Știri 11 decembrie 2018

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi, slujba Vecerniei la biserica Sfântul Spiridon din cartierul Inel II, de la ora 17:00.
Mâine, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, de la ora 8.30.
Joi, de la ora 8.00, ierarhul nostru va face o vizită pastorală la Penitenciarul Poarta Albă, unde va oficia Sfânta Liturghie și va ține un cuvânt de învățătură la capela „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Răspunsurile liturgice vor fi date de către Grupul bizantin „Sfântul Vasile cel Mare” (dirijor: protopsalt Marian Bostan), care va susține și un concert de colinde.
Sâmbătă, de la ora 8.00, ierarhul Tomisului va sfinți Așezământul monahal „Sfânta Treime” din Constanța, aflat la ieșirea din zona industrială a Constanţei.
Duminică, IPS Teodosie va sfinți pictura bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Medgidia, de la ora 8.00.

Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință duhovnicească.
Tema o constituie ”Viața creștină și provocările lumii de azi” și va fi susținută de părintele Arhimandrit Andrei Tudor, duhovnicul mănăstirii Dervent.
Evenimentul se va desfășura joi, la parohia Bunavestire din cartierul Inel I, de la orele 18.
Intrarea va fi liberă.

Constănțenii sunt invitați la un concert caritabil de Crăciun.
Evenimentul se va desfășura duminică, de la orele 18:00, la biserica ’’Sfântul Vasile cel Mare’’ din Constanța, din zona Inel 2, în prezența Înalt Prea SfințituluiTeodosie- Arhiepiscopul Tomisului.
Concertul va fi susținut de Grupul bizantin ’’Sfântul Vasile cel Mare, dirijat de protopsalt Marian Bostan.
Invitați vor fi: Corala ’’Sfântul Antim Ivireanul’’ a Protopopiatului Oltenița-Jud Călărași, dirijat de Ștefan Voicu, corul ’’Sfântul Dionisie Exiguul’’ al Seminarului Teologic Ortodox din Constanța, dirijori Arhidiacon Adrian Clinciu și protopsalt Marian Bostan, corul Penitenciarului Poarta Albă-secția exterioară Valu lui Traian, dirijori Părintele Ionuț Vaseliu și Părintele Bogdan Talpău și corul ’’Belcanto’’ al Școlii Gimnaziale nr. 39, ’’Nicolae Tonitza’’, dirijat de Profesor Ana-Maria Nanu.
Fondurile rezultate din această acțiune vor fi donate unei tinere mame, diagnosticate cu cancer la sân.

Spectacolul „Vocile Ortodoxiei din Rusia” se va desfășura săptămâna viitoare la Constanța.
Evenimentul va avea loc marți, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.
În deschidere, va susține un concert Corala ortodoxă bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.
Spectacolul este organizat sub egida Ambasadei Federației Ruse în România și sub patronajul Arhiepiscopiei Tomisului.
Biletele se găsesc online pe iabilet.ro, eventim.ro și la Teatrul „Oleg Danovski”.

CRTS Constanța organizează săptămâna aceasta mai multe campanii de donare de sânge.
Astfel, joi, campania se va desfășura la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă, din localitatea Năvodari, între orele 08.30-13.30.
Constănțenii care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, sunt așteptați sâmbătă, la sediul CRTS, din incinta Spitalului Județean, între orele 9:00 -13:00.
De asemenea, duminică, persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la Școala Veche Schitu din localitatea Schitu, comuna Costinești, între orele 08.30-13.30.

Autorităţile dau asigurări că sunt suficient de bine pregătite pentru sezonul rece.
Ministrul Energiei, Anton Anton, a explicat că stocurile au fost calculate pe baza unui consum estimat mai mare cu 2% faţă de sezonul anterior.
Potrivit ministrului, în luna noiembrie, consumul de energie a fost de 9.600 de MW, cel mai mare de până acum.

Aproape trei sferturi dintre gospodăriile din România au acces la reţeaua de internet de acasă.
Conform Institutului Național de Statistică, în acest an, 72,4% au acces la reţeaua de internet de acasă, iar 63% dintre acestea sunt localizate în mediul urban.
Ponderea persoanelor care utilizează internetul din grupa de vârstă 16-34 ani a fost de 94,7% în timp ce pentru grupa de vârstă cuprinsă între 55 şi 74 ani a fost de 54%.

Guvernul a decis acordarea voucherelor de vacanţă și în următorii doi ani.
Acestea vor fi în cuantum de 1.450 lei, ca și până acum,.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, anul acesta, aproximativ 1,2 milioane de români din sistemul public au putut deconta aceste vouchere exclusiv în unităţi de cazare situate pe teritoriul României.

România va primi de la Comisia Europeană un ajutor de 34 de milioane de euro pentru pierderile suferite din cauza pestei porcine.
Focare noi au fost descoperite în două ferme din apropierea graniței cu Buzăul, unde 800 de porci au murit din cauza bolii.
Până acum, pesta porcină africană s-a răspândit în 18 județe, iar în 295 de localități din toată țara s-au luat măsuri speciale.
Opt mii de proprietari au primit despăgubiri.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept