Știri 7 august 2019

Biserica Ortodoxă Română o cinsteşte astăzi pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla.
S-a născut în localitatea Vânători, în judeţul Neamţ, pe la anul 1650 şi a fost din tinereţe căsătorită.
La vârsta de 30 de ani, Teodora a hotărât să intre în monahism la schitul Vărzăreşti din Vrancea.
Datorită unei invazii otomane, stareţa mânăstirii s-a refugiat împreună cu Teodora şi alte maici într-un loc mai retras, unde au vieţuit timp de 10 ani, după care Teodora s-a mutat în apropierea schitului Sihăstria.
Însă armatele turceşti au ajuns şi aici, iar Teodora s-a ascuns într-o peşteră, cunoscută astăzi ca Peştera Cuvioasei Teodora, din apropierea schitului Sihla, construit între anii 1730-1763, în cinstea cuvioasei, când peştera a ajuns loc de pelerinaj.
În anul 1856, sfintele moaşte ale cuvioasei au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde se află şi astăzi.
Sfânta Cuvioasă Teodora a fost canonizată de către Sfântul Sinod în anul 1992.

Biserica Ortodoxa Română îl cinsteşte astăzi și pe Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul.
Pictorul Pârvu Mutu, reprezentant de seamă al stilului brâncovenesc, a trăit în perioada 1657-1735, fiind născut în Câmpulung Muscel.
Spre sfârșitul vieții a fost tuns în monahism, primind numele de Pafnutie.
Hotărârea canonizării Cuviosului Pafnutie a fost adoptată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române întrunit în perioada 4-5 iulie 2017, iar data de prăznuire a fost stabilită la 7 august.

RATC prelungește programul mai multor linii de autobuze.
Potrivit Regiei, liniile 42, 101, 48, 44 și 51 vor circula până la ora 00:30, în weekend-urile: 09 – 11 august și 16 -18 august.
De asemenea, RATC a anunțat că denumirea liniei 101C, s-a modificat în linia 101.

Programele „Laptele şi cornul” şi „Fructe şi legume în şcoli” vor continua și în anul școlar viitor.
Hotărârea de Guvern a fost publicată luni în Monitorul Oficial.
Potrivit actului normativ, Guvernul a alocat 540 de milioane de lei, bani care vor asigura hrana pentru aproape 2 milioane de copii.
Suma va fi completată şi cu bani de la Uniunea Europeană, aproximativ 82 de milioane de lei.

Tichetele cadou ar putea fi impozitate.
Salariaţii vor plăti contribuţii sociale obligatorii pentru o parte din tichetele cadou primite din partea angajatorilor, potrivit unui proiect de ordonanţă.
Vor fi exceptate de la această măsură tichetele cadou acordate cu ocazia sărbătorilor de Paşti, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi cele oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie în limita plafonului de 150 de lei.

Franța va interzice din anul 2040 vânzarea mașinilor pe benzină, motorină sau gaz.
Prima programului de conversie a vechii mașini pe una nouă, electrică, poate ajunge până la 5.000 de euro.
Suma trebuie să reprezinte maxim 80% din valoarea vehiculului, iar pentru a beneficia de ea integral, veniturile familiei nu trebuie să depășească 13.500 de euro.
Prima este valabilă și în cazul achizițiilor de autoturisme electrice la mâna a doua.

Bacșișul va fi impozitat de luna viitoare.
Măsura a fost cerută de patronii de restaurante și hoteluri și a fost acceptată de ministrul de Finanțe.
Bacșișul va rămâne opțional, dar va fi trecut pe bonul fiscal, iar pentru sumele primite se va plăti impozit pe venit de 10%.
Managerii de localuri spun că vor scăpa, astfel, de amenzile Fiscului pentru banii încasați pe care nu îi pot justifica, iar chelnerii vor avea venituri mai mari.
Măsura se aplică deja în alte țări europene.

Lipsa acută de apă ameninţă un sfert din populaţia planetei.
Aproape un sfert din populaţia lumii, care trăieşte în 17 ţări, situate mai ales în Orientul Mijlociu şi în nordul Africii, este în situaţia de penurie de apă gravă.
Potrivit unui raport, consecinţele penuriei de apă sunt insecuritatea alimentară, conflictul, migraţia şi instabilitatea financiară.
Pe lista cu 164 de ţări, România figurează pe locul 70, între Coreea de Nord şi Statele Unite.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept