Știri 18 octombrie 2018

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Ioan de la Rila.
Astfel, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației IPS Naum, Mitropolit de Ruse și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană „Sfânta Treime” din Ruse.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Gherasim din Chefalonia.
Cu acest prilej, duminică, de la ora 7.45, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți locul și va pune piatra de temelie pentru biserica închinată sfântului, ce va fi construită la schitul Negrești. Totodată, ierarhul nostru va sfinți două clopote și două icoane închinate: una Maicii Domnului, „Portărița”, și alta Sfântului Gherasim.
Apoi, de la ora 9.00, va fi oficiată Sfânta Liturghie la biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Negrești, jud. Constanța.

Un simpozion dedicat Centenarului Marii Uniri, dar și aniversării a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România se va desfășura sâmbătă la Mănăstirea Dervent.
Acesta se intitulează „Clerici din Dobrogea în perioada 1916-1919” și va debuta la ora 12.00, după oficierea slujbei Parastasului pentru eroi.
Vor susține alocuțiuni Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, Arhim. Andrei Tudor, Starețul Mănăstirii Dervent, prof. univ. dr. Stoica Lascu, lect. univ. dr. Dorin Popescu și alții.
Simpozionul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent, Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria și Asociația Casa Mării Negre, în cadrul proiectului „Centenarul Unirii în Dobrogea, locul unde începe istoria românilor”.

Astăzi este marcată Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane.
Potrivit estimărilor, în prezent, sunt mai mulți oameni în sclavie decât au fost vreodată în istorie.
Traficul de persoane este un fenomen raportat în toată lumea, inclusiv în Europa.
Mii de persoane sunt exploatate în diferite forme, sexual sau prin muncă forțată.
Pentru că fiinţele umane pot fi revândute, sclavia modernă este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală după traficul de droguri, devansând traficul de arme.
Pe continent, cele mai multe victime sunt recrutate din est, din țări predispuse sărăciei.

Pensionarii care beneficiază de gratuitate la transport pot merge de luni să depună cererile.
Înscrierile au loc până pe 20 noiembrie, de luni până vineri, între orele 09:00 – 14:00 la toate Cluburile Pensionarilor din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială, dar și la toate punctele de vânzare ale RATC sau la sediul RATC din str. Industrială.
Beneficiarii sunt persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri, pensionarii cu pensii de până la 1.600 de lei inclusiv și persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri.
Permisele de călătorie se vor primi la domiciliu, prin poștă.
Elevii și studenții orfani, persoanele cu dizabilități, deținuții politic și șomerii nu vor depune cerere pentru eliberarea permiselor.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge în acest week-end.
Prima acțiune va avea loc sâmbătă, în localitatea Corbu, la Căminul Cultural, între orele 8.30 și 13.30.
Cea de a doua acțiune se va desfășura duminică la biserica Sf. Vasile cel Mare din Constanța, zona Inel 2, între orele 8.30 și 13.30.
Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice sau alte boli cronice, care ar contraindica donarea de sânge.

RADET Constanța a anunțat că va începe probele la rece pentru furnizarea căldurii.
Decizia a fost luată după ce meteorologii au anunțat că temperaturile vor scădea în următoarea perioadă.
Asociațiile de proprietari sunt rugate să informeze dispeceratul RADET dacă există lucrări nefinalizate pe instalațiile interioare, pentru a se preveni eventualele inundații în locuințe.
Data începerii furnizării încălzirii va fi comunicată ulterior, spun reprezentanții RADET.
Regia avertizează că nu va furniza energie termică în locuințele consumatorilor care au restanțe la plata facturilor.

Seceta pune în pericol producţia de anul viitor.
În Dobrogea nu a mai plouat de trei luni, iar fermierii nu pot semăna culturile de toamnă.
Din cele aproape 600.000 de hectare de terenuri arabile, la nivelul județului Constanța, pentru culturile de toamnă trebuiau însămânțate deja 300.000 de hectare.
Anul agricol 2018 a fost unul bun pentru cei care au avut tehnologia necesară pentru a recolta rapid grâul, orzul și rapița după precipitațiile din vară.
Pierderile nu au fost semnificative, la nivelul județului Constanța.

Alcoolul ucide anual aproximativ 3 milioane de oameni din întreaga lume.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, acesta este responsabil pentru unul din cele 20 de decese din lume, iar tinerii sunt afectați în mod deosebit.
De asemenea, într-un raport, Agenția OMS subliniază că acest consum de alcool ucide tot mai mulți oameni, iar peste 200 de boli sunt legate de consumul de alcool, cum ar fi SIDA sau tuberculoza.

România are cea mai mare incidenţă de tuberculoză din Europa, de peste cinci ori faţă de media europeană.
Ultima analiză arată că anul trecut au fost aproximativ 12.000 de români care sufereau de tuberculoză, dintre care peste 370 de cazuri au fost cu forme rezistente la tratamentul cu antibiotic şi extins-rezistente.
Preşedintele Asociaţiei pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, Cătălina Constantin, precizează că sunt molecule noi pe lista de medicamente pentru tratamentul tuberculozei multidrog rezistentă.
Potrivit specialiștilor, copiii se îmbolnăvesc doar dacă sunt în preajma adulţilor care sunt contagioşi.

Produsele din plastic ne pot îmbolnăvi din cauza substanțelor toxice pe care le degajă în contact cu mâncarea caldă.
Cea mai periculoasă substanță toxică este bisfenolul de tip A, un compus folosit la fabricarea plasticului care se poate transfera foarte ușor în mâncare.
În acest context, Uniunea Europeană a adoptat un regulament care le impune producătorilor de mase plastice să folosească maxim 0,05 mg de bisfenol pentru fiecare kilogram produs. Medicii recomandă evitarea plasticului de orice fel, fiind indicate produsele din sticlă, ceramică și materiale inoxidabile.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept