Știri 22 noiembrie 2018

Biserica Ortodoxă o va cinsti duminică pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Cu acest prilej, mâine, Înalt Prea Sfințitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Ecaterina” din localitatea Tuzla, de la ora 16:00.
Tot mâine, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din cartierul constănțean Tomis Plus-Boreal, de la ora 23:00.
Sâmbătă, Arhiepiscopul Tomisului va săvârsi Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Haralambie, din zona Boema, de la orele 18:00.
Apoi va sfinți icoana Maicii Domnului Prodromița, ce va rămâne spre închinare la această biserică.

Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați sâmbătă, între orele 9:00 -13:00 la sediul CRTS, din incinta Spitalului Județean Constanța.
Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.

Părintele Luca Nicolcea, duhovnicul mănăstirii Lipnița va susține astăzi o conferință duhovnicească.
Tema o constituie ”Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți”. Evenimentul se va desfășura la parohia Bunavestire, din cartierul Inel 1, de la orele 18:00.
Intrarea este liberă.

Constănțenii sunt invitați la un concert dedicat Centenarului Marii Uniri.
Acesta se numește „E scris pe tricolor Unire!” și va avea loc vineri, 30 noiembrie, la Casa de Cultură, de la ora 17.00. Concertul patriotic va fi susținut de muzica militară a Forțelor Navale Române, dirijor col. Cornel Ignat, Corala Bărbătească Ortodoxă „Armonia”, dirijor Arhid. Ion Iulian Dumitru, Corala „Sfântul Vasile cel Mare” și Arhimandrit Protopsalt Nikodimos Kavarnos.
Biletele se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură, dar și de la bisericile din oraș.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului și Casa de Cultură a Sindicatelor.

4.500 de şcoli gimnaziale din țară vor fi dotate cu internet.
De asemenea, în cel puţin 2.000 de instituţii de învăţământ va fi creată infrastructura necesară utilizării informaticii şi resurselor online în educaţie, prin intermediul unui proiect finanţat din fonduri europene, în valoare de circa 45 de milioane de euro.
Perioada de implementare este de 36 de luni, timp în care peste un milion de elevi şi profesori se estimează că vor beneficia de acces la noile tehnologii şi, implicit, la informaţie.
În prezent, numeroase şcoli din România suferă din cauza lipsei dotărilor.

Cadrele militare pot fi menţinute în activitate până la vârsta de 65 de ani.
Așa arată noul proiect de lege adoptat ieri de Camera Deputaţilor.
Decizia se ia în raport cu nevoile de personal şi dacă starea de sănătate le permite rezolvarea în foarte bune condiţii a atribuţiilor care le revin.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să primească şi aprobarea Senatului.

Mega Image retrage de la vânzare două tipuri de anșoa, în care s-a găsit o substanţă chimică.
Este vorba despre DLL Anșoa borcan de 100 de grame și DLL File Anșoa cu Capere, produse de firma belgiană Delhaize.
Producătorii au descoperit că în cutiile de conservă și în borcane există acid ftalic – o substanță folosită în producerea maselor plastice.
Cumpărătorii sunt rugați să returneze produsele în magazin cât mai repede, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Elevii din clasele I-IV și copiii din grădiniţe vor primi de anul viitor câte un borcan de miere pe lună.
Camera Deputaților a adoptat legea care prevede că preșcolarii și elevii din învățământul primar să primească un borcan de 350 de grame de miere polifloră.
Autoritatea Sanitar Veterinară va verifica periodic mierea care va fi distribuită în școli și grădinițe.
În prezent, copiii primesc lapte și corn.

Legea transplantului a fost finalizată și va intra în dezbatere publică luna viitoare.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a afirmat că Programul Naţional de Transplant este utilizat ineficient, dar noile prevederi legale vor revoluţiona transplantul în România.
Anul acesta au fost înregistraţi în România doar 55 de donatori de organe în moarte cerebrală, dintr-un total de 160 de potenţial donatori, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Transplant.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept