Știri 3 octombrie 2018

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul.
Acesta s-a născut în Atena şi a fost unul dintre oamenii înţelepţi ai Areopagului.
Totodată, sfântul Dionisie este autorul uneia dintre cele mai importante lucrări despre ierarhiile cereşti ale îngerilor.
A studiat în Egipt, a fost căsătorit, iar la vârsta de 25 de ani a devenit conducător al oraşului Atena.
Când Sfântul Apostol Pavel a ajuns în Atena, în anul 51 d.Hr., Dionisie a auzit cuvintele sale şi a luat aminte la ele.
S-a botezat şi i-a urmat Sfântului Apostol Pavel timp de trei ani, după care Sfântul Pavel l-a aşezat episcop în Atena.
Sfântul Dionisie a dorit să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu şi în alte ţări, fapt pentru care a suferit multe chinuri.
În timpul celei de-a doua persecuţii împotriva creştinilor, începută de împăratul Domiţian, Dionisie a fost prins împreună cu episcopul Luchian, preotul Rustic şi cu diaconul Elefterie.
Ei şi-au mărturisit credinţa creştină cu mult curaj şi au primit moarte martirică.

Însoțirea a două persoane de același sex nu poate fi considerată familie.
Afirmația aparține Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și a fost făcută în cadrul unei invitații adresate credincioșilor de a participa la Referendumul pentru căsătorie, din zilele de 6 și 7 octombrie.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România susține referendumul pentru familie.
Potrivit unui comunicat al Consiliului, familia naturală se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pentru a cultiva iubirea reciprocă și a da naștere la copii.
Doar astfel înțeleasă, familia asigură perpetuarea societății umane.
Prin urmare, Consiliul Consultativ al Cultelor îndeamnă pe toți cetățenii români să participe la acest referendum decizional și să spună DA familiei binecuvântate de Dumnezeu, prin care se asigură viitorul României.
Consiliul Consultativ al Cultelor din România este o organizație de natură etică, autonomă, din care fac parte 13 culte recunoscute printre care: Biserica Ortodoxă Română, Greco-Catolică, Biserica Reformată, Biserica Evanghelică Luterană, Federația Comunităților Evreiești din România și Cultul Musulman din România.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta și Spitalul Orășenesc Cernavodă, organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura ,mâine, între orele 08:30- 13:30.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Cernavodă și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta și Primaria Comunei Cogealac organizează sâmbătă, o acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.
Aceasta se va desfășura la Centrul Medical de Permanență Cogealac, între orele 08.30- 13.30.
Centrul Regional de Transfuzii îndeamnă cetățenii și la înscrierea în Registrul National al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice.
De asemenea, persoanele sănătoase sunt așteptate sămbătă în localiatea Cogealac să doneze sânge.

Constănțenii sunt invitați la o lansare de carte.
Aceasta se intitulează ”România în și din noi” și este o culegere de eseuri dedicate anului centenar, semnată de teologul și publicistul Stelian Gomboș.
Evenimentul se va desfășura mâine, de la orele 18:00, la Curtea Brâncovenească.
Invitaţi vor fi Înalt Prea Sfințitul Teodosie- Arhiepiscopul Tomisului și Dr. Floarea Damaschin.
Intrarea va fi liberă.

Cererile pentru permisele de călătorie RATC valabile pentru anul 2019 se pot depune de astăzi.
Acestea se vor primi la domiciliu prin poștă sau pot fi procurate gratuit de la orice punct de vânzare RATC.
Beneficiarii permiselor de călătorie sunt pensionarii cu pensii de până la 1.600 de lei inclusiv, persoane în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri și persoane în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri.
De asemenea, pot obține permise elevii și studenții orfani, persoanele cu dizabilități, deținuții politici și șomerii, însă aceștia nu vor depune cerere.

De astăzi, constănţenii au din nou apă caldă.
Aleşii locali au luat ieri, mai multe decizii pentru a debloca situaţia dintre CET şi RADET, care a dus la oprirea furnizării apei calde, timp de mai multe zile.
Astfel, a fost aprobată o rectificare bugetară pentru a permite plata în avans a subvenţiei şi s-a stabilit ca preţul gigacaloriei să scadă de la 250 la 225 de lei, pentru populaţie.

Serviciul Public Comunitar Local Evidența Persoanelor din Constanța își va suplimenta programul în acest weekend.
Astfel, sâmbătă și duminică, ghișeele vor fi deschise în intervalul orar 07:00-21:00.
Decizia a fost luată pentru ca toți cetățenii municipiului Constanța să își poată exercita dreptul de vot la referendumul pentru familie, care va avea loc în acest sfârșit de săptămână.

Profesorii și elevii nu vor face cursuri vineri.
Astfel, de Ziua Învățătorului mai multe unități școlare își vor închide porțile, iar altele vor avea activități specifice evenimentului.
Prima vacanță pentru preșcolari și elevii claselor primare va fi la sfârșitul lunii octombrie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept