Știri 4 februarie 2019

Astăzi este Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului.
Aceasta este o iniţiativă a Uniunii Internaţionale pentru Controlul Cancerului.
Marcarea mondială a acestei zile are scopul de a uni populaţia lumii în lupta împotriva cancerului, pentru a preveni această boală şi pentru a salva milioane de vieţi.
Este parte a campaniei universale a luptei cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris adoptată la Summitul Mondial împotriva Cancerului pentru Noul Mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000.
Tema din acest an, intitulată „Sunt și voi fi”, este și numele unei campanii care se va desfășura timp de 3 ani.
Până în prezent au fost identificate 250 de tipuri de cancer, această boală fiind a doua cauză de deces la nivel mondial.
În România numărul persoanelor bolnave de cancer depăşeşte 100.000.

Aproximativ 70 de locuri de parcare sunt în curs de amenajare în orașul Constanța.
Acestea vor fi amplasate de o parte și alta a Școlii Gimnaziale nr. 39 „Nicolae Tonitza“, pe strada Cutezători.
Noile parcări sunt amenajate în locul garajelor care au fost deja demolate sau sunt în curs de demolare.
De asemenea, se lucrează în această perioadă la amenajarea unor parcări pe aleea Lăcrămioarei, strada Solidarității și strada Prieteniei.
Noile locuri sunt destinate riveranilor care își parcau până acum autoturismele pe trotuare.
Primăria Municipiului Constanța a demarat o amplă campanie de eliberare a domeniului public de garaje.
Acțiunea vizează peste două mii de garaje din toate cartierele din oraș.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura la biserica Sf. Vasile cel Mare din cartierul Inel II, duminică, între orele 8.30 – 13.30.
Cei care doresc să doneze trebuie să aibă asupra loc actul de identitate.

În Constanța, mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate.
Potrivit Primăriei, polițiștii rutieri, dar și cei locali sunt cei care dispun măsura ridicării autovehiculelor.
Constănțenii își pot recupera mașinile din parcul auto situat în municipiul Constanța, strada Caraiman, nr. 1, însă doar după ce au achitat taxele prevăzute prin hotărâre de consiliu local și numai în prezența unui polițist local.
Taxa pentru ridicarea mașinii este de 450 de lei.
La aceasta se adaugă tariful pentru transportul mașinii, în valoare de 120 de lei și cel pentru depozitarea mașinii, respectiv 60 de lei pe zi.

Costurile de racordare la gaz suportate de distribuitori se vor vedea în facturi.
Reprezentanții ANRE au confirmat acest lucru.
Autoritatea susține că se află în ultima etapă a procesului de emitere a reglementărilor care ar permite persoanelor care au plătit racordările să își primească banii înapoi de la operatorii de gaze.
În prezent, clientul este obligat să își plătească branșamentul.
Pentru cei care au nevoie și de extinderea rețelei până la poarta casei, costurile de racordare depășesc câteva zeci de mii de lei.

Senatul statului american Carolina de Sud a votat legea care interzice toate avorturile.
Conform modificării legii, vor fi interzise toate avorturile, cu excepția cazurilor de viol, a incestului sau în cazul în care sănătatea mamei este în pericol.
Noul act normativ va duce la interzicerea la aproape 97% din cele aproximativ 70.000 de avorturi efectuate anual în Carolina de Sud.
Statele Dakota de Nord și Arkansas au încercat, în urmă cu câțiva ani, să dea legi pentru interzicerea avortului, dacă bătăile inimii unui copil nenăscut sunt detectabile (aproximativ șase săptămâni), însă instanțele federale au respins propunerile legislative respective.

Episcopii ortodocși din SUA contestă faptul că legislația a ajuns să permită avortul aproape de naștere.
Reacția vine ca urmare a adoptării, de către statul american New York, a unei legi ce permite avortul chiar până în ultima clipă de dinaintea nașterii.
Adunarea Episcopilor din S.U.A reamintește credincioșilor că Hristos este un reper al speranței în această lume plină de provocări, iar Biserica este întotdeauna pregătită și dornică să sprijine femeile care se gândesc să avorteze în găsirea unor căi alternative de alinare a oricărei poveri, atât fizice cât și sufletești.

Primăria Constanţa a luat măsuri speciale pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă în creşe.
Astfel, la intrarea în cele 5 creşe au fost puse covoraşe îmbibate cu substanţe dezinfectante, iar părinţii şi copiii au la dispoziţie un spray antibacterian pentru dezinfectarea mâinilor.
De asemenea, clanţele au fost înfăşurate în tifon pe care se pulverizează substanţe care distrug microbii iar jucăriile, pătuţurile, mesele şi alte spaţii folosite de cei mici sunt şterse cu o soluţie pe bază de cloramină.

Bancnota de 500 de euro a fost scoasă din producție.
Pe 27 ianuarie s-a încetat tipărirea bancnotei de 500 de euro de către 27 din cele 29 de bănci centrale ale statelor din Zona Euro.
Băncile naționale din Germania și Austria au primit o amânare de 3 luni pentru a se conforma deciziei, din motive tehnice.
Bancnota de 500 de euro își va păstra valoarea legală și va putea fi schimbată la băncile naționale europene pe o perioadă nedeterminată, urmând să dispară progresiv în urma schimburilor efectuate.

Facebook dăunează societății în aceeași măsură în care fumatul dăunează sănătății.
Așa susțin mai mulți experți în tehnologie și oameni de afaceri. Aceștia sunt de părere că cele mai grave probleme sunt legate de faptul că rețelele sociale dau dependență și afectează atenția celor mici și nu numai.
Recent, compania Facebook a anunțat că este gata să coopereze cu autorităţile de reglementare și a precizat că „trebuie să stopeze abuzul cât mai repede și să protejeze mai bine datele personale”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept