Știri 4 iunie 2019

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe cei 4 sfinţi martiri de la Niculiţel: Zotic , Atal, Camasie şi Filip.
Aceştia au făcut parte dintr-un grup de 36 de martiri, care au pătimit în secolul al 4-lea, într-o zi de 4 iunie, în cetatea Noviodunum din nordul Dobrogei, astăzi oraşul Isaccea din judeţul Tulcea.
După martiraj, moaştele celor 4 sfinţi au fost depuse în cripta unei basilici de dimensiuni impunătoare de pe teritoriul localităţii Niculiţel de astăzi, iar pe peretele de lângă intrare, a fost inscripţionat textul Martirii lui Hristos, şi numelor lor, în ordinea în care sunt cinstiţi astăzi.
În aceeaşi criptă s-au găsit şi osemintele altor 2 bărbaţi, probabil martirizaţi mai înainte, prin secolul al 3-lea.
În anul 1971, cripta martirilor a fost descoperită cu ocazia unor surpări de teren datorate unor ploi abundente.
Doi ani mai târziu, moaştele celor 4 sfinţi au fost depuse în biserica mare a mânăstirii Cocoş din apropierea Niculiţelului, unde se cinstesc şi astăzi.
Cu ocazia prăznuirii acestor sfinți, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica cu hramul celor 4 sfinți martiri din cartierul constănțean Faleză Nord, de la ora 23:00.

Joi, Biserica Ortodoxă va prăznui Înălțarea Domnului.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 06:00, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Stejaru, de lângă localitatea Saraiu, iar de la ora 10:00, o slujbă de pomenire a eroilor, la Cimitirul Internațional Mircea Vodă.
Apoi, de la ora 13:30, Ierarhul Tomisului, va lua parte la ceremoniile religioase și militare dedicate Zilei Eroilor,de la Cimitirul Central din Constanța, iar de la ora 16.00, va sfinți un monument închinat eroilor, la biserica „Sfântul Gheorghe” din localitatea Dobromir Deal.

O asociație pentru civilizația ortodoxă se va lansa mâine la Constanța.
Aceasta va organiza o conferință cu tema: „Necesitatea valorilor creștine în contextul secularizării”.
Evenimentul se va desfășura, de la ora 12.00, la Palatul Arhiepiscopal al Tomisului din Constanța.
În cadrul conferinței vor susține prelegeri: Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, scriitoarea Vasilica Mitrea, lector universitar doctor Carmen Ciornea din Aria ASCIOR Dobrogea și președintele ASCIOR, scriitor Nicolae Mușat.
De asemenea, corul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Cuvios Dionisie Exiguul” din Constanța va susține câteva momente artistice.
Prin această conferință, se va marca începerea activității Ariei ASCIOR Dobrogea, iar intrarea va fi liberă!

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea va avea loc dumincă, la biserica ”Sfantul Vasile cel Mare” din Constanța, zona Inel 2, între orele 8.30 și 13.30.
Aceasta este organizată de către CRTS Constanța.

Dan Puric revine la Constanța.
Maestrul va susține o conferință cu tema: “Despre puterea iubirii”.
Evenimentul se va desfășura vineri, de la orele 18:30, în Sala Mare, a Casei de Cultură din Constanţa.
Intrarea va fi liberă.

Constănțenii sunt invitați la un concert caritabil de folclor românesc și armănesc în interpretare coral-instrumentală.
Acesta va fi susținut de Corala bărbătească Armonia și Orchestra folclorică Muzica Divertis.
Concertul va debuta cu un program de muzică armănească în interpretarea fiicei duhovnicești a parohiei, Florentina Gârțu.
Evenimentul se va desfășura duminică, de la ora 19:00, în parcul Tăbăcărie, lângă biserica Sfantul Mina.
Corala va fi dirijată de părintele Arhidiacon Ion Iulian Dumitru.
Concertul este unul caritabil, iar fondurile strânse vor ajuta la finalizarea lucrărilor de amenajare ale Așezamantului de prunci abandonati Sfantul Cuvios Arsenie din Techirghiol.

ANM a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 03:00.
Astfel, în cea mai mare parte a țării vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și condiții de grindină.
Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și pe arii restrânse 30…50 l/mp.
De asemenea, informarea meteorologică de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități de apă însemnate pentru toate regiunile, se va extinde până joi, la ora 23:00.

Sesiunea de vară a examenului de bacalaureat este în plină desfășurare.
Astăzi este cea de a doua zi a probei orale la limba și literatura română și va continua cu proba orală la limba maternă.
Evaluarea competențelor digitale va avea loc în zilele de 7, 10 și 11 iunie, iar proba orală la o limbă străină va fi susținută pe 12 și 13 iunie.
Examenele scrise vor începe la 1 iulie cu proba la limba și literatura română.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept