Știri 12 martie 2019

În Postul Mare credincioşii pot participa la slujbele speciale rânduite de Biserică.
La catedrala arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia astăzi, mâine și joi, slujba Canonului de la ora 17:00.
Mâine și vineri, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 8:00.
Slujba Canonului cel Mare se va transmite în direct la postul nostru de radio și video pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura duminică în localitatea Topraisar.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la biserica Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil, între orele 08.30 și 13.30.
Pentru donatorii din localitățile învecinate, se va deconta biletul de microbuz din localitatea de domiciliu, până în Topraisar.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța.

ANM a emis o informare meteorologică de precipitații în general moderate cantitativ și intensificări ale vântului pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până la ora 11:00.
Astfel, în Dobrogea, Oltenia, Muntenia , sudul Moldovei și sud-estul Transilvaniei vor fi precipitații, care vor depăși 10 l/mp.
Acestea vor fi sub formă de ploaie și lapoviță, dar temporar și pe arii relativ restrânse și sub formă de ninsoare.
În regiunile sudice și sud-estice, local vântul va avea intensificări, la rafală ce vor atinge viteze în general între 45 și 55 km/h, iar pe litoral de până la 60…70 km/h.

Primăria Constanţa a început montarea noilor indicatoare rutiere precum și a pilonilor care interzic accesul maşinilor în Zona Peninsulară.
Reamintim că noul Regulament de acces prevede ca Zona Peninsulară să fie separată în zone exclusiv pietonale și zone ocazional carosabile, iar accesul vehiculelor în interiorul zonei pietonale să se facă doar în baza unui permis.
De vineri, constănțenii pot depune cererile pentru obținerea permiselor de acces în Zona Peninsulară.
Primăria precizează că, pentru moment, în Zona Peninsulară pot intra toate autovehiculele, iar constănțenii vor fi informați în timp util despre data la care vor avea acces doar posesorii de permis.

Ministerul Agriculturii va lansa în acest an un program de stimulare a angajării tinerilor în agricultură.
Vor fi alocați 30.000 mii de lei și se vor crea circa 3.000 de locuri de muncă.
Banii vor fi utilizaţi pentru acordarea unor facilităţi fiscale atât pentru angajator, cât şi pentru angajat.
Fermierul care angajează doi tineri va primi un sprijin lunar de 1.000 de lei pentru fiecare dacă tânărul are studii superioare în domeniu, de 750 de lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate şi de 500 de lei pentru persoanele fără studii.
De asemenea, angajatul beneficiază de scutiri de la plata impozitului pe venit aferent salariului brut.

Țara noastră pierde zilnic 200 de locuitori și înregistrează tot mai puține nașteri.
Potrivit unui studiu, numărul românilor rezidenți în interiorul granițelor se reduce considerabil de la un an la altul, statisticile înregistrând numai anul trecut o reducere de 120.000 de persoane.
De asemenea, peste 70% din această cifră este cauzată de numărul redus de nașteri, restul fiind români care au plecat peste hotare.
Și în Europa situația demografică este negativă, astfel că în 70% din gospodării nu există nici un copil, iar în 15% este doar unul.

Senatul nu vrea ca gărzile medicilor să fie considerate vechime în muncă.
Potrivit unui studiu al Colegiului Medicilor, depăşirea timpului legal de muncă, coroborat cu desfăşurarea unei activităţi extrem de stresante şi de epuizante din punct de vedere fizic şi psihic, a dus la numeroase cazuri de deces prematur în rândul medicilor.
Posibilitatea de ieşire la pensie cu câţiva ani mai repede ar fi folosită doar de medicii care au ajuns la capătul resurselor biologice fiind înlocuiţi de specialişti tineri care, astfel, nu ar mai pleca din ţară.
Senatul este prima cameră sesizată.

Toaletele din curte și fosele septice sunt interzise prin lege.
Toți locuitorii satelor și comunelor unde există rețea de canalizare au obligația să se racordeze la aceasta, impune Ministerul Dezvoltării Regionale.
Regula europeană cere ca așezările cu peste 2000 de locuitori să beneficieze de canalizare.
Celor care refuză să se branșeze, Garda de Mediu le va aplica amenzi între 2000 și 4000 de lei, după trei luni și după un prim avertisment.

Vaccinarea celor mici a devenit obligatorie în Italia.
Legea a fost adoptată încă de acum doi ani, dar nu s-a putut aplica până pe 11 martie, când a fost termenul limită pentru depunerea contestațiilor din partea părinților.
Dacă aceștia nu vin cu un certificat medical privind vaccinarea copiilor, grădinițele au dreptul să refuze să-i primească pe micuți.
Legea este valabilă doar pentru copiii până în 6 ani și nu vizează școlile primare și liceele.

Părinţii vor fi obligaţi să-şi înscrie copiii la grădiniţă, în grupa mare, de anul viitor.
Este una din principalele prevederi ale proiectului de modificare a legii educaţiei adoptat ieri de Senat.
Din anul 2023, şi copiii de 4 ani vor fi înscrişi în mod obligatoriu la grădiniţă, iar până în anul 2030 va deveni obligatorie şi grupa mică.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept