Știri 18 decembrie 2018

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.
Acesta s-a născut pe moşia mănăstirii Sfântului Nicolae din Rădăuţi, pe la începutul secolului al XV-lea, cu numele de Dumitru.
A îndrăgit din copilărie viaţa bisericească şi ostenelile ascetice, iar după o perioadă de ucenicie, a îmbracat haina monahală, şi a primit numele de David.
A fost hirotonit preot şi a devenit duhovnic iscusit, dar pentru că nu mai avea linişte din cauza celor ce îi cereau neîncetat ajutorul, s-a retras în mănăstirea Sfântul Lavrentie de lângă satul Vicovu de Sus.
Apoi a devenit pustnic şi a primit numele de schimnicie de Daniil.
În anul 1451, Sfântul Daniil a devenit duhovnicul lui Ştefan cel Mare, pe care l-a încurajat să lupte pentru apărarea creştinătăţii, dar l-a îndrumat şi spre ctitorirea de lăcaşuri de cult.
A fost înzestrat cu mari haruri şi socotit sfânt încă din timpul vieţii.
S-a mutat la Domnul în anul 1496, iar în anul 1992 a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Română.
De asemenea, Biserica a rânduit astăzi dezlegare la pește.

Spectacolul „Vocile Ortodoxiei din Rusia” se va desfășura astăzi la Constanța.
Evenimentul va avea loc de la ora 19:00, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.
În deschidere, va susține un concert Corala ortodoxă bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.
Membrii programului “Vocile Ortodoxiei din Rusia” fac parte din colective artistice renumite atât în Rusia cât și în afara granițelor acesteia.
Printre ele amintim corul Academiei de Teologie din Moscova și corul patriarhal al Catedralei “Hristos Mântuitorul”.
Spectacolul este organizat sub egida Ambasadei Federației Ruse în România și sub patronajul Arhiepiscopiei Tomisului.
Bilete se mai găsesc la magazinul Sf. Nicolae de lângă Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel, dar și la pangarul Catedralei.

Constănțenii sunt invitați la o conferință duhovnicească.
Tema o constituie ”Amintiri din Crăciunul temnițelor comuniste” și va fi susținută de foștii deținuți politic George Cușa, Alexandru Mihalcea, Nicolae Chiselef, Mirel Stănescu și Vlad Nicolau.
Invitat special va fi Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Evenimentul se va desfășura joi, la Curtea Brâncovenească, de la ora 17.
Intrarea va fi liberă.

Astăzi este Ziua Minorităţilor Naţionale.
18 decembrie a fost declarată Ziua Minorităţilor Naţionale din România, prin Hotărâre de Guvern, în anul 1992.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor ce aparţin minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase ca document internaţional ce oferă o garanţie a drepturilor minorităţilor în general.
În fiecare an, cu prilejul acestei zile, Departamentul pentru Relații Interetnice organizează o serie de manifestări culturale, care prezintă tradițiile specifice fiecărei minorități.

Locuitorii orașului Cernavodă sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea de donare se va desfășura la Spitalul Orășenesc joi, între orele 8.30-13.30.
În ziua donării se recomandă un mic dejun uşor și minim 500 ml lichide.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța.

Energia electrică se scumpeşte de la 1 ianuarie.
Tarifele de distribuţie a energiei electrice vor creşte cu 0,74% de la 1 ianuarie, ceea ce va însemna o scumpire pe factură de 3,5 lei pe an în medie pentru un consumator casnic.
La stabilirea tarifelor pentru această perioadă au fost efectuate corecţii în valoare cumulată de circa 1.130 milioane de lei.

2,2 milioane de turiști străini au vizitat România în primele 9 luni ale anului.
Aceştia au cheltuit 5,24 de miliarde de lei, cu 12% mai mult decât anul trecut.
Cei mai mulţi turişti – peste 53% – au venit în România pentru afaceri şi participarea la diverse evenimente, iar restul s-au aflat aici pentru petrecerea vacanţelor.
De asemenea, cele mai mari cheltuieli au fost făcute pentru cazare, fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus.

Programul „Rabla pentru electrocasnice” a început astăzi.
Anunțul a fost făcut de către Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
Programul este finanţat prin Fondul de mediu și se desfăşoară în mod similar programului ‘Rabla pentru maşini’.
Acesta prevede un ajutor financiar prin care persoanele pot înlocui echipamentele electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic.
Conform actului normativ, electrocasnicele vechi pot fi duse la “casare”, în schimbul unor vouchere cu valori cuprinse între 200 și 400 de lei, ce vor putea fi folosite la cumpărarea unor mașini de spălat, frigidere sau aparate de aer condiționat din clasele energetice superioare.
Pentru a beneficia de finanţare, doritorii trebuie să acceseze aplicaţia electronică de pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Ulterior, se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit.

Polonia și Ungaria blochează includerea „drepturilor LGBTIQ” în legislația Europeană.
Acestea nu au fost de acord cu planurile Uniunii Europene, folosindu-și dreptul de veto la includerea acronimului “LGBTIQ” într-o declarație comună a miniștrilor muncii și afacerilor sociale, document menit să promoveze „egalitatea între sexe în era digitală”.
Atât Polonia, cât și Ungaria au luptat în mod constant împotriva redefinirii căsătoriei și a familiei, a îndoctrinării LGBT a copiilor și a relocării forțate a migranților în interiorul granițelor lor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept