Știri 10 octombrie 2018

Un centru de primire pentru mame aflate în situații de criză va fi inaugurat mâine în județul Constanța.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți, va oficia slujba de sfințire a așezământului, de la ora 15.00.
Centrul Social Provita este deschis pentru mamele care se află în situații critice, cum ar fi violenţe domestice, alungare de la domiciliu, pierderea locuinţei sau criză de sarcină.
Perioada de şedere este nedeterminată, până la rezolvarea propriilor situaţii casnice.
Centrul se află în localitatea Târgușor, lângă mănăstirile Sf. Ioan Casian și Sf. Dionisie Exiguul și Sf. Mc. Efrem cel Nou.

Astăzi este Ziua Mondială a Sănătății Mintale.
Aceasta a fost stabilită, în 1992, de către Federația Mondială pentru Sănătate Mintală, pentru a crește gradul de conștientizare și educare, la nivel mondial, în privința sănătății mintale.
La nivel mondial, milioane de oameni suferă în prezent, de afecțiuni mintale sau neurologice sau de probleme psihosociale provocate de abuzul de alcool și de droguri.

Astăzi este marcată Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti.
Este o zi în care sunt promovate produsele obţinute pe teritoriul ţării noastre din materii prime de bază provenite de la producători autohtoni.
De asemenea, se dorește îmbunătățirea statutului producătorului român în lanțul alimentar scurt și încurajarea consumului de produse agroalimentare autohtone și de produse tradiționale.
Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la 2 mai 2017, și de Camera Deputaților la 13 iunie 2017.
Cu acest prilej, în pieţele constănţene vor fi organizate mai multe acţiuni de promovare a produselor autohtone.

Locuitorii comunei Limanu sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura la Școala Gimnazială nr. 1 din localitate, sâmbătă, între orele 8.30 și 13.30.
Persoanele peste 50 de ani sunt rugate sa aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice, alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge.

Salariul minim pe economie ar putea creşte la 2.050 de lei înainte de 1 ianuarie 2019.
Afirmația a fost făcută de ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici. El a spus că se face o analiză la ministerul de resort, iar subiectul va fi abordat şi în guvern.
În prezent, salariul minim este de 1.900 de lei brut pe lună.

Producţia de vaccinuri la Institutul Cantacuzino ar urma să fie reluată la finalul anului 2019.
Anunţul a fost făcut de ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor.
Acesta a mai spus că producţia de vaccinuri se va relua într-o unitate nou construită şi în baza unui parteneriat cu o companie farmaceutică.
Mihai Fifor a amintit că au fost alocate fonduri de peste 100 de milioane de lei pentru acest proiect.

Bolnavii de TBC vor primi indemnizație pentru hrană.
Legea a primit aviz pozitiv în Comisia pentru Sănătate a Camerei Deputaților.
Astfel, pacienții vor primi câte 16 lei pe zi pentru hrană, dar și suport psihologic şi concediu medical pe toată durata terapiei.
Aproape 600 de copii s-au îmbolnăvit de tuberculoză, anul trecut, când erau raportate peste 12 mii de cazuri noi – de aproape şase ori mai multe decât media europeană.
Pentru a proteja copiii de tuberculoză, adulţii trebuie să meargă la control la plămâni, dacă tuşesc timp de peste trei săptămâni şi se simt rău.
Tuberculoza nu se mai transmite după trei săptămâni de tratament şi se vindecă, dacă pacienţii se tratează exact cum le spun doctorii.

Persoanele condamnate pentru evaziune pot scăpa de închisoare dacă achită prejudiciul.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat undă verde acestui proiect de lege inițiat de deputatul Cătălin Rădulescu.
Până acum, cei vinovați riscau 10 ani de închisoare, însă executau jumătate din pedeapsă, dacă achitau prejudiciul.
Proiectul de lege urmează să intre în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional.

Părinții care vor refuza să-și lase fiul să poarte fustă la școală riscă să fie dați pe mâna serviciilor sociale din Marea Britanie.
Totodată, cazurile în care mamele și tații care nu sunt de acord cu doleanța copilului de a-și schimba numele ar putea constitui un motiv de îngrijorare, potrivit „Ghidului pentru școli trans-incluziune” din Brighton și Hove City.
Documentul vine după ce mai mulți englezi s-au plâns că școlile „răspândesc confuzie” în mintea copiilor prin promovarea excesivă a problemelor transsexuale.
Școlile sunt avertizate că unii părinți pot avea probleme mari în a accepta identitatea de gen a copilului lor și că poate dura o perioadă mai mare de timp ca aceștia să accepte schimbarea.

Vremea se va încălzi, în toată Europa, la sfârșitul acestei săptămâni.
Temperaturile vor fi cu 7-10 grade Celsius mai mari decât normalul acestei perioade.
Astfel, temperaturile vor urca până la 25-26 de grade în centrul continentului, și vor atinge și depăși pe alocuri 30 de grade Celsius, în unele zone din Franța și Spania, în weekend.
Masa de aer cald se va extinde inclusiv înspre Oceanul Arctic, unde temperaturile vor fi mai mari cu 15-18 grade decât cele obișnuite.
Valul de căldură va ajunge și în România, unde temperaturile vor urca peste 23 de grade Celsius, mai ales în vestul, sud-vestul și sudul țării.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept