Știri 30 iulie 2019

Parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța organizează, pe tot parcursul lunii august,’’ -Școala de vară-’’.
Acţiunea se află la a treia ediție, din iniţiativa părintelui Jean Ion, sprijinit de Parohia „Sf. Vasile cel Mare” și câţiva voluntari.
Astfel, copiii între 4 și 14 ani, vor participa de luni până vineri, timp de două ore, de la 10.00 – 12.00, la activităţi educative şi recreative menite să-i ajute să-şi dezvolte abilităţi practice, comunicaţionale şi de socializare.
Totodată, copiii vor primi în fiecare zi o gustare oferită de parohie.

Astăzi se împlinesc 12 ani de la trecerea la cele veşnice a fericitului întru adormire Patriarh Teoctist.
Cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a adormit întru Domnul în ziua de 30 iulie 2007 la Spitalul Fundeni din Capitală, la vârsta de 92 de ani.
Preafericitul Teoctist fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007.

Astăzi este “Ziua Internaţională a Prieteniei”.
Inițiativa a fost adoptată oficial de ONU în anul 2011 şi promovează prietenia între oameni indiferent de rasă, culoarea pielii sau religie.
Această zi este un bun prilej pentru recunoaşterea relevanţei şi importanţei prieteniei, ca un sentiment nobil şi valoros în viata fiinţei umane.

Primăria Constanța continuă amenajarea unor noi locuri de parcare în locul garajelor din mai multe zone din oraș.
Este vorba despre cartierul KM 5, unde s-a amenajat o nouă parcare în zona delimitată de strada Theodor D. Speranția și strada Pandurului.
În aceste zile se intervine în cartierul Inel II unde se lucrează la noile parcări care vor fi realizate pe strada Dezrobirii, bl. ID2 și pe strada Cutezătorilor, bl. IV10.
Pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor, locuitorii orașului sunt rugați să nu își parcheze autoturismele în zona în care se realizează lucrări.

Mucurile de ţigară aruncate în mediul înconjurător afectează dezvoltarea plantelor.
Potrivit unui studiu din Marea Britanie, acestea conţin un filtru fabricat din fibre de acetat de celuloză, un tip de bioplastic, dar şi plastifianţi.
În urma studiului s-a descoperit că filtrele de la ţigările care nu au fost fumate au avut acelaşi efect asupra dezvoltării plantelor ca şi filtrele utilizate.
Circa 4,5 trilioane de mucuri de ţigară sunt aruncate anual, acestea fiind forma de poluare cu plastic a planetei cel mai des întâlnită.
Cercetătorii precizează că este nevoie de mulţi ani, chiar decenii, pentru ca filtrele să se descompună în mediul înconjurător.

Ministerul de Interne va cumpăra zece elicoptere pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare.
Contractul-cadru de furnizare a aparatelor de zbor a fost semnat astăzi, iar finanţarea este asigurată din fonduri europene.
Într-o prima etapă vor fi achiziţionate patru elicoptere uşoare multifuncţionale, complet echipate pentru misiuni aeromedicale şi de căutare-salvare în zona de munte sau în medii greu accesibile, urmând ca în a doua etapă să fie achiziţionate alte şase.
Ministerul de Interne are acum 14 elicoptere, din care zece sunt destinate executării misiunilor aeromedicale, dar niciuna dintre aceste aeronave nu este echipată conform specificului misiunilor de căutare-salvare.

Doar 5% dintre români colectează deșeurile selectiv.
Datele de anul trecut au arătat că o treime dintre primării nu au contracte de salubritate.
Primăriile pot primi amenzi între 15.000 şi 40.000 de lei dacă nu colectează deșeurile selectiv de la populaţie, potrivit comisarului Gărzii Naționale de Mediu, Cristian Coajă.
Controalele Gărzii de mediu deanul trecut arătau că au fost trimise la reciclat doar 17% din deşeuri, în loc de 35% cât erau programate.
Ținta de recuperare şi reciclare pentru 2019 este de 42%, iar pentru 2020 este de 50% din totalul deşeurilor, asumate de România în faţa Comisiei Europene.

Doar jumătate din cele 10.000 de farmacii din România sunt înregistrate în Sistemul Naţional de Verificare a Medicamentelor.
Acest proces, reglementat printr-o directivă europeană, ar fi trebuit să fie deja finalizat.
Cu ajutorul acestui sistem se poate verifica dacă un medicament este sau nu falsificat, a precizat preşedintele Organizaţiei de Serializare a Medicamentelor din România, Dan Zaharescu.
În ceea ce priveşte sancţiunile pe care le aplică statul, cuprinse între 50 şi 100.000 de lei, Dan Zaharescu a spus că sunt prea mari.

Inspectorii pentru siguranța alimentelor au dat amenzi de peste 500.000 lei, săptămâna trecută pe litoral.
De asemenea, au decis retragerea de la vânzare a peste 200 kilograme de produse alimentare, în urma controalelor efectuate în cele 7 zone de interes turistic.
Potrivit ANSVSA, medicii veterinari au controlat, în perioada 22 – 28 iulie, 272 de unităţi din Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept