Știri 28 iunie 2019

Biserica Ortodoxă îi va cinsti mâine pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Cu acest prilej, Catedrala arhiepiscopală din Constanța și cea mai veche biserică din Medgidia își cinstesc ocrotitorii spirituali.
Astfel, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomsiului, va oficia astăzi, de la ora 18.00, slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Medgidia, urmată, la ora 19.00, de procesiunea cu moaștele sfinților Pantelimon, Epictet și Astion, Nectarie, Gheorghe, Constantin cel Mare și papucul Sf. Spiridon.
Tot aici va avea loc și lansarea volumelor „Preoția în viziunea Fericitului Augustin” și „Învieri tremurânde” semnate de părintele Arsenie Obreja.
Mâine, de la ora 19.00, în piațeta Decebal din Medgidia, va avea loc un concert extraordinar de folclor în interpretare coral-instrumentală, susținut de către Corala bărbătească „Armonia” împreună cu orchestra folclorică Muzica „Divertis”.
Tot mâine, la Catedrala arhiepiscopală din Constanța, de la ora 6.15, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, împreună cu preoți și diaconi, va oficia Taina Sfântului Maslu, urmată de o scurtă procesiune cu moaștele Sfinților Pantelimon, Epictet și Astion, iar de la ora 8.15 ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie.
Apoi absolvenții Facultății de Teologie „Sf. Ap. Andrei” din cadrul Universității „Ovidius” Constanța vor depune jurământul de credință față de Biserică.

Duminică, Biserica Ortodoxă Română se va afla în duminica a doua după Rusalii, numită și „a Sfinților Români”.
Cu acest prilej, mănăstirea Poarta Albă – Galeșu își va cinsti ocrotitorii, prin procesiunea „Calea mărturisitorilor români” și oficierea Sfintei Liturghii.
Procesiunea va porni de la Monumentul Memorial Poarta Albă și se va încheia la mănăstirea „Tuturor sfinților români”.
Clerul și credincioșii se vor întâlni, la ora 7.30, la Monumentul Memorial Poarta Albă, unde Arhiepiscopul Tomisului va oficia o slujbă de pomenire a celor ce au murit la Canal.

Racla cu moaștele sfinților Trei Ierarhi va sosi la biserica Sfântul Haralambie din Constanța.
Aceasta va fi adusă mâine la orele 17, de la Mănăstirea Sfântul Ilie din Odessa, Ucraina și va rămâne spre închinare până luni, 8 iulie.
Cu acest prilej, va fi oficiată Taina Sf. Maslu și Acatistul Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.

Primăria Constanța testează modele noi de refugii pentru stațiile RATC.
Demersurile pentru rezolvarea situației refugiilor RATC, acolo unde acestea lipsesc, au ajuns într-o fază concretă și practică.
În oraș au apărut deja două refugii noi, unul, în stația de la Campusul Universității ”Ovidius”, iar al doilea, în stațiunea Mamaia, în zona hotelului Picadilly.
Acesta din urmă conține elemente care aduc aminte de sporturile nautice și de o terasă de la malul mării.

San Francisco interzice vânzarea de țigări electronice.
Măsura a fost luată în contextul în care consumul de ţigări electronice în rândul tinerilor are „consecințe semnificative asupra sănătății publice”.
Textul precizează că, pentru a fi vândută în San Francisco – într-un magazin sau pe internet, o țigară electronică trebuie să fi primit în prealabil undă verde de la Agenția Federală pentru Sănătate, care nu a aprobat până acum comercializarea unui asemenea produs.

Transportul cu trotinetele electrice ar putea fi reglementat în curând.
Acestea ar urma să fie folosite fără a avea permis și fără a fi înregistrate.
În acest sens, a fost depus în Camera Deputaților un proiect de lege care prevede definirea trotinetelor electrice, astfel încât să nu fie asociate mopedelor, iar utilizatorii să nu fie pasibili de amenzi sau de închisoare dacă le folosesc fără permis.
Potrivit aceluiași proiect de lege, pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.
Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz.

Marea Britanie interzice „stereotipurile de gen dăunătoare” în publicitate.
Autoritatea de Standarde pentru Publicitate a interzis „stereotipurile de gen dăunătoare”, care ar putea provoca ”infracțiuni pe scară largă” prin toate anunțurile publicitare.
De exemplu, stereotipurile privind comportamentul copiilor, cu spoturi în care fetițele sunt descrise ca ”sensibile” iar băieții ca „îndrăzneţi” vor intra sub incidența noului regulament.
Cei care încalcă regulamentul riscă sancțiuni, iar anunțurile lor publicitare pot fi oprite de la difuzare.

Doar jumătate din populaţia României este conectată la rețele de canalizare.
În mediul rural, mai puțin de 10% dintre români au canalizare.
Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile: Sud-Muntenia (36,5%), Nord-Est (36,7%) și Sud-Vest Oltenia (38,8%).
Anul trecut, în mediul urban populația conectată la canalizare era de 89,5%.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept