Știri 27 iunie 2019

Biserica Ortodoxă îi va cinsti sâmbătă pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Cu acest prilej, Catedrala arhiepiscopală din Constanța și cea mai veche biserică din Medgidia își cinstesc ocrotitorii spirituali.
Astfel, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomsiului, va oficia
mâine, de la ora 18.00, slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Medgidia, urmată, la ora 19.00, de procesiunea cu moaștele sfinților Pantelimon, Epictet și Astion, Nectarie, Gheorghe, Constantin cel Mare și papucul Sf. Spiridon.
Tot aici va avea loc și lansarea volumelor „Preoția în viziunea Fericitului Augustin” și „Învieri tremurânde” semnate de părintele Arsenie Obreja.
Sâmbătă, de la ora 19.00, în piațeta Decebal din Medgidia, va avea loc un concert extraordinar de folclor în interpretare coral-instrumentală, susținut de către Corala bărbătească „Armonia” împreună cu orchestra folclorică Muzica „Divertis”.
Sâmbătă, la Catedrala arhiepiscopală din Constanța, de la ora 6.15, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, împreună cu preoți și diaconi, va oficia Taina Sfântului Maslu, urmată de o scurtă procesiune cu moaștele Sfinților Pantelimon, Epictet și Astion, iar de la ora 8.15 ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie.
Apoi absolvenții Facultății de Teologie „Sf. Ap. Andrei” din cadrul Universității „Ovidius” Constanța vor depune jurământul de credință față de Biserică.

Duminică, Biserica Ortodoxă Română se va afla în duminica a doua după Rusalii, numită și „a Sfinților Români”.
Cu acest prilej, mănăstirea Poarta Albă – Galeșu își va cinsti ocrotitorii, prin procesiunea „Calea mărturisitorilor români” și oficierea Sfintei Liturghii.
Procesiunea va porni de la Monumentul Memorial Poarta Albă și se va încheia la mănăstirea „Tuturor sfinților români”.
Clerul și credincioșii se vor întâlni, la ora 7.30, la Monumentul Memorial Poarta Albă, unde Arhiepiscopul Tomisului va oficia o slujbă de pomenire a celor ce au murit la Canal.

Racla cu moaștele sfinților Trei Ierarhi va sosi la biserica Sfântul Haralambie din Constanța.
Aceasta va fi adusă mâine la orele 17, de la Mănăstirea Sfântul Ilie din Odessa, Ucraina și va rămâne spre închinare până luni, 8 iulie.
Cu acest prilej, va fi oficiată Taina Sf. Maslu și Acatistul Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.

Consiliul Concurenţei va lansa luni platforma „Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi.
Acesta va conţine informaţii despre tarifele practicate în marile lanţuri de benzinării din România.
Dezvoltarea acestui sistem va permite consumatorilor să se informeze cu privire la preţurile practicate şi să aleagă, arată reprezentanţii instituţiei.

Astăzi este Ziua Internaţională a Pescarului.
Din anul 1984, la data de 27 iunie, este marcată Ziua Internaţională a Pescarului, zi instituită la Conferinţa Internaţională pentru Reglementare şi Dezvoltare a Pescuitului de la Roma.
Astăzi, numeroase ţări organizează concursuri de pescuit şi diverse seminarii, la care pot participa pescari cu experienţă, dar şi amatori.

Europa se aşteaptă la temperaturi record, în perioada următoare.
Autorităţile iau o serie de măsuri pentru protejarea vieţilor oamenilor.
În Franța, o mare parte a ţării a fost pusă sub o avertizare de cod portocaliu de căldură.
Guvernul francez a înfiinţat aproape o mie de spaţii de răcorire în Paris.
De asemenea, pe lângă alte țări europene și România se află sub informare meteorologică de disconfort termic.

Legea pensiilor a fost adoptată.
Proiectul prevede, printre altele, mărirea punctului de pensie de la 1 septembrie cu 15 %.
De asemenea, studiile de masterat sunt considerate vechime în muncă, iar femeile care au născut cel puțin trei copii, pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani, se vor putea pensiona cu șase ani mai devreme, la cerere.
Camera Deputaților este forul decizional în acest caz, legea urmând să fie trimisă președintelui României pentru promulgare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept