Știri 22 martie 2019

Biserica Ortodoxă va prăznui luni Bunavestire.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica Bunavestire din Constanța, zona Inel I, duminică, de la ora 8.45.
Totodată, în ziua hramului, luni, peste 1000 de persoane defavorizate vor beneficia de alimente pentru o masă caldă oferită de către parohie.
Tot duminică, Ierarhul nostru va săvârși slujba Vecerniei la biserica „Buna Vestire” din Năvodari, de la ora 17.30.
Apoi, ierarhul, preoții și credincioșii vor merge în procesiune, cu moaștele Sfinților Pantelimon, Epictet și Astion, pe următorul traseu: biserica „Buna Vestire” – str. Constanței – centru – întoarcere la biserică pe str. Albinelor.
Luni, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației Prea Sfințitului Visarion, Episcopul Tulcii, și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Buna Vestire” din Tulcea.

Constănţenii sunt invitaţi la Marşul pentru Viaţă.
Adunarea va avea loc mâine, la ora 12:30 la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
La ora 13:30, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va rosti o rugăciune de binecuvântare, apoi se va pleca pe traseul: Piaţa Ovidiu, Strada Mircea cel Bătrân, Sala Sporturilor, Capela Militară, Spitalul Judeţean, Bd. Tomis, Capitol, Catedrală.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea este organizată de către Școala Brâncovenească, Asociația Simplu – Provita, cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului.

Biserica Sfântul Mina din Constanța lansează proiectul “Cu o floare se face primăvară”.
Acesta se va desfășura mâine, la ora 10:00 și are ca scop înfrumuseţarea Parcului Tăbăcărie din apropierea bisericii prin plantarea unor flori.
Mai multe detalii aflăm de la parohul bisericii Sfântul Mina, părintele Claudiu Banu:

O acțiune de donare de sânge se va desfășura mâine în localitatea 23 August.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la Școala Gimnaziala ,,George Cosbuc” din localitate, între orele 08.30-13.30.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța, Primaria Comunei și un grup de voluntari din localitatea 23 August.

Astăzi este Ziua Mondială a Apei.
Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare din anul 1992.
În România, această zi se sărbătoreşte din anul 1993 şi are ca scop aducerea în atenţia societăţii a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative şi calitative a apelor.

Pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța vor fi efectuate marcaje rutiere în această noapte.
Anunțul a fost făcut de Primăria Constanța care a precizat că este vorba despre tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Alba Iulia, până la intersecţia cu DN3C.
Astfel, de la ora 22:00, se va închide alternativ câte o bandă de mers, de la intersecţia bulevardului Aurel Vlaicu cu strada Alba Iulia, până la intersecţia cu strada Nicolae Filimon.
De asemenea, au loc lucrări de reabilitare la Pasajul Cumpenei.
În aceste zile va fi refăcută partea stângă pe sensul de mers dinspre bulevardul I.C. Brătianu spre bulevardul Aurel Vlaicu.
Șoferii sunt rugaţi să circule cu prudenţă şi cu viteză redusă în zonele în care se efectuează lucrările.

Spațiul din fața Teatrului de Operă şi Balet „Oleg Danovski” va fi reamenajat.
Conform reprezentanţilor primăriei, se va demola actualul pavilion pentru pensionari şi se va înlocui cu altul modern, se va reface bazinul central, spaţiile betonate fisurate vor fi înlocuite cu verdeaţă, va fi schimbat mobilierul urban și va fi adăugată încă o cişmea şi un sistem de irigat.
Totodată, va fi amenajată şi o piaţetă în care vor putea fi amplasate, la diferite evenimente, chioşcuri ce vor fi ridicate ulterior.
Proiectul are o valoare de 9,746 milioane de lei, finanţare exclusivă din bugetul local.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept