, iar marți, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9:00 Sfânta Liturghie.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Apostol Andrei, aduse de la Mănăstirea Sf. Ap. Andrei din județul Constanța.

Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța, organizează o colectă de rechizite școlare pentru copiii nevoiași.
Aceasta se desfășoară până pe 3 septembrie la biserica Sfântul Mina din parcul Tăbăcărie.
Rechizitele vor ajunge la copiii din localități precum: Culmea, Nisipari, Poiana, Nazarcea, Poarta Albă, Siminoc, Bărăganu.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele paroh Claudiu Banu.

Astăzi este Ziua Medicinei Militare.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat, la 21 august 1862, actul de înfiinţare a corpului de ofiţeri sanitari.
Printr-un înalt Decret Românesc a luat fiinţă Corpul Ofiţerilor Sanitari din Armată şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român.
Astfel, a fost atestată medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor militare.
România a intrat în rândul unor ţări ca Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Turcia, state cu tradiţie în medicina militară.

Astăzi a început cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat cu proba la limba şi literatura română.
Potrivit Ministerului Educaţiei , la această sesiune s-au înscris peste 43.500 de candidaţi.
Dintre aceștia, peste 28.000 sunt absolvenți ai acestui an școlar iar peste 14.000 vin din promoţiile anterioare.
Mâine va avea loc proba la limba maternă, vineri – proba obligatorie a profilului, iar luni – proba la alegere a profilului şi specializării.
Primele rezultate vor fi afișate pe 3 septembrie.

ANM a emis o informare meteorologică de disconfort termic pentru toată țara.
Aceasta este valabilă de astăzi și până vineri.
În intervalul menționat, disconfortul termic va fi ridicat îndeosebi în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.
Pe parcursul zilei de astăzi local în vestul, nord-vestul, sudul și sud-estul țării, iar mâine și vineri, cu precădere în sud, se vor înregistra temperaturi maxime care vor atinge frecvent 35 de grade, iar izolat în jurul a 37 de grade, în special în Lunca Dunării.
Vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic va continua să fie ridicat și pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică.

Atacurile cibernetice pot fi raportate la numărul unic 1911.
Acesta a devenit operaţional la nivel naţional din luna mai.
Până în prezent au fost înregistrate peste 500 de incidente reclamate, conform Centrului Naţional de Răspuns la Incidentele de Securitate Cibernetică (CERT-RO), iar cele mai multe, 46%, au vizat vulnerabilităţi şi 33% elemente de fraudă precum fraudă financiară sau phishing.
Autorităţile intenţionează extinderea numărului unic 1911 la nivel european.

De astăzi, vor fi restricții de circulație pe strada Soveja.
Lucrările încep în această seară la ora 19:00, când se va restricționa circulația alternativ, pe câte o bandă de mers, pe porțiunea cuprinsă între strada Barbu Ștefănescu Delavrancea și Stefăniță Vodă, unde vor fi efectuate lucrări de frezare a carosabilului.
În același timp au loc lucrări de asfaltare și pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, între străzile Andrei Mureșanu și Soveja.
Intervențiile vor continua mâine și vineri, între orele 19:00-05:00.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept