Știri 14 februarie 2019

Biserica Ortodoxă îl va cinsti duminică pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la parohia „Sf. Ierarh Nectarie, care își serbează cel de-al doilea ocrotitor, de la ora 8.30.
Biserica este situată în cartierul constănțean- Medeea.

Locuitorii orașului Negru Vodă sunt așteptați să doneze sânge.
CRTS Constanța anunță că acțiunea se va desfășura sâmbătă, la Clubul Pensionarilor, între orele 8.30 – 13.30.
Cei care doresc să doneze trebuie să aibă asupra lor actul de identitate.

Unul din nouă creştini este persecutat, la nivel mondial.
Conform unui raport, creștinismul rămâne și astăzi cea mai persecutată religie de pe mapamond.
Violențele îndreptate la nivel mondial împotriva creștinilor continuă să crească pentru al șaselea an consecutiv.
Anul trecut, 245 de milioane de creștini au fost victime ale persecuției pe criterii religioase.
În topul primelor 10 țări persecutoare de creștini se află Coreea de Nord, Afganistan, Somalia, Libia, Pakistan, Sudan, Eritreea, Yemen, Iran și India.

Armata şi Biserica se află în topul instituţiilor interne în care au încredere românii.
Așa arată un sondaj INSCOP realizat în perioada 21 ianuarie – 5 februarie 2019.
Astfel, 64% dintre români au declarat că au încredere mare şi foarte mare în armată, iar 54,5% în Biserică.
Pe ultimele locuri ale clasamentului se situează Parlamentul şi partidele politice.

Uniunea Europeană ar putea înfiinţa o nouă categorie de pensii personale.
Reprezentanţii permanenţi ai ţărilor membre au aprobat, ieri, acordul în acest sens dintre preşedinţie şi Parlament.
Este vorba despre o nouă posibilitate de a economisi pe termen lung, utilizând pieţele de capital şi atenuând presiunea asupra finanţării publice.
Aceste produse au avantajul că vor cumula toate sumele economisite în Europa, indiferent de ţară, în cadrul unui singur plan de pensii personale, afirmă ministrul român de finanţe, Eugen Teodorovici.
Conform aprecierilor Comisiei, numai 27 la sută dintre europenii între 25 şi 59 de ani s-au înscris într-un produs de pensii.

ANAF ar putea acorda bonificaţii contribuabililor corecţi pentru a creşte încasările.
Afirmația aparține vicepreşedintelui instituţiei, Virgil Pârvulescu.
El a declarat că se va atinge gradul de colectare a impozitelor şi taxelor de 30 la sută.
La rândul său, directorul general în cadrul Ministerului Finanţelor, Doru Durdaş a declarat că în ceea ce privește problema caselor de marcat cu jurnal electronic, acestea vor fi conectate în a doua jumătate a anului la sistemul digital.

Oamenii de ştiinţă germani au descoperit modul în care somnul odihnitor stimulează sistemul imunitar.
Potrivit acestora, în timp ce somnul contribuie la stimularea mecanismului de apărare al organismului, stresul cronic îl vulnerabilizează în faţa afecţiunilor.
Studiul experților ar putea contribui la dezvoltarea unor noi terapii pentru îmbunătăţirea activităţii celulelor T, fundamentale în răspunsul imunitar.
Descoperirea ar putea fi utilă în special în imunoterapia contra cancerului, ce implică stimularea celulelor T să atace şi să distrugă celulele canceroase, au precizat specialiștii.

Taximetriștii care nu dețin autorizație vor fi sancționați.
Revendicările taximetriştilor vor fi rezolvate printr-o ordonanţă de urgenţă, care se va adopta săptămâna viitoare.
Miniştrii finanţelor şi transporturilor au făcut această promisiune la discuţiile avute cu reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.
Sute de taximetrişti au protestat, în mai multe oraşe din ţară, nemulţumiţi de concurenţa serviciilor alternative de transport urban.

Europa ia măsuri pentru combaterea dezinformării pe internet.
La nivel european s-a aprobat un plan de acţiune împotriva manipulării şi dezinformării, care include crearea unui sistem de alertă timpurie şi un Cod de bune practici la care au aderat deja anumite platforme online.
Sistemul va fi instituit până luna viitoare şi ar urma să fie înfiinţat la nivelul instituţiilor europene şi al statelor membre.
În România, potrivit Institutului Naţional de Statistică, 70% din utilizatori folosesc internetul pentru a trimite e-mailuri, 50% pentru a căuta informaţii, iar 42% pentru a achiziţiona diverse produse.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept