Știri 6 aprilie 2019

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica a patra din Postul Mare, a Sf. Cuvios Ioan Scărarul.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel, de la ora 8.45.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură despre treptele desăvârșirii creștine.
Joi, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului.
Astfel, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfințite la biserica Sf. Cruce și Sf. Calinic de la Cernica din cartierul constănțean Energia, de la ora 21:00.
Parohia va oferi 200 de pachete cu alimente credincioșilor prezenți.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura mâine în localitatea Schitu.
Astfel, persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la ,, ȘCOALA VECHE SCHITU’’- comuna Costinești, între orele 08.30-13.30.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța și Parohia ’’ Schitu’’.

Mâine este Ziua Mondială a Sănătăţii.
Din anul 1950, în fiecare an, la 7 aprilie, se celebrează Ziua Mondială a Sănătăţii, zi în cadrul căreia sunt abordate probleme de maximă importanţă pentru anul respectiv şi se încearcă să se atragă atenţia asupra unei zone prioritare de care să se ocupe Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
De asemenea, această zi este folosită ca un punct de lansare pentru programe sau proiecte pe termen lung.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept