Știri 5 ianuarie 2019

Biserica Ortodoxă prăznuieşte mâine Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza.
Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea ne aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul.
În acel moment s-a auzit din cer glasul lui Dumnezeu-Tatăl, care a mărturisit despre Hristos că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt s-a pogorât peste el în chipul unui porumbel.
Totodată şi Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit despre Iisus că este Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii.
Astfel, din acel moment, Iisus se arată lumii ca fiind Mesia, Mântuitorul, cel profeţit şi aşteptat de către poporul Israel.
Primele menţiuni despre această sărbătoare apar înainte de secolul 3, iar atestarea documentară s-a făcut de către Clement Alexandrinul, în lucrarea Stromata întâi, dar şi în Constituţiile Apostolice, unde Boboteaza este menţionată alături de Naşterea şi Învierea Domnului.
Marii cuvântători ai secolelor 4-5 ne-au lăsat predici celebre la Bobotează, iar pe la anul 400 sărbătoarea era ţinută cu mare fast, în această zi fiind interzise reprezentaţiile artistice.
Mai târziu, Biserica obişnuia ca botezul catehumenilor să se facă în ziua de Bobotează, fapt ce a atribuit sărbătorii şi denumirea de luminare sau sărbătoarea luminilor.
Rânduiala bisericească prevede ca astăzi preoţii să meargă pe malul unei ape şi să oficieze slujba sfinţirii mari a apei, iar credincioşii pot folosi agheasma mare până la Odovania Praznicului de pe 14 ianuarie.
Totodată, pentru a sublinia prezenţa Sfintei Treimi în apa Iordanului, preoţii aruncă după slujbă trei cruci în apă.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent de la ora 14:00, la biserica Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, din localitatea Hârșova.
De aici se va pleca în procesiune la malul Dunării, unde va fi săvârșită slujba de Sfinţire Mare a apei.
Apoi, ierarhul va arunca 3 cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri curajoși.
Mâine, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8:50, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, apoi de la ora 11:45, se va merge în procesiune până la Cazinou, unde ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia la ora 12:00, Slujba de Sfinţire Mare a apei, la sfârșitul căreia arhiepiscopul va arunca 3 cruci în apele mării.
Apoi, de la ora 16:15, va oficia slujba de Sfințire Mare a apei la debarcaderul din orașul Ovidiu.
Tot mâine, de la ora 17:30, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din localitatea Techirghiol.
Luni, Ierarhul nostru va oficia de la ora 8:45 Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Constanța, zona Cora Brătianu cu prilejul hramului.
Apoi, va sfinți așezământul Sfântul Ioan Rusul al parohiei, unde copiii vor putea face meditații cu profesori, iar persoanele defavorizate vor primi o masă caldă.

Circulația autovehiculelor în zona peninsulară va fi restricționată în această perioadă.
Astfel, până mâine la ora 14:00, nu se va circula pe strada Arhiepiscopiei, pe tronsonul delimitat de strada Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta.
De asemenea, vor fi restricții pe strada Termele Romane dinspre strada Traian și pe bulevardul Regina Elisabeta de la intersecția cu strada Arhiepiscopiei spre faleza Cazinoului.
Pentru ca circulația să se desfășoare în condiții optime, Primăria recomandă constănțenilor să folosească mijloacele de transport în comun sau să aleagă deplasarea pietonală.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept