Știri 5 iunie 2019

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Înălțarea Domnului.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 06:00, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Stejaru, de lângă localitatea Saraiu, iar de la ora 10:00, o slujbă de pomenire a eroilor, la Cimitirul Internațional Mircea Vodă.
Apoi, de la ora 13:30, Ierarhul Tomisului, va lua parte la ceremoniile religioase și militare dedicate Zilei Eroilor,de la Cimitirul Central din Constanța, iar de la ora 16.00, va sfinți un monument închinat eroilor, la biserica „Sfântul Gheorghe” din localitatea Dobromir Deal.

Mâine este sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor.
După Sfânta Liturghie vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate, a anunțat Patriarhia Română.
Apoi, la ora 12:00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.
Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920.
Decizia a fost consfinţită prin alte două Hotărâri Sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Icoana Maicii Domnului “Odighitria” din Ucraina va sosi mâine la Biserica Schimbarea la Față, cunoscută și ca Biserica Greacă din Constanța.
Astfel, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va poposi la ora 8:00 și va rămâne spre cinstire până duminică seară.
Lăcașul de cult este situat în zona Peninsulară.

Astăzi este Ziua mondială a Mediului Înconjurător.
Această zi a fost instituită în anul 1972 la prima Conferinţă mondială a Naţiunilor Unite consacrată problemelor protecţiei mediului.
Astfel, peste 100 de ţări ale lumii marchează această zi prin acţiuni menite să atragă atenţia asupra degradării mediului înconjurător.

Tot astăzi este și Ziua Învăţătorului.
Potrivit reprezentanților Ministerului Educației, această manifestare festivă educaţională, cu caracter naţional, apolitic și cultural, are loc anual, la 5 iunie și a fost stabilită prin lege în anul 2007.
Manifestările organizate în şcolile din învăţământul preuniversitar sunt, potrivit legii, „menite să pună în valoare tradiţia şi împlinirile şcolii româneşti“.
Cu această ocazie, Ministerul Educaţiei şi alte instituţii abilitate ale statului pot acorda premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea va avea loc dumincă, la biserica ”Sfantul Vasile cel Mare” din Constanța, zona Inel 2, între orele 8.30 și 13.30.
Aceasta este organizată de către CRTS Constanța.

O asociație pentru civilizația ortodoxă se va lansa astăzi la Constanța.
Aceasta va organiza o conferință cu tema: „Necesitatea valorilor creștine în contextul secularizării”.
Evenimentul se va desfășura, de la ora 12:00, la Palatul Arhiepiscopal al Tomisului din Constanța.
În cadrul conferinței vor susține prelegeri: Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, scriitoarea Vasilica Mitrea lector universitar doctor Carmen Ciornea din Aria ASCIOR Dobrogea și președintele ASCIOR, scriitor Nicolae Mușat.
De asemenea, corul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” din Constanța va susține câteva momente artistice.
Prin această conferință, se va marca începerea activității Ariei ASCIOR Dobrogea, iar intrarea va fi liberă!

Dan Puric revine la Constanța.
Maestrul va susține o conferință cu tema: “Despre puterea iubirii”.
Evenimentul se va desfășura vineri, de la orele 18:30, în Sala Mare, a Casei de Cultură din Constanţa.
Intrarea va fi liberă.

Constănțenii sunt invitați la un concert caritabil de folclor românesc și armănesc în interpretare coral-instrumentală.
Acesta va fi susținut de Corala bărbătească Armonia și Orchestra folclorică Muzica Divertis.
Concertul va debuta cu un program de muzică armănească în interpretarea fiicei duhovnicești a parohiei, Florentina Gârțu.
Evenimentul se va desfășura duminică, de la ora 19:00, în parcul Tăbăcărie, lângă biserica Sfantul Mina.
Corala va fi dirijată de părintele Arhidiacon Ion Iulian Dumitru.
Concertul este unul caritabil, iar fondurile strânse vor ajuta la finalizarea lucrărilor de amenajare ale Așezamantului de prunci abandonati Sfantul Cuvios Arsenie din Techirghiol.

Palatul Patriarhiei va fi gazda unei conferințe internaționale.
Astfel, mâine și vineri, la Palatul Patriarhiei va avea loc conferinţa internaţională: „Dimensiunea pozitivă a libertăţii religioase: cum pot guvernele să sprijine organizaţiile religioase”.
Evenimentul este organizat de Secretariatul General al Guvernului – Secretariatul de Stat pentru Culte şi va reuni specialişti din toată lumea.
În cadrul comunicărilor vor fi abordate teme precum: Stat, Drept şi Religie în Europa, Libertatea religioasă şi diplomaţia, Dialogul interreligios în Europa și dimensiunea pozitivă a libertăţii religioase.
Vor fi prezenti specialisti în domeniu din România, Suedia, Slovenia, Serbia, Franţa, Israel, Finlanda, Statele Unite, Georgia, Norvegia și Estonia.
Conferinţa este organizată în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

România are un mare Patriarh.
Afirmația a fost făcută de Papa Francisc, după vizita de trei zile efectuată în România.
Suveranul Pontif le-a spus jurnaliștilor că cităm: ,,Aveți un mare patriarh, un om cu o inimă mare, un mare învățat. El cunoaște mistica părinților deșertului și mistica spirituală. A studiat în Germania și este, de asemenea, un om al rugăciunii. Am vorbit ca frații”, am încheiat citatul.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a mulţumit Papei Francisc pentru sprijinul acordat constant credincioşilor ortodocşi români din Italia şi din alte ţari.

ANM a emis o avertizare de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate pentru mai multe județe printre care și Constanța.
Atenționarea este valabilă până vineri la ora 23:00.
Astfel, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile și vor fi intervale cu averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și pe arii restrânse 35…50 l/mp.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept